Autoritatea Palestiniană critică Consiliul de Securitate al ONU că nu face faţă situaţiei umanitare din Gaza

Ministerul Afacerilor Externe al Autorității Palestiniene a criticat dur Consiliul de Securitate al ONU pentru că nu a reușit să facă față „catastrofei umanitare” din Gaza. Ministerul, care își are sediul în Cisiordania ocupată, a declarat: „Consiliul de Securitate al ONU se îneacă în mizerabile standarde duble și nu are un consens minim cu privire la îndatoririle și responsabilitățile sale față de catastrofa umanitară care s-a abătut asupra poporului nostru și care echivalează cu o nouă Nakba”. „Nakba” se referă la strămutarea în masă a palestinienilor în anii 1940, odată cu apariția Statului Israel. „Ministerul respinge cu fermitate politizarea intrării continue a tuturor ajutoarelor umanitare în Fâșia Gaza și o consideră o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a legislației internaționale privind drepturile omului”, se arată în declarație. Ministerul palestinian de externe a solicitat crearea unor coridoare umanitare permanente pentru a oferi ajutor și protecție palestinienilor din Gaza. Două convoaie mici de camioane au intrat în Gaza din Egipt prin punctul de trecere Rafah în weekend, totalizând 34 de camioane. Anterior, Ministerul palestinian al Sănătății din Gaza a raportat că 5.087 de palestinieni, inclusiv 2.055 de copii și 1.119 femei, au fost ucişi de la 7 octombrie până acum./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 23 octombrie)