Statele Unite au exercitat presiuni asupra Israelului pentru a restabili comunicaţiile în Gaza, după ce serviciile de telefonie și internet au fost întrerupte la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit unui oficial american de rang înalt. Întreruperea comunicaţiilor, care a lăsat civilii, grupurile umanitare și jurnaliștii fără niciun mijloc de comunicare cu lumea exterioară, a avut loc pe fondul bombardamentelor intense ale Israelului asupra enclavei palestiniene. Serviciul părea că a fost restabilit treptat duminică, relatează CNN. Oficialul american a mai spus că SUA au transmis în mod clar Israelului importanța restabilirii serviciilor de comunicaţii în Gaza. Într-un interviu acordat duminică, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a subliniat importanța rețelelor de comunicații din Gaza. „Nu avem o imagine perfectă a ceea ce se întâmplă în Gaza, dar credem cu tărie că restabilirea comunicațiilor este un lucru esențial, pentru că lucrătorii umanitari trebuie să poată comunica, civilii trebuie să poată comunica și, bineînțeles, jurnaliștii trebuie să poată documenta ceea ce se întâmplă în Gaza pentru a raporta acest lucru lumii întregi”, a declarat acesta la MSNBC. „Acesta a fost un lucru la care am ținut, la care am lucrat și ne bucurăm să vedem că s-a restabilit”, a mai spus el./mbaciu/asalar
(CNN INTERNATIONAL – 29 octombrie)