RADOR RADIO ROMÂNIA (29 octombrie) – Agenţia ONU pentru lucrări şi ajutor pentru palestinieni (UNRWA) a avertizat că ordinea civică a început să dispară în Fâşia Gaza. Depozitele cu resurse de bază au fost luate cu asalt şi devalizate de către mii de persoane, a precizat UNRWA. „Brutăriile de aici sunt pline de oameni, sunt cozi lungi de peste un km, şi dacă vrei să cumperi pâine trebuie să stai la o asemenea coadă, ore, întregi, uneori peste opt ore trebuie să aştepţi pentru a putea cumpăra pâine. Alte magazine de panificaţie şi-au închis deja uşile pentru că nu mai au făină”, a declarat un palestinian din Khan Younis.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 octombrie)/mbaciu/asalar