Președintele american, Joe Biden, i-a transmis astăzi un mesaj direct liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, pe care l-a avertizat împotriva atacării personalului american din regiune.
Anunțul, fără alte detalii al Casei Albe, intervine pe fondul mai multor atacuri la care au fost supuse forțele americane din Irak și Siria. Doina Saiciuc transmite din Washington.
Reporter: „Conflictul dintre Israel și Hamas trebuie să se încheie cu soluția existenței a două state”, a insistat președintele Biden, ieri, într-o conferință de presă comună, în Grădina Trandafirilor, cu primul ministru australian, Anthony Albanese. „Nu putem reveni la status-quo-ul din 6 octombrie, ceea ce înseamnă că Hamas nu mai poate teroriza Israelul și nu-i mai poate folosi pe palestinieni ca scuturi umane”.
Joe Biden a cerut Israelului să respecte regulile războiului și să facă tot posibilul pentru a proteja civilii palestinieni pe care Hamas îi folosește drept scuturi umane. „Ignoră oare Israelul cererea Washingtonului? Hamas pretinde că au fost uciși peste 5.000 de civili palestinieni în loviturile aeriene ale Israelului”. Președintele Biden a răspuns:
Joe Biden: Ceea ce îmi spune acest număr este că nu putem avea nicio idee dacă Hamas spune adevărul despre câți civili au fost uciși. Sunt sigur că au fost uciși civili nevinovați, este prețul războiului. Cred că Israelul trebuie să fie extrem de atent și să se concentreze asupra indivizilor care au lansat acest război împotriva Israelului. Este împotriva interesului nostru când acest lucru nu se întâmplă, dar nu am nicio încredere în numărul victimelor pe care îl avansează Hamas.
Reporter: Atacul de la 7 octombrie al Hamas împotriva Israelului a fost în parte un răspuns la eforturile sprijinite de Statele Unite de normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel. Președintele Biden l-a avertizat pe ayatolahhul Iranului, Ali Khamenei, că Statele Unite vor răspunde dacă țara sa va continua să atace trupele americane din regiune.
Joe Biden: Am avut trupe în regiune de la 11 septembrie 2001 pentru a elimina ISIS și a preveni ca Statul Islamic să reapară. Prezența lor nu are nimic de-a face cu Israelul. Avertizarea pe care i-o transmit ayatollahului este că, dacă va continua să atace trupele noastre, vom răspunde și trebuie să fie pregătit.
Reporter: Pentagonul spune că forțele americane și ale coaliției au fost atacate de cel puțin 10 ori în Irak și de cel puțin trei ori în Siria de drone și rachete, iar Statele Unite au desfășurat două grupuri de luptă de portavioane în regiune pentru a descuraja atacuri ale forțelor ostile. Oficialii militari americani au avertizat în repetate rânduri în legătură cu potențialul extinderii războiului în regiune.
Nu mai departe decât marți, în conferința de presă de la Pentagon, purtătorul de cuvânt, generalul Pat Ryder, a spus: „Ceea ce vedem este perspectiva unei escaladări mai semnificative în termen foarte scurt împotriva forțelor Statelor Unite și a personalului american de către aliații Iranului și, în cele din urmă, de către Iran însuși”.
Președintele Biden a avertizat în mod repetat grupurile afiliate Iranului, ca Hezbollah, pe care Guvernul american îl consideră organizație teroristă, să nu folosească războiul dintre Israel și Hamas pentru a lansa atacuri sub acoperire. El a atras atenția în mod special Iranului să nu încerce să extindă conflictul. Altfel, Casa Albă a declarat că se pregătește pentru eventualitatea ca sutele de mii de americani aflați în Orientul Mijlociu să solicite evacuarea, în cazul în care conflictul se va extinde, devenind unul regional.
Între timp, la Capitoliu, senatorul republican Rick Scott a cerut Alianței Nord-Atlantice să ia serios în considerare anularea calității de membră a Turciei, după ce președintele Erdoğan a spus că Hamas „nu este organizație teroristă, ci un grup de eliberare; mujahedini care luptă pentru a-și proteja pământurile și oamenii”.
Pe de altă parte, secretarul de stat Antony Blinken se va întâlni astăzi și mâine cu omologul chinez, Wang Yi, care face o vizită la Washington, după ce, într-o convorbire telefonică cu acesta, la 14 octombrie, Blinken a cerut Chinei să își folosească relațiile pe care le are cu țările Orientului Mijlociu pentru a preveni ca războiul dintre Israel și Hamas să se extindă./geftene/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 octombrie