Două conflicte armate cu implicații globale, în Israel și Ucraina, concurează pentru atenția presei internaționale.
Israelul a acceptat solicitarea SUA de a amâna invazia în Fâşia Gaza, astfel încât Washingtonul să-și poată aduce în regiune apărare anti-rachetă, anunță The Wall Street Journal. În The Financial Times un fost șef al MI6 avertizează că Israelul e oricum conștient că nu va putea distruge Hamas. „Acum, când furia imediată a trecut, premierul Benjamin Netanyahu și cabinetul lui de război își cântăresc opțiunile mai atent. Ar trebui să ne așteptăm la misiuni în Gaza City pentru a distruge cât mai mult posibil din armata Hamas și a elibera ostatici. Dar Israelul știe că obiectivul distrugerii Hamas e probabil peste puterile lui. Hamas are o bază politică și sprijin extern considerabil de la Iran.” De altfel, publicația spaniolă ABC atrage atenția și ea că „una dintre provocările enorme cu care se confruntă armata israeliană sunt tunelurile Hamasului din Gaza. Se estimează că gruparea islamistă are 1.300 de tuneluri care se întind pe 500 de kilometri”, un adevărat „oraș” subteran. „Metroul” din Gaza are „generatoare electrice, ventilație, conducte de apă, rezerve de alimente” și depozite de armament. „Tunelurile vor fi elementul vital al strategiei de război de gherilă a Hamas.”
Premierul Qatarului speră că „în curând” vor fi progrese la negocierile privind eliberarea ostaticilor, citează Reuters. The Jerusalem Post observă că „Hamas se folosește de ostaticii străini pentru a manipula lumea” și a „învrăjbi Israelul cu aliații lui”. Sfera de influență a Hamas se extinde pe plan global prin intermediul Frăției Musulmane, o rețea care „se pricepe să exploateze cauza palestiniană” și chiar să „deturneze mitinguri pro-palestiniene”. Cotidianul israelian Haaretz îi atrage atenția propriului guvern că „eliberarea ostaticilor e mai importantă decât distrugerea Hamasului”: „nu există revendicare publică mai justificată decât aceea ca Israelul să obțină eliberarea imediată a tuturor ostaticilor, cu orice preț. Dar când i se alătură apelurile de a distruge Hamas o dată pentru totdeauna, un obiectiv cu nimic mai puțin justificat, cele două năzuințe se ciocnesc într-un mod frustrant”. Săptămânalul britanic The Economist constată în schimb că israelienii sunt „înfuriați” de modul în care Netanyahu gestionează criza ostaticilor, într-atât încât „familiile disperate ale captivilor israelieni se prefigurează ca o forță politică”. Problema este concomitent și una „profund politică”, fiindcă oamenii atacați, cei din kibbutzuri, tind să fie „seculari și cu vederi de stânga”, aceeași care protestau contra restructurării judiciare înainte de atac.
„Războiul din Gaza ajunge la Consiliul de Securitate al ONU și provoacă polemici foarte dure între secretarul general Antonio Guterres și Israel”, transmite agenția italiană Ansa, explicând că „polemica dintre ONU și Israel era într-un anumit sens așteptată, având în vedere că dezacordurile sunt evidente: începând cu ajutoarele umanitare pentru Gaza. Israelul și-a exprimat în mod repetat teama că acestea vor ajunge la Hamas, iar nu la populația civilă”. Între timp și-a scos mânușile și conducătorul autoritar de la Ankara: „Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că Hamas nu e o organizaţie teroristă, ci un grup de eliberare care duce o bătălie pentru a-şi proteja pământul. Într-un discurs aprins în parlament, Erdoğan a declarat că Israelul a profitat de bunele intenţii ale Turciei”, consemnează BBC. Portalul european Politico reține că Erdoğan a „renunțat la rolul de mediator, luând Israelul în colimator și susținând «luptătorii pentru libertate» ai Hamas”, „într-o ruptură majoră față de aliații din NATO”. Revista americană Foreign Affairs remarcă și poziția ingrată în care se află dictatorul egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Egiptul, alături de Israel, ține de 16 ani Gaza sub blocadă, ar fi încântat să vadă Hamasul distrus și profită economic de pe urma relațiilor bune cu Vestul. Însă populația e „scandalizată” de bombardamentele din Gaza și ar putea deveni tot mai nemulțumită de guvernul care, „pe lângă faptul c-o oprimă, nici nu-i ajută pe vecinii aflați într-o situație disperată”. Cotidianul britanic The Telegraph e îngrijorat că presiunea diplomatică occidentală poate împiedica Israelul să se apere. Marile puteri vestice, deși s-au declarat de partea Israelului, nu se pot pune de acord referitor la ce e de făcut. În plus, „Hamas îi interzice populației din Gaza accesul la provizii pentru a-i exacerba nenorocirea, folosindu-se concomitent de ostatici pentru a învrăjbi țările occidentale”.
„Explozia de la spitalul Al-Ahli din Gaza a fost provocată de o rachetă lansată de o grupare militantă palestiniană. Racheta s-a rupt pur şi simplu în aer, iar focosul a căzut pe spital, au declarat marți oficiali americani din serviciile de informații”, relatează CNN. Acuzația Hamas cum că ar fi fost o rachetă israeliană mai fusese până acum infirmată de dovezi prezentate de Israel și de analizele serviciilor de informații britanice și franceze. Incidentul face obiectul unui editorial din The New York Times, care avertizează restul presei că nu poate prelua drept informații valide propaganda difuzată de Hamas din „Republica palestiniană a fricii și dezinformării”. Știrea inițială, preluată de toată presa, anunța 500 de morți și invoca drept sursă „oficiali palestinieni”, „Ministerul Sănătății din Gaza” ori „autoritățile sanitare din enclava asediată”. Or toate acestea nu înseamnă altceva decât „Hamas”. „În Israel, ca în oricare altă democrație, politicienii și militarii mai mint – dar jurnaliștii îi trag la răspundere, scriu ce vor ei și nu trăiesc cu teama că vor auzi bătăi în ușă în toiul nopții. Teritoriile palestiniene sunt, din contră, republici ale fricii – frica de Autoritatea Palestiniană în Cisiordania, de Hamas în Gaza. Ca în oricare alt regim tiranic ori fanatic, cei care se abat de la poziția aprobată se pun într-o primejdie gravă.”
În fine, YnetNews ne dezvăluie cum percepe o scriitoare israeliană actuala „traumă națională”. „În dimineața de 7 octombrie ne-am pierdut încrederea în guvernul și conducătorii noștri. Până la prânz încredere de sine se disipase, iar până seara ne încălcasem cea mai importantă promisiune pe care ne-am făcut-o înșine: niciodată din nou! În doar o singură zi ne-am trezit transportați înapoi, din 2023 la pogromurile de la Chișinău din 1903.”
Agenția ucraineană RBC transmite că „atacurile ucrainene cu rachete ATACMS afectează planurile ruşilor de a utiliza aviația pe front”; ei „au început să folosească mai puțin elicopterele pentru atacuri”. Tot RBC informează că „armata Ucrainei a înfiinţat Batalionul «Siberia», format în întregime din cetăţeni ruşi care se opun dictatorului Putin”. E vorba doar de 60 de oameni, dar toți „voluntari, nici unul recrutat dintre prizonierii de război”, și totodată sunt „minoritari etnici din republici precum Iakutia sau Buriatia” care „își doresc independența față de Rusia”. Agenția rusă Tass citează guvernul de la Kiev referitor la un „coridor verde” prin portul „ucrainean Reni, cel moldovenesc Giurgiulești și cel românesc Galaţi pentru a accelera circulația mărfurilor, în special a produselor agricole”. Negocierile cu Chișinău și București pentru constituirea acestuia ar fi început deja. Din Spania, 20 Minutos semnalează că „președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a asigurat marți că Rusia se retrage «treptat» din Crimeea datorită” presiunii militare a Kievului. „Conducerea rusă a fost nevoită să anunţe crearea unei noi baze pentru Flota Mării Negre – sau ce a mai rămas din ea – pe teritoriul ocupat al Georgiei, cât mai departe posibil de rachetele şi dronele marine ucrainene”, a afirmat el. Le Figaro observă totuși că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, s-a deplasat miercuri în zona frontului din Ucraina, comentând că „inspecția are loc în timp ce atacuri intense ale trupelor ruse au vizat în ultimele săptămâni orașul industrial Avdiivka din estul Ucrainei. Ultima apariție pe front a lui Șoigu a fost în august”. Pe frontul diplomatic, The Guardian titrează: „Prieteșugul lui Orbán cu Putin nu e doar rușinos, ci reprezintă și o amenințare pentru securitatea Europei”. „Imaginea unui Putin zâmbăreț dând mâna cu Orbán a făcut valuri în capitalele europene, și pe bună dreptate. Putin, dat în urmărire pentru crime de război, stătea alături de Orbán, reprezentant al UE și al unui stat membru NATO.” EUObserver precizează că președintele Consiliului European, Charles Michel, îl și avertizase pe Orbán să evite întâlnirea cu Putin în China. Când Consiliului European se va întruni mâine, „e destul de clar că atât timp cât Orbán stă la masă, și Putin va fi prezent în sală”, a observat un europarlamentar.
Cotidianul american The Washington Post unește punctele dintre cele două conflicte sub titlul „După masacrul comis de Hamas e vital să înțelegem amenințarea Iran-China-Rusia”. „Khamenei, înainte de a ajuta și încuraja măcelul de pe 7 octombrie din Israel, a zdrobit protestele din propria-i țară, lăsând în urmă sute de morți. Partidul Comunist Chinez al lui Xi a comis genocid contra uigurilor din regiunea Xinjiang. Putin și-a demonstrat încă demult capacitatea de barbarie, prin atacurile Rusiei asupra Ceceniei în anii ’90, păstrând apoi acea cale a brutalității până la invazia din Ucraina. Otrăvurile combinate ale comunismului, fascismului și fanatismului islamist nu pot fi înfrânte în lipsa unei limpezimi morale pe care mult prea mulți ezită s-o exprime, de teamă să nu jignească micul contingent de concetățeni care preferă să le impună tuturor celorlalți propriile lozinci ideologice absurde”, conchide Washington Post.
Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA
