Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai celor judeţene vor bloca activitatea de relaţii cu publicul începând de mâine, 2 noiembrie, pe perioadă nederminată, nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu găsesc soluţii pentru o salarizare decentă în sistem. Potrivit unui comunicat al BNS, procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii, a concediilor medicale şi, nu în ultimul rând, a programelor naţionale de sănătate ar putea fi grav perturbată. Sindicaliştii susţin că, împreună cu conducerea CNAS, au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din instituţie, promovând un proiect de lege necesar corecţiilor salariale. Acesta însă a fost amendat de parlamentari cu prevederi pentru toate categoriile de angajaţi din sectorul public de sănătate şi, mai apoi, a fost retras de la vot din cauza impactului financiar. Ei atrag atenţia că, în ultimii patru ani, un sfert din angajaţii de la CNAS şi casele judeţene, au migrat către alţi ordonatori de credite din zona bugetară din cauza salariilor mici./eradu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 noiembrie)