Premiere românești la Târgul de Carte de la Cracovia

Institutul Cultural Român, prin ICR Varșovia și Centrul Național al Cărții, participă cu un stand propriu la cea mai mare sărbătoare literară poloneză de toamnă, Târgul Internațional de Carte de la Cracovia, care are loc în perioada 26-29 octombrie 2023.

Timp de patru zile, Expo Kraków va găzdui peste 400 de expozanți, fiind așteptați zeci de mii de vizitatori, piața de carte poloneză situându-se în topul celor mai importante piețe de carte din spațiul european.

Institutul Cultural Român a pregătit pentru cititorii polonezi un stand prietenos, cu numeroase traduceri în polonă. În lumina reflectoarelor vor fi trei premiere ale toamnei 2023: Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac (Szklany ogród, traducere de Kazimierz Jurczak, coeditori Noir sur Blanc și Książkowe Klimaty), Pe contrasens de Oleg Serebrian (Pod prąd, traducere de Radosława Janowska-Lascar, Editura Amaltea) și Copiii nopții. Povestea stranie și eroică a României moderne de Paul Kenyon (Dzieci nocy. Nadzwyczajna historia współczesnej Rumunii, traducere de Joanna Gilewicz, Editura Universității Jagiellone). Li se alătură alte trei noutăți ale acestui an: America de peste pogrom de Cătălin Mihuleac (Złota dziewczynka z Jassów, traducere de Kazimierz Jurczak, Editura Noir sur Blanc), Cei care nu mor de Dana Grigorcea (Nieumarli, traducere de Barbara Brucks, Editura Mova), și Jurnal filozofic de Constantin Noica (Dziennik filozoficzny, Editura PIW, ultima traducere importantă a lui Ireneusz Kania, cel mai titrat traducător polonez din literatura română, care s-a stins din viață în urmă cu câteva săptămâni).

Peste 60 de titluri disponibile pe piața poloneză de carte – traduceri din literatura română și cărți de interes românesc scrise de autori polonezi (eseistică, istorie, literatură de călătorie, ghiduri turistice etc.) – vor fi oferite spre vânzare publicului polonez la standul românesc. Oferta va fi completată de o serie de materiale promoționale – broșuri cu informații despre cele mai noi traduceri din literatura română și volume despre România, semne de carte, cărți poștale și materiale turistice.

Standul va beneficia de o grafică specială, menită să atragă atenția publicului asupra spațiului românesc din târg. Echipa ICR va oferi informații despre cărțile aflate în vânzare și despre proiectele organizate de Institut. Cu ocazia târgului, ICR Varșovia a pregătit o broșură cu cele mai recente apariții editoriale în limba polonă, precum și cu semnalele editoriale ale anului 2024. La stand vor fi expuse și vor putea fi cumpărate și cele mai recente traduceri din limba română în limba polonă editate prin programele Translation and Publication Support și Publishing Romania, precum și publicații apărute în Polonia în ultimii ani.

Târgul de Carte de la Cracovia este, alături de Târgul Internațional de Carte de la Varșovia, una dintre cele mai importante manifestări anuale ale lumii editoriale poloneze. Cea de-a XXVI-a ediție cracoviană este un eveniment așteptat cu nerăbdare de publicul interesat să interacționeze cu autorii și operele lor în atmosfera unei adevărate sărbători a cărții și a lecturii.

Informații suplimentare
ICR Varșovia
warszawa@icr.ro