Armata israeliană a comunicat că, peste noapte, forţele sale au ucis un membru din conducerea Hamas şi a lovit 150 de tuneluri din Gaza, folosite de grup, în cel mai intens bombardament asupra teritoriului de până în prezent. În Gaza distrugerile sunt extinse pe scară largă, dar Israelul susţine că vizează anumite poziţii Hamas din nord şi din sudul către care a încurajat anterior civilii să se îndrepte. Acesta este unul dintre motivele pentru care membrii ONU din Gaza, ca şi alte agenţii umanitare, susţin că nu există loc sigur în enclavă. Autoritatea pentru sănătate condusă de Hamas în Gaza a transmis că mai mult de 7.000 de palestinieni au fost ucişi în bombardamente, dintre care numeroşi copii. Au trecut exact trei săptămâni de când 1.400 de persoane au fost ucise în Israel de atacatorii Hamas, care au trecut graniţa cu Fâşia Gaza. În cursul nopţii trecute, un consilier superior al premierului israelian a afirmat că Israelul abia îşi începe răzbunarea împotriva Hamas./aionita/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 octombrie)