Armata israeliană a declarat sâmbătă că a oprit o rachetă sol-aer trasă din Liban asupra uneia dintre dronele sale, iar autoritățile libaneze au emis instrucțiuni de precauție în cazul în care va trebui să evacueze aeroportul din Beirut, pe fondul amplificării tensiunilor de la graniță. Forţele israeliene s-au angajat zilnic în confruntări cu gruparea islamistă libaneză Hezbollah, susținută de Iran, după atacul lansat în urmă cu trei săptămâni împotriva Israelului de gruparea palestiniană Hamas. Conflictul din Gaza, unde Israelul și-a intensificat ofensiva terestră, a generat temeri că luptele s-ar putea extinde mai mult în regiune, inclusiv la granița libaneză, considerată un punct fierbinte. Armata israeliană a declarat sâmbătă că a „distrus o rachetă sol-aer care a fost lansată din Liban” către un vehicul aerian israelian fără pilot (UAV), forţele israeliene ripostând prin „lovirea originii tirului rachetei”. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Hezbollah, o grupare puternic înarmată care a declarat că, începând de vineri, 47 dintre luptătorii săi au fost uciși în confruntările de la graniță. Armata israeliană a declarat la începutul acestei săptămâni că șapte dintre soldații săi au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah. Surse susţin că atacurile Hezbollah asupra Israelului au fost concepute pentru a menține armata israeliană ocupată fără a provoca un război major. Israelul a declarat că nu are niciun interes în a purta un război și că, dacă Hezbollah este reținut, va menține status quo-ul./mbaciu/asalar
(REUTERS – 28 octombrie)