Realizator: Ciprian Sasu – Armata israeliană a continuat atacurile în Fâşia Gaza, fiind vizată infrastructura Hamas, inclusiv tunelurile unde se ascund luptătorii organizaţiei. Militarii israelieni pregătesc, astfel, condiţiile pentru declanşarea ofensivei terestre, însă data acestei operaţiuni rămâne incertă. Un al doilea transport umanitar a intrat, ieri, în Gaza, dar combustibilul nu a fost inclus în acest ajutor, ceea ce va duce la epuizarea rezervelor în câteva zile. Între timp, alţi doi ostatici au fost eliberaţi de Hamas, însă peste 200 de persoane rămân captive ale organizaţiei teroriste. Relatează corespondentul RRA Ion Ştiubea.
Reporter: Eliberarea ieri seară, a două isralience în vârstă, originare dintr-un kibuţ, în care un sfert din populație a fost măcelărită de teroriști, a fost, se pare, posibilă prin intervenția Crucii Roşii Internaționale, sub patronaj qataro-egiptean. Iniţial se zvonise că urma să fie eliberat un grup de 50 de ostatici, dar organizația Hamas condiționează continuarea eliberării lor de introducerea în Fâşia Gaza a cisternelor cu combustibil, fapt căruia Israelul i se opune. Era clar, de altfel, de la bun început, că problema ostaticilor face parte din strategia Hamasului de tergiversare și temporizare a intrării Israelului cu trupe în Fâşia Gaza și că va elibera ostaticii în ritm de picătură chinezească pentru a obține cât mai multe avantaje. Nu este întâmplător de altfel că cele două israelience în vârstă au fost eliberate aseară fără soții lor, care sunt în continuare captivi în Fâșia Gaza. Câteva ziare americane au publicat ieri seară știrea că președintele Biden face presiuni asupra premierului Netanyahu să amâne ordinul de intrare a trupelor în Fâşia Gaza până la rezolvarea situației persoanelor răpite. Conform noilor date, sunt în număr de 222, mai puțin cele patru femei eliberate în ultimele 48 de ore. În tot acest timp, aviația militară israeliană a atacat obiective Hamas în nordul Fâşiei Gaza, în zona unor cartiere periferice ale orașului Gaza și a reușit să mai lichideze câțiva dintre liderii operaționali ai organizație Hamas. Târziu în noapte, s-a comunicat că miliţii pro iraniene au atacat baze militare americane în Siria, Egipt și Arabia Saudită./csimion
RADOR RADIO ROMÂNIA – 24 octombrie