„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Liderii Uniunii Europene au cerut o pauză umanitară în luptele dintre Israel și Hamas, care să permită distribuirea ajutoarelor necesare palistinienilor din Gaza. Doar cantități neînsemnate de medicamente și hrană au ajuns în ultimele zile în enclava asediată de armata israeliană, după atacul Hamas de pe 7 octombrie. Tensiunile din Orientul Mijlociu au dominat ședința Consiliului European, încheiată după miezul nopții. Bogdan Isopescu transmite de la Bruxelles.
Reporter: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că nu există nicio contradicție în termenii puşi pe masă de toți liderii europeni, în speță condamnarea atacului terorist al Hamas, exprimarea solidarității pentru Israel, dar şi pentru civilii nevinovați din Gaza. Conforâm concluziilor Consiliului, Israel trebuie să oprească asediul, pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă la palestinieni. În același timp, Consiliul a hotărât să facă toate eforturile pentru organizarea unei conferințe internaționale pentru găsirea soluțiilor pe termen scurt și lung. Ținta pe termen lung este soluția celor două state, în speță Israel şi formarea Palestinei. Hamas este considerată o grupare teroristă care trebuie desființată și nu va fi parte a acestei conferințe. Liderii europeni cer implicarea tuturor actorilor globali și regionali pentru ca tensiunile să nu se extindă.
Ursula von der Leyen: A fost foarte bine că atâţia lideri au călătorit în Israel pentru a asculta, dar și pentru a spune foarte clar că Israelul are dreptul să se apere în limitele legislației internaționale. Liderii europeni au accentuat că asediul trebuie să se oprească, ostaticii și palestienii să primească ajutoare umanitare.
Reporter: Liderii europeni se tem și de efectele acestor tensiuni chiar în interiorul Uniunii. Creșterea antisemitismului, a extremismului, de înmulţirea acțiunilor violente sau chiar de terorism. Odată cu tesiunea din Orientul Mijlociu, a crescut și presiunea migrației către Europa, iar Pactul pentru migrație a fost un alt punct al discuțiilor. Odată cu el și nevoia ca Uniunea Europeană să crească bugetul pentru a gestiona problema împreună cu țările de proveniență ale migranților. Creșterea bugetului a fost în sine o altă negociere din cadrul Consiliului, în condițiile în care Comisia a propus rectificarea bugetului multianual pentru a gestiona patru priorități: sprijinul pentru Ucraina, migrația, ajutorul pentru dezastrele din Europa și competitivitatea economică a Uniunii. Președintele Consiliului European, Charles Michel, spune că, în ciuda opiniilor diferite în anumite aspecte, prioritățile sunt comune şi speră într-un acord anul acesta.
Charles Michel: Nu am discutat astăzi cifre. Acesta va fi următorul pas, iar președinția spaniolă va face asta. Atunci discuția va fi concretă. De asemenea, e important să decidem, spre exemplu, ce părţi ale rectificării vor fi finanțate din contribuții noi și care prin intermediul realocărilor din bugetul inițial.
Reporter: Președintele României, Klaus Iohannis, afirma în cadrul Consiliului că nu va accepta realocări din anumite programe vitale pentru țara noastră.
Klaus Iohannis: Eu voi pleda clar pentru păstrarea banilor care au fost alocați pe coeziune, pe convergență, pe agricultură și alte proiecte care sunt vitale pentru noi.
Reporter: Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, afirma că printre soluțiile bugetare se numără nu doar combinația dintre realocări și contribuții noi, dar cele care implică procedura de deficit excesiv./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 octombrie)