ONU a avertizat că tot mai mulţi oameni din Gaza vor muri din cauza lipsurilor catastrofice dacă autorităţile israeliene nu vor permute accesul mai multor ajutoare umanitare. Coordonatorul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni – UNRWA – a declarat că a fost instituit un mecanism solid de monitorizare pentru a se asigura că niciun fel de ajutoare nu vor fi direcţionate către Hamas. Un oficial din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat la rândul lui că în spitale, pacienţii sunt operaţi fără anestezie, iar cadavrele zac peste tot. Pentru prima dată o echipă medicală a intrat astăzi în Gaza o dată cu alte zece camioane cu ajutoare, însă Samer Abduljaber, directorul Programului Alimentar Mondial pentru Palestina, a declarat că nu este nici pe departe suficient./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 octombrie