Ministrul ucrainean de interne, Ihor Kirilenko, a declarat că anchetatorii instituţiei pe care o conduce au înregistrat până acum peste 98.000 de crime de război comise de armata rusă pe teritoriul Ucrainei. Oficialul a menționat că în Ucraina a fost creată o bază de date specială numită „Criminal de război”, care conţine informaţii despre 240.000 de persoane implicate în războiul declanşat de Rusia. „Fiecare persoană care a comis crime împotriva poporului ucrainean trebuie pedepsită. Acești criminali de război nu vor avea o viață liniştită în nicio țară democratică” – a subliniat Ihor Klimenko. Ministrul a remarcat că teroarea din partea Federației Ruse nu încetează, iar autoritățile ucrainene sunt pregătite pentru situaţia în care rușii vor ataca, din nou, instalațiile energetice în timpul iernii. „Până acum, în Ucraina au fost înfiinţate peste 13.000 de puncte de invincibilitate, unde cetățenii își pot încărca telefoanele, se încălzesc și pot primi ajutor. În plus, starea instalațiilor de apărare civilă este monitorizată constant” – a explicat ministrul ucrainean de interne. Vorbind despre crimele Federației Ruse împotriva Ucrainei, oficialul a indicat că aproximativ 30% din teritoriul ucrainean reprezintă un potențial pericol, din cauza minelor. „Au fost examinate deja peste 144.000 de hectare, dar chiar și după curățarea teritoriului, acesta nu este complet sigur” – a adăugat Klimenko. Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Interne de la Kiev dezvoltă deja mecanisme pentru restabilirea unui mediu sigur în Ucraina după încheierea ostilităților. Klimenko a mai remarcat că este în plin proces dezvoltarea sistemului de supraveghere video și de analiză a imaginilor video. „Facem tot posibilul pentru a asigura siguranța cetățenilor. Și suntem recunoscători partenerilor noștri strategici pentru faptul că nu suntem singuri într-o perioadă atât de dificilă” – a declarat Klimenko./sdan/denisse
(KORESPONDENT – 28 octombrie)