Situația de securitate din Israel și din Fâșia Gaza a fost analizată telefonic de ministrul român de externe și omologul său din Qatar

Situația de securitate din Israel și din Fâșia Gaza a fost analizată telefonic, sâmbătă, de ministrul român de externe, Luminița Odobescu, și omologul său din Qatar, Șeicul Mohammed Al Thani. Cei doi au subliniat necesitatea unor eforturi conjugate pentru asigurarea furnizării de sprijin umanitar pentru populația din Fâșia Gaza, precum și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor din enclavă. Qatarul este una dintre țările cu rol de mediator în criza ostaticilor luați de Hamas. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, ministrul Luminița Odobescu a transmis aprecieri față de eforturile diplomatice ale Qatarului pentru ameliorarea situației umanitare și a evidențiat și sprijinul umanitar pe care România a decis să-l trimită./rpatulea/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 octombrie)