Motto: „Chiar dacă am iubit filmul, am constatat în timp că teatrul reprezintă marele adevăr; el te formează, el te întreține și numai pe scândura scenei îți construiești o carieră solidă” – Silviu Stănculescu
Luni, 23 octombrie, se împlinesc 25 de ani de la moartea actorului de teatru şi film Silviu Stănculescu.
Silviu-Mihail Stănculescu s-a născut la 24 ianuarie 1932, la Timișoara, părinţii săi fiind Virginia și Dumitru Stănculescu. Înaintea sa cu doi ani, se născuse fratele său, Valentin, care avea să moară la doar şase ani din cauza unei epidemii.
A parcurs studiile liceale la Liceul comercial din Caracal, iar în anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa Anei Barcan, fiind coleg cu marii actori ai generaţiei de aur – de la clasa Mihai Popescu (Amza Pellea şi Draga Olteanu-Matei), de la clasa Nicolae Băltăţeanu (Constantin Rauţchi, Gheorghe Cozorici, George Constantin), de la Cinematografie (Flavia Buref), de la clasa Aurei Buzescu (Sanda Toma, Victor Rebengiuc, Silvia Popovici şi Mircea Albulescu).
A urmat o lungă carieră de succes atât în teatru – mai ales la Teatrul de Comedie – cât și în film, având apariţii în peste 40 de producţii cinematografice.
După absolvire, a fost repartizat iniţial la Bacău, apoi, până în anul 1961, a jucat pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.
A fost admis apoi la Teatrul de Comedie, înfiinţat de Radu Beligan, unde i-a avut ca parteneri de scenă, de-a lungul vremii, pe Radu Beligan, Ştefan Ciubotăraşu, Grigore Vasiliu Birlic, Aurel Giurumia, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Amza Pellea, Ştefan Tapalagă, Marcela Rusu, Ion Lucian, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Sanda Toma, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu Botez, Cornel Vulpe, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Dumitru Rucăreanu.
Câteva din piesele în care a fost distribuit sunt “Meşterul Manole”, „Mănăstirea din Parma”, „Omul care aduce ploaia”, „Maşina de scris”, „Harap Alb”.
În anul 1962, a debutat în film în rolul Ilieș, iubitul Doinei, muncitor la Rafinăria Vega, ilegalist comunist, din „Străzile au amintiri”, regizat de Manole Marcus, în care rolurile principale au fost interpretate de actorii Antoaneta Glodeanu, Silviu Stănculescu și Constantin Dinulescu.
Au urmat alte filme în care a fost distribuit, precum „La patru pași de infinit” (1964) – rolul sublocotenentului Mihai, „Cerul începe la etajul III” (1967) – Mihai, „Puterea și adevărul” (1972), „Conspirația” (1973), „Capcana” (1974), „Evadarea” (1975), „Ultima noapte a singurătății” (1976), „Acțiunea „Autobuzul” (1978) – rolul Marius Mardopol, „Revanșa” (1978) – subsecretarul de stat Alexandru Rioșanu, „Din nou împreună” (1978), „Manole – Meșter valah” (1978), „Vlad Țepeș” (1979) – personajul Sava, „Munții în flăcări” (1980) – episcopul Andrei Șaguna, „Șantaj” (1981) – medicul legist Vlase, „Orgolii” (1982) – fostul procuror Constantin Redman, „Plecarea Vlașinilor” (1983), „Întoarcerea Vlașinilor” (1984), „Trenul de aur” (1986) – ministrul de externe Grigore Gafencu, „Noi, cei din linia întâi” (1986) – general sovietic, „Liceenii” (1986) – tatăl lui Șerban, „Pădurea de fagi” (1987) – colonel român, „François Villon – Poetul vagabond” (1987), „Mircea” (1989), „Începutul adevărului (Oglinda)” (1994), „Stare de fapt” (1995) sau „Triunghiul Morții” (1999).
În perioada 1980 – 1989, a avut şi o carieră politică, fiind membru al Marii Adunări Naționale – şi membru în comisia de învățământ, știință și cultură a acestui for.
A fost director al Teatrului de Comedie din București, între anii 1981-1990.
Silviu Stănculescu a întruchipat şi zeci de personaje în piese de teatru radiofonic sau în piese de teatru pentru televiziune.
A cochetat şi cu opereta, fiindcă vocea sa de bas l-a recomandat pentru rolul lui Don Basilio din „Nunta lui Figaro”.
A fost şi un remarcabil prezentator, printre evenimentele care l-au regăsit în această postură fiind a doua ediţie a Festivalului internaţional de muzică „Cerbul de Aur” (1969), pe care l-a prezentat alături de Sanda Ţăranu.
Cel căruia colegii și prietenii îi spuneau „Lulu”, a susţinut zeci de recitaluri de poezie, a fost o prezență agreabilă în emisiuni de divertisment, iar printre pasiunile lui s-a aflat colecţionarea de … cutii de chibrituri, ajungând, la un moment dat, să deţină peste 5000 de astfel de cutii.
După anul 1989, Silviu Stănculescu va preda cursuri la Universitatea „Luceafărul” și Universitatea „Ecologică”.
În anul 1967, Silviu Stănculescu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A fost căsătorit cu Corina Stănescu (Pîrvulescu), o fostă colegă de la liceul din Caracal. În 1962 se năștea primul lor copil, o fetiță pe care au botezat-o Rodica, însă micuţa a murit la doar patru ani, în urma unui accident stupid. În 1968, venea pe lume Catrinel, care avea să le vindece o parte din răni, iar în 1970 fiul lor, Radu, care le împlinea destinul de părinți.
Ultima apariție scenică va fi în 13 iunie 1998, în musicalul ”My Fair Lady” de Loewe, în rolul profesorului Higgins, un rol pe care l-a iubit enorm, iar ultima înregistrare la radio va fi în ziua de 8 iulie 1998.
O zi mai târziu, la 9 iulie 1998, pleca într-o excursie în Turcia alături de soție – prima excursie în străinătate a familiei – , iar la întoarcere starea sa de sănătate s-a înrăutățit.
Silviu Stănculescu a murit la 23 octombrie 1998, la vârsta de 66 de ani, la Spitalul Victor Babeș, unde fusese internat cu diagnosticul de leucemie. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Artistul a publicat în timpul vieţii numeroase volume de versuri şi proză, iar postum, i-a fost publicat volumul “Sunt un om obişnuit…”, la Editura Semne.
