Calendarul evenimentelor, 29 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de Partidul S.O.S. România, Filiala Dolj, la care participă preşedinta S.O.S. România, senatoarea Diana Şoşoacă, precum şi alţi lideri din conducerea centrală a partidului – ora 12:00,  la sediul partidului din Craiova, Str. Vasile Alecsandri nr. 47

– Culte, Biserică

* Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea loc, în Capitală, în perioada 21 – 29 octombrie. Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi completat de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către ÎPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei). Din programul zilei:

‣ Duminică, 29 octombrie:

  • ora 9:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară
  • ora 16:00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală
  • reaşezarea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală

* Festivalul internaţional de orgă FIO România (28 oct. – 5 nov.) continuă, duminică, 29 octombrie, de la ora 20:00, cu un concert de orgă susținut de Eduard Antal – Organist titular la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București – la Catedrala romano – catolică Sf. Iosif, Str.General H. M. Berthelot nr. 19. Festivalul îi are ca invitaţi organişti celebri: Baptiste-Florian Marle Ouvrard – organistul bisericii Saint Eustache din Paris, Eduard Antal – organistul titular al Catedralei Sfântul Iosif, Pavel Kohout – organist concertist din Cehia, profesor universitar la Universitatea din Brno, soprana Iva Hlaváčková & soprana Miruna Dascălu, Domenico Severin – organistul Catedralei Saint-Etienne din Meaux Franţa, Ulrich Walther – organist concertist din Germania, profesor la Universitatea de Muzică din Graz Austria. Festivalul este organizat de Asociaţia Kultur Banat, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, Angelus TV şi Asociaţia Enarmonia

– Social

* Băile Tușnad: Conferinţa ştiinţifică ‘Tuşnad Eco Bear Conf’ şi festivalul ‘Tuşnad Eco Bear Fest’, dedicate convieţuirii dintre om şi urs (27 – 29 oct.)

* Jud. Covasna: ‘Ziua Fermierului Sitean’, organizat la Sita Buzăului (28 – 29 oct.)

– Economic

* Wizz Air va opera o nouă rută, din Bucureşti către Tirana

– Mediu

* Green Art Festival (GAF) este un eveniment care își propune să încurajeze adolescenții și tinerii, ca agenți ai schimbării, să se implice în acțiuni de protejare a mediului. Pentru a promova ideea de schimbare socială în domeniul schimbărilor climatice și al tranziției ecologice, GAF a derulat în perioada 20 – 28 octombrie, un concurs în care tinerii și adolescenții erau invitați să prezinte lucrări de artă, inclusiv artă digitală, pe teme precum: mituri despre schimbări climatice și cum pot fi ele demontate, exemple de situații/ evenimente care ilustrează existența schimbărilor climatice, soluții pentru atenuarea impactului pe care îl au schimbările climatice, rolul tehnologiei în atenuarea impactului pe care îl au schimbările climatice, tinerii și schimbările climatice. Anunțarea câștigătorilor, în cadrul Green Art Festival va avea loc duminică, 29 octombrie

– Medicină, Sănătate

* Se încheie al VIII-lea Congres Național de Medicină Integrativă cu participare internațională (26 – 29 oct.), cu tema Metode de diagnostic, prevenție și tratament integrativ în tulburarea de stress posttraumatic (ptsd) determinat de cauze multiple – Șos. Panduri nr. 22

* Sibiu: Caravana mobilă pentru screningul cancerului de col uterin va fi prezentă, în intervalul orar 10:00-17:00, în parcarea Shopping City Sibiu, str. Sibiului, nr. 5, Şelimbăr

– Istorie

* Ediţia a III-a a festivalului de reconstituire istorică daco-romană ‘Zilele Columnei’, organizat de Asociaţia Terra Dacica Aeterna şi Muzeul Naţional de Istorie a României (28 – 29 oct.) – în zona adiacentă intrării principale în clădirea MNIR. Din program:

‣ Duminică, 29 octombrie

  • ora 10:00 – Ateliere meștesugărești
  • ora 14:00 – Lupte de gladiatori
  • ora 15:00 – Demonstrații militare

– Cultură

* Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) lansează „Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală şi perspective democratice”, cel mai amplu studiu la nivel naţional care măsoară practicile consumatorilor de cultură; evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru – ora 11:00, ARCUB, Sala Coloanelor – Hanul Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90

* În cadrul Festivalului Naţional de Teatru FNT33, la Cărtureşti Verona, între orele 11:00 – 16:00, are loc un maraton al lansărilor şi prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuţii, întrebări, răspunsuri. Pe site-ul www.fnt.ro se află programul maratonului

* Bucureşti şi Cluj-Napoca: Festivalul Internaţional de muzică clasică SoNoRo, ediția a XVIII-a, cu motto-ul ‘On the couch’ (‘Pe canapea’ – n.r.), propune o călătorie în intimitatea emoțiilor umane (27 oct. – 12 nov.). Din programul zilei:

  • „Fairy Tale Therapy / Terapie Prin Basm” – ora 11:00, la MARe – Muzeul de Artă Recentă, Blvd. Primăverii 15
  • „Hypno Therapy / Terapie Prin Hipnoză” – ora 16:00, la Centrul Național de Artă „Tinerimea română”, str. Gutenberg Johann, nr. 19, sector 5
  • „Exposure Therapy / Terapie Prin Expunere” – ora 21:00, la Club Expirat, str. Doctor Constantin Istrati nr. 1

* În cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția a XXXIII-a, se încheie seria de spectacole-lectură pe texte scrise de dramaturgi europeni (inclusiv români). Astăzi, au loc „5 piese scurte” („Memoria Apa” de Teona Galgoțiu, „Normă Dublă” de Cornelia Iordache, „White noise” de Andrei Radu, „Bra Bre Bri Bro Bru” de Daria Ancuța, „fata cea adevărată viruși pixelați și memoria părului” de Ioana Toloargă); regia o semnează Monica Stoica – ora 16:00, la Sala Media de la TNB. După spectacol, publicul va putea discuta cu întreaga echipă, invitați fiind Bogdan Georgescu și Petro Ionescu – dramaturgi și regizori. A 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București  între 20 și 30 octombrie, curatori: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari. Partener media tradiţional: Radio România

* Ansamblul etnofolcloric Plăieșii prezintă spectacolul “Dragoste floare din rai”, o întâlnire în spiritul folclorului basarabean – ora 18:00, la Sala Palatului. Genericul spectacolului este și titlul unui album solistic cu Nicolae Gribincea și instrumentiștii plăieșilor care include o selecție de melodii folclorice și de autor

* Recital extraordinar – Andrei Ioniţă cântă Bach, susținut de Andrei Ioniţă, artist în rezidenţă al Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea 2023-2024 – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mare

* Trei dintre cei mai importanţi chitarişti europeni vin în Bucureşti la cea de-a XI-a ediţie a ‘Serilor de chitară’, care se desfăşoară în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, festival internaţional organizat de Asociaţia Culturală Kitharalogos. Concertele vor avea loc la Universitatea Naţională de Muzică, Palatul Suţu şi Institutul Cervantes. Francezul Remi Jousselme, croatul Dejan Ivanovich și belgianul Johan Fostier vor încânta publicul cu un repertoriu variat, de la muzica barocă la cea sud-americană, fiecare concert conţinând una sau mai multe lucrări din repertoriul contemporan dedicat instrumentului. Vor mai concerta trei formaţii româneşti – Duo Iancu-Lobonţ, Duo Kitharsis şi Duo Hesperus – în recitaluri care îmbină muzica cu poezia (actriţa Alma Nicole Boiangiu) şi live painting (artistul grafician Alex Icodin)

* Regizorul Silviu Purcărete revine la Teatrul Naţional ‘I.L.Caragiale’, după 11 ani, împreună cu echipa sa fidelă de colaboratori – Dragoş Buhagiar – scenografia, Vasile Şirli – muzica, pentru a pune în scenă, în premieră absolută, „Gertrude” de Radu F. Alexandru. Duminică 29 octombrie, ora 19:00, are loc premiera, la Sala Studio

* Ambasada Franţei în România şi Ambasada Spaniei în România şi Republica Moldova organizează, în perioada septembrie-noiembrie, la Bucureşti şi Timişoara, o serie de manifestări culturale care celebrează şi aduc un omagiu moştenirii artistice şi inovaţiei fără egal a lui Pablo Picasso, marcând jumătate de secol de la dispariţia acestui geniu al artei moderne. Din program:

  • Pe 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco va avea loc proiecţia filmului documentar ‘Misterul lui Picasso’, regizat de Henri-Georges Clouzot (1956), în marja expoziţiei ‘Efectul Picasso’

* Les Films de Cannes a Bucarest se încheie duminică 29 octombrie, cu Ziua de Aur, care reuneşte proiecţiile filmelor care au luat marele premiu la cele mai importante festivaluri de film din Europa. Anatomie d’une chute/Anatomia unei prăbuşiri, Justine Triet – Palme d’Or la Cannes, Sur l’Adamant/Pe Adamant, Nicolas Philibert – Ursul de Aur la Berlin şi Poor Things, Yorgos Lanthimos – Leul de Aur la Veneţia se vor putea vedea în aceeaşi zi la Cinema Muzeul Ţăranului

* Arad: Opera Națională Română din Timișoara prezintă duminică, 29 octombrie, de la ora 19:00, opera în concert „Carmen” de Georges Bizet, susținută la sediul Filarmonicii din Arad în cadrul Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană” (26 oct. – 5 nov.)

* Bârlad: Vernisajul expoziției „Regina Maria a României și descendenții săi în imagini din colecția Muzeului Național Bran” – ora 10:45, la Casa Sturdza, Str. Vasile Pârvan nr. 4. Evenimentul, organizat cu prilejul împlinirii a 148 de ani de la naştere (29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938), oferă posibilitatea de a cunoaşte mai bine familia regală a României, aducând în actualitate momente importante din istoria României. Prezină: dr. Mihail Ion Gorgoi, directorul Muzeului Naţional Bran, muzeograf Anemona Todor, Muzeului Naţional Bran și dr. Mircea Mamalaucă

* Bârlad: În cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, pot fi vizionate producţiile româneşti derulate sub genericul Sahia Vintage; este vorba de 4 scurt metraje, realizate în anii 1957, 1960, 1970 şi 1984, respectiv producţiile: „Jurnalul pionerului” în regia lui Al. Mihu, Şerban Voicu, „Cei mici despre lumea mare” a regizoarei Gabriel Barta, „Adolescenta” în regia lui Florica şi Paul Holban şi filmul „Pe malul Ozanei” a regizorului Copel Moscu. Proiecţiile vor avea loc la sediul central al muzeului, din str. Vasile Pârvan nr. 1, începând cu ora 11:30. Organizator local: dr. Mircea Mamalaucă, organizator naţional: Asociaţia One World Romania, cu sprijinul: Creative Europe – MEDIA Programme of the European Union, Centrul Naţional al Cinematografiei

* Brașov: Se încheie ediţia a XI-a a Festivalului internaţional de film fantastic ‘Dracula Film Festival’ (25 – 29 oct.). După Gala de decernare a Premiilor Dracula Film Festival va avea loc încă un cineconcert, „Faust, A German Folk legend”, film by Murnau, music by Murcof

* Galaţi: În cea de a doua săptămâna a ediţiei a XIX-a a Festivalului Internaţional ‘Leonard’, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ Galaţi sărbătoreşte împlinirea a 160 de ani de la premiera absolută a operei „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, prin reprezentaţia acestei lucrări fascinante – ora 18:30. La pupitrul dirijoral va fi maestru invitat Cristian Sandu

* Stockholm: Scurtmetrajele româneşti de animaţie ‘Împreună, trup şi suflet’ (2022) şi ‘Three’ (2022) vor rula cu sprijinul ICR Stockholm în cadrul ediţiei a noua a festivalului de animaţie REX Animation Film Festival, care se desfăşoară la Cinematograful Zita şi la Cinematograful Skarisbiografen din Stockholm, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie. Scurtmetrajul ‘Three’, realizat de Maria Scutaru, va rula duminică, 29 octombrie, de la ora 15:00, la cinematograful Skarisbiografen, în cadrul categoriei EUNIC for KIDS. ‘Împreună, trup şi suflet’, scurtmetraj regizat de Vasile Alboiu şi Liviu Gabriel Dinu, va fi prezentat miercuri, 1 noiembrie, de la ora 17:30, în sala Zita 1 a cinematografului Zita, în cadrul unui calup intitulat EUNIC Selection

– Sport

* Au loc meciuri în etapa a 14-a a Superligii de fotbal:

  • FC U 1948 Craiova – AFC UTA Arad – ora 14:00, pe Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
  • FC Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova – ora 20:30, pe Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti

* Brașov: Se dispută un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet feminin: CSTBv CSU Olimpia Braşov – CSM CSU Constanţa – ora 17:00, la Sala „Dumitru Popescu-Colibaşi”

* Brașov: Are loc Tess Rally Braşov (28-29 oct.), ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano

* Buzău: Are loc un meci din etapa a 11-a a Ligii a II-a de fotbal: Gloria Buzău – Fotbal Club Argeş – ora 11:30, pe Stadion Gloria

* Au loc meciuri în etapa a 6-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • CSO Voluntari – SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara – ora 18:30, la Sala ”Gabriela Szabo” – Voluntari
  • BC CSU Sibiu – CSM Constanţa – ora 19:00, la Sala Transilvania – Sibiu

* Sunt programate partide în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • Corona Braşov – FTC-Telekom – ora 17:30
  • Sport Club Miercurea Ciuc – DEAC Debrecen – ora 18:30
  • ACSH Gheorgheni – Dunaujvarosi Acelbikak – ora 18:30

* Albania: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de lupte Under-23 de la Tirana (23-29 oct.)

* Emiratele Arabe Unite: Echipa României participă la Cupa Mondială de minifotbal din emiratul Ras Al Khaimah (26 oct. – 4 nov.)

* Muntenegru: CSM Bucureşti înfruntă echipa muntenegreană Buducnost Bemax Podgorica, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, la Bemax Arena – Podgorica

– Diverse

* Târgul Creativ ‘OvalsArt’ – ediţia de Halloween – ora 10:00, la Centrul Cultural L’Amphitheatro (28 – 29 oct.)

* Se încheie Târgurile de Sf. Dumitru de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român și de la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ (27 – 29 oct.)

* Se încheie prima ediţie a West Side Hallo Fest, organizată de Primăria Sectorului 6 și desfăurată pe Lacul Morii (27 – 29 oct.)

* Craiova: Se încheie a XLIV-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, organizată de Muzeul Olteniei (27 – 29 oct.) – în Piaţa William Shakespeare

– S-a întâmplat într-o zi de 29 octombrie

* Se împlinesc 335 de ani (1688) de când urca în scaunul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (după moartea lui Şerban Cantacuzino). Timp de un sfert de veac el a reuşit, pe plan extern, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic. Domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei: s-au zidit biserici şi mănăstiri, creându-se şi dezvoltându-se aşa-numitul „stil brâncovenesc”, s-au deschis şcoli de toate gradele, s-au tipărit cărţi în diferite limbi, au fost sprijiniţi şi încurajaţi oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe căzute sub dominaţie otomană. A fost ucis de turci, la 15/26 august 1714, la Constantinopol (împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache). Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Martiri Brâncoveni fiind prăznuiţi la 16 august. NOTĂ: Site-ul http://basilica.ro/domnul-martir-ctitor-de-cultura-romaneasca-13812.html menţionează ca dată a urcării pe tron 28 octombrie 1688

* Acum 209 ani (1814), era lansat, la New York, „USS Fulton”, primul vas de război cu aburi, proiectat de Robert Fulton

* Sunt marcați 160 de ani (1863) de când era creat Comitetul Internaţional de Ajutor al Răniţilor, precursor al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii de astăzi. În perioada 26-29 octombrie 1863, s-a desfăşurat la Geneva, din iniţiativa omului de afaceri elveţian Henry Dunant (1828 – 1910), o conferinţă internaţională, cu scopul de a dezvolta măsurile pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale de pe câmpurile de luptă, printre rezoluţiile finale ale conferinţei adoptate la 29 octombrie 1863, numărându-se şi fondarea Comitetului mai sus menţionat, cu sediul la Geneva, instituţie umanitară independentă care a pus bazele Mişcării de Cruce Roşie. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Pace în anii 1917, 1944 şi 1963

* Acum 76 de ani (1947) a avut loc, la Bucureşti, procesul înscenat conducătorilor Partidului Naţional Ţărănesc – Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi principalilor lor colaboratori, arestaţi în vara aceluiaşi an, odată cu înscenarea de la Tămădău (din 14 iulie), care a constituit pretextul dizolvării PNŢ (la 29 iulie). Iuliu Maniu, în vârstă de 75 de ani, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, comutată la temniţă grea pe viaţă, iar Ion Mihalache, la temniţă grea pe viaţă (deţinut izolat într-o celulă până la sfârşitul vieţii) (29.X – 11.XI)

* Cu 67 de ani în urmă (1956) Israelul, alături de Franţa şi Marea Britanie, a declanşat războiul (eşuat) împotriva Egiptului. Motivul a fost naţionalizarea Canalului de Suez (la 26 iulie acelaşi an) de către Egipt (conflictul a durat până la 26 noiembrie 1956)

* În urmă cu 54 de ani (1969), la această dată, era stabilită prima legătură între două computere aflate la distanță unul de altul, prin ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net), predecesorul Internetului. Transmiterea trunchiată a „călătorit” cu aproximativ 400 km (643 kilometri) între Universitatea din California, Los Angeles, şi Institutul de cercetare Stanford. ARPAnet-ul era o rețea între mai multe computere din unele instituții americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. Şi mai important, aceasta a fost una dintre primele mari teste ale unei idei radicale pe atunci: conexiunea bilaterală a reţelei între două computere

* Se împlinesc 20 de ani (2003) de când intra în vigoare Legea 429/2003 de revizuire a Constituţiei din 1991, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului din 18-19 octombrie 2003. Prima Constituţie de după Revoluţia din decembrie 1989 a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul naţional de la 8 decembrie 1991

* Cu 19 ani în urmă (2004) era semnat, la Roma, Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat de Consiliul European la Bruxelles, la 17-18 iunie 2004. Uniunea Europeană a păşit, astfel, spre un nou statut, depăşind formal încadrarea în categoria organizaţiilor internaţionale, deoarece noul Tratat conferă construcţiei comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degrabă de esenţa statului federal: monedă unică, buget provenit şi din resurse proprii (există, însă, şi contribuţii naţionale), control integrat la frontiere, o serie de politici comune decise şi gestionate direct de la Bruxelles, o politică externă comună (cu limitele ei), înfiinţarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de frontieră, precum şi atribuţii, deocamdată embrionare, în domenii ca apărarea şi securitatea. Numit de unii «Constituţie», iar de alţii «Tratat constituţional», documentul semnat la 29 octombrie 2004 este rezultatul unui lung proces care a început cu Declaraţia de la Laeken, din decembrie 2001, a continuat în cadrul Convenţiei privind viitorul Europei (28 februarie 2002 – 10 iulie 2003) şi a fost finalizat de Conferinţa interguvernamentală a statelor membre UE (4 octombrie 2003 – 18 iunie 2004)

* Acum 12 ani (2011) avea loc proclamarea canonizării Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (cu zi de pomenire la 30 noiembrie). Aceasta a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, eveniment la care, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost prezenţi şi Preafericitul Teodoros al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, şi Înalt Preasfinţitul Hrisostom, Mitropolit de Patras. Andrei Şaguna (de origine aromână) s-a născut la 20 decembrie 1808 (1 ianuarie 1809 stil nou) în Mişcolţ, Ungaria şi a trecut la Domnul la 16/28 iunie 1873, în Sibiu. A fost mitropolit al Ardealului între 1864 şi 1873. A fost un militant al restaurării vechii Mitropolii a Transilvaniei, a organizat învăţământul elementar şi mediu din Transilvania şi l-a pus sub îndrumarea Bisericii. El a fost preşedintele Marii Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împaratului şi, apoi, guvernului din Pesta

* În urmă cu 11 ani (2012) uraganul Sandy, considerat cel mai periculos din ultimii 100 de ani în SUA, a lovit Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii. Cel puţin 200 de persoane din Caraibe, Bahamas, SUA şi Canada au fost ucise de devastatorul fenomen, iar aproximativ 8 milioane de americani au fost afectaţi, pagubele materiale totale ridicându-se la circa 50 de miliarde de dolari. Sandy s-a dezvoltat dintr-un val tropical alungit din Marea Caraibelor de vest la 22 octombrie 2012, depăşind pagubele provocate de uraganele Katrina din 2005 şi Irene din 2011. În septembrie 2017, SUA a fost lovită de un alt uragan, Irma, un ciclon tropical apărut deasupra Atlanticului, considerat cel mai intens din ultimii 10 ani. A ajuns pe coasta Floridei ca uragan de categoria 3. În total, în țările afectate, uraganul a produs pagube de peste 30 de miliarde de dolari

* Cu doar 3 ani în urmă (2020) a avut loc atacul terorist cu armă albă de la biserica Notre-Dame din orașul francez Nisa. Trei oameni au murit, dintre care unul decapitat, după ce un bărbat înarmat cu un cuțit i-a atacat în catedrala din centrul orașului. Autorul atacului, un tunisian de 21 de ani, a fost rănit de polițiști și transportat la spital, cazul fiind preluat de Parchetul antiterorism. Atacul a avut loc într-un context tensionat pentru Franța, după decapitarea profesorului de istorie Samuel Paty și după valul de proteste pe care l-a stârnit președintele Emmanuel Macron în unele state musulmane prin angajamentul său de a lupta pentru valorile laice ale republicii și împotriva „separatismului islamist”

Aniversări – Comemorări

– Se revine la timpul legal român (GMT+2); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României orarul de vară, corelat cu orarul practicat în statele Uniunii Europene, se aplică din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00; în anul 2023 s-a trecut la ora de vară (GMT+3) la 26 martie. NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940 ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Din 1979 până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie. Parlamentul European a votat, la 26 martie 2019, în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene. Potrivit acestei propuneri, fiecare stat membru al UE avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei, dar nu toate statele membre au luat o decizie în acest sens

– „Ziua Autorității Electorale Permanente”, instituită prin Ordinul 993/2019 al Autorității Electorale Permanente; la 29 octombrie 2003 a fost adoptată în Parlament Legea de revizuire a Constituţiei din 1991, prin care s-a stabilit înfiinţarea acestei instituţii administrative autonome, cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale şi europene în materie – 20 de ani

– „Ziua Ceferiştilor” în România (se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii octombrie)

– 1727: A murit Ioan Giurgiu Patachi, episcop, între anii 1723 şi 1727, al Episcopiei Române Unite de Făgăraş (n. 1681)

– 1875: S-a născut (la Eastwell Park, Anglia) regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi a ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei; soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927); încă din timpul campaniei militare din 1913 din Bulgaria, regina Maria s-a implicat activ în acţiunile Crucii Roşii, preocupare devenită şi mai evidentă în timpul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919); a depus, pe plan extern, o intensă muncă de susţinere a intereselor şi drepturilor României; a scris literatură memorialistică; membră de onoare a Academiei Române din 1915 (m. 1938, la Sinaia)

– 1875: S-a născut botanistul Iuliu Prodan; importante contribuţii la cunoaşterea florei Dobrogei, Transilvaniei, Ungariei şi Bosniei-Herţegovina; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

– 1880: S-a născut Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1956)

– 1880: S-a născut Augustin Bena, compozitor, dirijor, preot şi profesor; preocupări privind recuperarea folclorului muzical românesc (m. 1962)

– 1902: S-a născut actriţa Silvia Dumitrescu-Timică (m. 1999)

– 1905: S-a născut botanista Alice Săvulescu; cercetări în domeniile microbiologiei şi patologiei vegetale; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1970)

– 1918: S-a născut Ştefan Baciu, poet, eseist, ziarist, memorialist, traducător, profesor, diplomat şi critic de artă român din diaspora (după peregrinările în Europa şi America Latină s-a stabilit în Hawaii) (m. 1993) – 105 ani

– 1924: S-a născut medicul şi profesorul Ioan Haulică; majoritatea cercetărilor sale, cuprinse în peste 250 de lucrări, se referă la sistemul nervos vegetativ; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2010)

– 1930: S-a născut Radu Cosaşu (pseudonimul lui Oscar Rohrlich), prozator, scenarist, critic de film şi publicist; unul dintre cei mai apreciați autori români de nuvele (m. 2023)

– 1939: S-a născut Petru Stoianov, compozitor, muzicolog şi profesor universitar doctor

– 1942: S-a născut sculptorul, plasticianul și fotograful Doru Covrig; stabilit în Franţa, din 1982 (m. 2022)

– 1947: S-a născut artistul plastic Alexandru Chira; a realizat ansamblul monumental „De-semne spre cer, pentru ploaie şi curcubeu”, de la Tăuşeni, judeţul Cluj, considerat de critica de specialitate ca fiind cea mai importantă lucrare contemporană de această factură din România (m. 2011)

– 1956: S-a născut Iulian-Gabriel Bîrsan, inginer, cercetător științific și profesor universitar, fost rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați (m. 2022)

– 1959: A murit medicul chirurg Iacob Iacobovici, unul dintre fondatorii Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca şi întemeietorul şcolii de chirurgie din Transilvania (n. 1879)

– 1969: A murit pictoriţa și profesoara Cecilia Cuţescu-Storck, prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa; una dintre promotoarele artei feminine românești; a scris şi memorii; soţia sculptorului Frederic Storck (n. 1879)

– 1975: A murit Nicholas (Nicolae) Pillat, diplomat de carieră (aflat la post în Franţa în anii celui de-al doilea război mondial), memorialist, animator cinematografic, stabilit în Franţa imediat după război; frate cu poetul Ion Pillat (n. 1893)

– 1985: A murit inginerul Aurel Avramescu, promotor al disciplinelor ştiinţei şi tehnologiei informaţiei; lucrări în domeniul electromagnetismului, al construcţiei aparatelor electrice şi informaticii documentare; a semnalat perspectivele energiei nucleare cu mult înainte de a se fi realizat prima centrală nuclearo-electrică (1941); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1903)

– 1992: A murit (la Paris) Alexandru Stark, reporter radio şi tv., scenarist şi publicist (n. 1931)

– 1996: A murit Constantin Crişan, critic şi istoric literar (n. 1939)

– 2000: A murit artistul decorator Dionisie Popa (n. 1938)

– 2003: A murit inginerul Virgil Petrovici, specialist în problemele iluminării pentru film şi televiziune; doctor în istoria şi teoria teatrului şi filmului; a lucrat la TVR (n. 1935) – 20 de ani

– 2009: A murit părintele arhimandrit Teofil Părăian (prenumele la botez: Ioan) de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), unul dintre marii duhovnici români contemporani (n. 1929)

– 2018: A murit Nicolae Dumitru Vlădulescu, artist plastic și poet; lider al mişcării revoluţionare din 21 şi 22 Decembrie 1989 de la Reşiţa (n. 1949) – 5 ani

– 2018: A murit István Bessenyei, actor, regizor și director de teatru maghiar din România (n. 1955) – 5 ani

– 2019: A murit Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți și compozitori de muzică ușoară; autor a zeci de șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații; a apărut în numeroase emisiuni de divertisment și spectacole de televiziune (n. 1946)

– 2019: A murit Maşa Dinescu, traducătoare de literatură și dramaturgie rusă; soţia poetului Mircea Dinescu (n. 1961)

EVENIMENTE EXTERNE

– Abuja, Nigeria: Cancelarul german Olaf Scholz este așteptat să discute despre posibilitatea importului de gaze din Nigeria în timpul unei călătorii în această țară din Africa de Vest, unde se va întâlni cu președintele Bola Tinubu (29 – 30 oct.)

– Washington DC: Ministrul Afacerilor Externe al Nepalului, Narayan Prakash Saud, pleacă din Kathmandu pentru o vizită oficială în Statele Unite ale Americii (29 oct. – 5 nov.)

– Kathmandu: Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, sosește în Nepal pentru o vizită de patru zile (29 oct. – 1 nov.)

– Sultanatul Oman: Alegeri legislative

– Columbia: Alegeri regionale și locale

– Beijing: Al 10-lea Forum Beijing Xiangshan (29 – 31 oct.)

– Istanbul: Manifestări de marcare a 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, al cărei președinte a devenit reformatorul Kemal Ataturk

– Casablanca, Maroc: Marș în semn de solidaritate cu palestinienii

– Madrid: Miting în sprijinul poporului palestinian

– Madrid: Manifestație de protest la apelul extremei drepte împotriva amnistiei cerute de separatiștii catalani

– Elveţia: Aniversarea a 160 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Internaţionale de către Henry Dunant

– Groenlanda nu va mai trece duminică la ora de iarnă pentru prima dată, alegând însă să-şi schimbe fusul orar. Guvernul groenlandez a luat decizia în noiembrie 2022 să renunţe la a trece la ora de vară sau la cea de iarnă pe insulă. Insula face parte în mod oficial din Danemarca dar în cea mai mare măsură se autoguvernează. Conform deciziei autorităţilor groenlandeze, insula va rămâne permanent pe fusul orar UTC/GMT-2. Duminică o mare parte a ţărilor europene, inclusiv Danemarca, vor da ceasurile înapoi cu o oră, pentru a trece de la ora de vară la cea de iarnă. Groenlandezii nu vor mai face acest lucru şi astfel vor trece de la 3 ore la 4 ore în spatele Danemarcei

– Buriram, Thailanda: MotoGP – Marele Premiu al Thailandei, cursa finală

– Ciudad de Mexico: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Mexicului, cursa finală – pe Autodromo Hermanos Rodriguez

– Manchester, Regatul Unit: Fotbal – Campionatul Angliei: Manchester United – Manchester City

– Viena/ Basel/ Zhuzhai: Se încheie turneele de tenis ATP de la Viena şi Basel (23 – 29 oct.) şi WTA Elite Trophy la Zhuhai (China, 24 – 29 oct.)

– Mexic: Începe Turneul Campioanelor la tenis – GNP Seguros WTA Finals Cancún (29 oct. – 5 nov.)

– Cehia/ Austria/ Germania: Are loc Raliului Europei Centrale, penultima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) şi care se desfăşoară în Cehia, Austria şi Germania (26 – 29 oct.)

– Austria: Are loc concursul masculin de slalom uriaş de la Soelden, din noua ediţie a Cupei Mondiale de schi alpin

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Accidentului Vascular cerebral” („Stroke-ului”); pe 29 octombrie 2010, Organizaţia Mondială de Stroke (WSO) şi membrii din întreaga lume au lansat campania „1 din 6” (în lume 1 din 6 oameni va suferi un „stroke” pe parcursul vieţii); potrivit unei informări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, accidentul vascular cerebral este o boală care afectează anual peste 15 milioane de oameni în întreaga lume şi răpeşte câte o viaţă la fiecare 6 secunde

– „Ziua Internaţională a Internetului”, celebrată pentru prima dată în 1999, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a lansării acestui „instrument” de comunicare (la 29.X.1969 un grup de cercetători americani în domeniul computerelor reuşea să transmită un mesaj de pe un ordinator pe altul) (Jurnalul Naţional 29.X.2003). NOTĂ: România a intrat în era internetului în 1999, domeniul „.ro” fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul ICI – Institutul pentru Cercetări în Informatică

– „Ziua Mondială a Psoriazisului”, se marchează anual începând din 2004, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Psoriazis; la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul reprezintă o afecţiune cronică severă, inflamatorie şi proliferativă, determinată genetic. Cauzele nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanşatori implicaţi precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecţiile, anumite medicamente

– „Duminica Reformei” (sau „Festivalul Reformei”, „Ziua Reformei”) este o sărbătoare religioasă ţinută în mod particular de Lutherani şi de cîteva comunităţi de Biserici Reformate în amintirea zilei de 31 octombrie 1517 (zi care marchează începutul Reformei promovate de teologul german Martin Luther (1483-1546), întemeietorul Bisericii luterano-protestante). Până în secolul XX, cele mai multe biserici Lutherane sărbătoreau Ziua Reformei în 31 octombrie, indiferent de ziua săptămînii în care se întîmpla să fie. Astăzi data festivalului a fost modificată astfel încît să fie în duminica din sau înainte de 31 octombrie şi Ziua Tuturor Sfinţilor a fost mutată în duminica din sau după 1 noiembrie

– Turcia se proclamă republică/1923 (- 100 de ani); Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938) devine primul preşedinte al Republicii Turcia. Ziua naţională

– 1783: A murit Jean le Rond D’Alembert, filosof iluminist francez şi matematician (unele dintre teoremele sale şi-au găsit aplicaţii imediate în astronomie şi fizică); coeditor, împreună cu Denis Diderot, al ”Enciclopediei franceze” (n. 1717) – 240 de ani

– 1880: S-a născut (în Ucraina) fizicianul și profesorul rus Abram Fiodorovici Ioffe; considerat „părintele fizicii sovietice”; cercetări în domeniile electromagnetismului, cristalografiei și a radiației; a inițiat crearea institutelor fizico-tehnice, în special la Harkov și Dnipro, a creat școala științifică recunoscută în întreaga lume (m. 1960)

– 1882: S-a născut scriitorul francez Jean Giraudoux (m. 1944)

– 1898: S-a născut compozitorul francez Emmanuel Bondeville (m. 1987) – 125 de ani

– 1910: S-a născut Sir Alfred Julius Ayer, filosof britanic; a dezvoltat, în scrierile sale, trăsăturile fundamentale ale pozitivismului (m. 1989)

– 1911: A murit Joseph Pulitzer, jurnalist şi editor american de origine ungară; în 1883 a cumpărat „The World”, care a devenit unul dintre cele mai importante ziare din New York; a revoluţionat jurnalismul american; fondatorul cunoscutelor premii care-i poartă numele (opt pentru jurnalişti şi cinci pentru scriitori), atribuite din 1917, anual, de fundaţia constituită după moartea sa (n. 1847, în Ungaria)

– 1914: S-a născut Preafericitul Părinte Maxim (numele la naștere: Marin Naidenov Minkov), fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, mitropolit al Sofiei (4 iulie 1971 – 6 noiembrie 2012) (m. 2012)

– 1916: S-a născut fotograful american (George Allen) Slim Aarons; pentru mai bine de cinci decenii, el a fotografiat unele dintre cele mai importante personalităţi ale vremii (m. 2006)

– 1920: S-a născut Baruj Benacerraf, medic și profesor american de origine venezueleană; specializat în imunogenetică, a descoperit și inaugurat studiul factorilor genetici în reglarea activității celulelor imunitare; Premiul Nobel pentru medicină în 1980, împreună cu Jean Dausset și George D. Snell (m. 2011)

– 1923: S-a născut chimistul, nuvelistul şi dramaturgul austriac Carl Djerassi, unul dintre creatorii pilulei contraceptive (lansată în 1960); a contribuit, de asemenea, la obţinerea prin sinteză a cortizonului (m. 2015) – 100 de ani

– 1924: S-a născut Zbigniew Herbert, poet, eseist şi dramaturg polonez (m. 1998)

– 1924: A murit scriitoarea americană de literatură pentru copii Frances Eliza Burnett (n. 1849, în Marea Britanie)

– 1925: S-a născut actorul britanic Robert Hardy (m. 2017)

– 1926: S-a născut tenorul canadian Jon Vickers (m. 2015)

– 1933: A murit pictorul realist şi ilustratorul american George Benjamin Luks (n. 1867) – 90 de ani

– 1935: S-a născut fizicianul german Walter Greiner, specialist în fizică nucleară; studii privind prezicerea/semnalarea unor noi moduri de dezintegrare radioactivă naturală a nucleelor grele; a jucat un rol de seamă în cooperarea ştiinţifică germano-română; membru de onoare străin al Academiei Române (1992) (m. 2016)

– 1935: S-a născut regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (m. 2018)

– 1937: A murit Élie Faure, istoric de artă şi eseist francez (n. 1873). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 31.X.1937

– 1938: S-a născut Ellen Johnson Sirleaf, om politic liberian, fost preşedinte al ţării în perioada 2006-2018; laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2011, pentru „lupta nonviolentă pentru siguranţa femeilor şi pentru dreptul femeilor de a participa deplin la făurirea păcii” – 85 de ani

– 1943: S-a născut actriţa britanică Margaret Nolan (m. 2020) – 80 de ani

– 1946: S-a născut Peter Green, chitarist și co-fondator (împreună cu bateristul Mick Fleetwood, la Londra, în 1967) al grupului britanic Fleetwood Mac (m. 2020)

– 1947: S-a născut Richard (Stephen) Dreyfuss, actor, producător, scenarist și regizor american

– 1949: A murit Georg Iwanowitsch Gurdjieff, autor, filosof, coregraf şi compozitor greco-armean, stabilit în Franţa (n. 1866)

– 1956: S-a născut Kazuyo Sejima, arhitecta japoneză; a creat unele dintre cele mai memorabile muzee și clădiri publice din Japonia, Europa și America de Nord, împreună cu arhitectul Ryue Nishizawa, în calitate de parteneri fondatori ai firmei SANAA

– 1971: S-a născut actriţa americană Winona Ryder

– 1971: A murit biochimistul suedez Arne (Wilhelm Kaurin) Tiselius; importante contribuţii în biologia macromoleculară; Premiul Nobel pentru chimie pe 1948; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1965) (n. 1902)

– 1981: A murit Georges Brassens, poet, cântăreț și compozitor francez (n. 1921)

– 2003: A murit tenorul italian Franco Corelli (n. 1921) – 20 de ani

– 2009: A murit Bei Shizhang, biofizician și educator chinez (n. 1903)

– 2011: A murit Robert Lamoureux, actor, regizor, scenarist, dramaturg, poet şi compozitor francez; considerat timp de o jumătate de secol „regele comediei franceze” (n. 1920)

– 2012: A murit Valentin Mândâcanu, traducător, publicist şi lingvist din Republica Moldova; rămas în memorie drept unul dintre promotorii limbii române şi autor al eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în 1988, care a impulsionat lupta pentru revenirea la alfabetul latin în Basarabia; participant activ al Mişcării de Eliberare Naţionale din Basarabia (n. 1930)

– 2013: A murit Graham William Stark actor, comediant, regizor și fotograf englez (n. 1922) – 10 ani