Calendarul evenimentelor, 1 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatului României, în colaborare cu Uniunea Profesiilor Liberale din România, organizează conferința „O nouă abordare privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară”, care are ca scop realizarea unui dialog între reprezentanții asociațiilor de profesii liberale și autoritățile publice centrale cu responsabilități și competențe în domeniul de reglementare al expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare – ora 12:00, la sala Dimitrie Cantemir, nivel P1, Senat. Vor fi avute în vedere principiile generale care guvernează acest important domeniu de activitate, particularitățile expertizei pentru diferitele profesii liberale, precum și crearea unui cadru juridic adecvat, care să asigure că expertizele judiciare și extrajudiciare vor servi cu celeritate și eficiență la înfăptuirea actului de jusiție în beneficiul cetățenilor

 

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 13:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

 

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

  • ora 9:30 – Întâlnire cu noul ambasador al Confederației Elvețiene în România, E.S. Massimo Baggi – la Palatul Victoria
  • ora 17:00 – Participare la cea de-a XXXI-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România, eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – la Ateneul Român. Alocuțiunea susținută de prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
  • ora 18:30 – Participare la recepția organizată de Guvernul României cu prilejul împlinirii a 78 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Națiunilor Unite – la Palatul Victoria. Sesiunea oficială va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

 

– Ministere

* La Hotel Novotel, sala Paris, Calea Victoriei nr.37B, începând cu ora 10:00, va avea loc Conferința de diseminare a rezultatelor în urma implementării proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – S.I.I.E.A.S.C.” cod SMIS 2014+ 120025, organizată de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor

* Salvaţi Copiii România lansează cea de-a doua ediție a Ghidului siguranței pe Internet, în cadrul unui eveniment organizat sub forma unui panel de discuții – ora 10:00, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 48, sector 5, în sala de festivități. Alături de Alina Gorghiu, Ministrul Justiției și Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, vor fi dezbătute schimbările necesare în societatea românească pentru a proteja mai bine copiii în mediul online, punând accent pe aspectele legislative și educaționale

* În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectelor privind Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne pentru aprobarea Normelor tehnice de siguranță privind construcția și amenajarea poligoanelor de tragere și Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne privind stabilirea standardelor și tehnicilor de inspecție tehnică periodică a armelor. Evenimentul va avea loc miercuri, 1 noiembrie, de la ora 11:00, și va fi organizat în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic (în limita locurilor disponibile) la sediul M.A.I. (Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, București), cu respectarea principiului asigurării priorității în funcție de momentul înscrierii. La această dezbatere, estimată a avea loc pe parcursul a două ore, sunt invitați să participe atât reprezentanți ai M.A.I., cât și reprezentanți ai societății civile care și-au exprimat interesul față de aceste proiecte de acte normative

 

 

 

 

– Partide

* Iași: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele USR Iaşi, Filip Havârneanu, şi senatorul Marius Bodea, candidatul la Primăria Iaşi din partea USR – ora 12:00, la sediul USR Iaşi, Bd. Independenţei, nr. 19

* Piatra Neamț: Conferinţă de presă organizată de USR Neamţ; participă preşedintele USR Neamţ, Iulian Bulai, liderul consilierilor judeţeni, Marinela Apostol, şi preşedintele USR Piatra-Neamţ, Manuel Iacob – ora 11:00, la sediul USR Piatra-Neamţ, Str. Dimitire Leonida, nr. 44

 

– Minorități

* Lansarea cărţii „Evoluţia statutului minorităţii rome în România. Ediţia I: O analiză a participării romilor la viaţa politică românească în perioada 1990-2003”, autor Gheorghe Ivan, eveniment organizat de Asociaţia Partida Romilor ‘Pro-Europa’ – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala ‘Drepturilor Omului’

 

– Juridic

* Ședințe în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii:

  • Secţia pentru procurori în materie disciplinară – ora 10:00
  • Secţia pentru procurori – ora 11:00
  • Secţia pentru judecători în materie disciplinară

 

– Social

* Ambasada Statului Israel în România și Teatrul Evreiesc de Stat organizează în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie o serie de evenimente speciale în cadrul proiectului „Dialog și incluziune socială – modelul Na Laga’at”. Pe parcursul celor trei zile, Teatrul Evreiesc de Stat va găzdui și va aduce în atenția publicului spectacole de teatru, workshop-uri și ateliere senzoriale menite să prezinte în premieră în România modelul Na Laga’at din Israel – companie de teatru unică în lume, formată exclusiv din actori cu dizabilități de vedere și auz, ce are ca activitate permanentă incluziunea socială și accesibilizarea activităților culturale diverse pentru persoanele cu dizabilități. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – Atelierul simțurilor – workshop – prezentarea de către actorii Na Laga’at, privați de simțul văzului sau al auzului, a modului lor de interpretare, șI experimentarea acestuia
  • ora 12:30 – Atelier teatral incluziv – evenimentul se adresează actorilor și studenților la actorie, cu și fără dizabilități de vedere și auz. Caracterul inedit al atelierului constă în experimentarea actului artistic prin privarea de simțul văzului
  • orele 18:00 și 20:00 – Olărit în întuneric – workshop experimental, realizat sub îndrumarea unor instructori nevăzători

* De la ora 17:00, Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Ambasada Spaniei şi Ambasada Republicii Cuba în România, împreună cu Asociaţia Imunis, organizează un colocviu interdisciplinar dedicat pacienţilor suferind de afecţiuni grave, medicilor şi familiilor lor

 

– Economic

* Are loc o nouă conferință marca Green-Report, pe tema Agriculturii neutre climatic și a risipei alimentare – ora 10:00, la Refugiu Urban din București

* DevCon, conferinţă dedicată profesioniştilor IT şi pasionaţilor de tehnologie din Romania – ora 10:00, la NORD Events Center by Globalworth (1 – 2 nov.)

* Transelectrica organizează prima şedinţă a Comandamentului energetic de iarnă – ora 11:00, la sediul Transelectrica

* Conferința de presă organizată de Alianța „Construim”, cu temele: „Stoparea depopulării României, Salariile și pensiile românilor ca în țările europene dezvoltate, Resursele României, Criza actuală și Soluțiile alianței Construim – Semnarea protocolului de asociere de către cei 12 membri care au aderat până acum” – ora 11:00, Palatul Camerei de Comerț și Industrie a României, Str. Ion Ghica nr 4, vizavi de Banca Națională a României

* De la ora 11:00, compania aeriană românească DAN AIR organizează o conferință de presă, care are loc în contextul anunțului făcut de Aeroportul Internațional Brașov, în urma întâlnirii cu reprezentanții ROMATSA, cu privire la decizia de amânare a extinderii orarului de funcționare al aeroportului pentru luna ianuarie 2024. Astfel, DAN AIR anunță încetarea operațiunilor de la Brașov și mutarea curselor pe aeroportul din Bacău. În cadrul conferinței, se va discuta despre: motivarea deciziei DAN AIR cu privire la renunțarea operării zborurilor de pe Aeroportul din Brașov și planurile companiei DAN AIR în ceea ce privește desfășurarea activității exclusiv de pe Aeroportul din Bacău. Evenimentul are loc la sediul DAN AIR, aflat pe Str. Gârlei nr. 190A, sector 1 București

 

 

– Medicină, Sănătate

* Începând cu ora 17:00, Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Ambasada Spaniei şi Ambasada Republicii Cuba în România, împreună cu Asociaţia Imunis, organizează un colocviu interdisciplinar dedicat pacienţilor suferind de afecţiuni grave, medicilor şi familiilor lor. În acest an Institutul Cervantes din Bucureşti propune un colocviu cu tema ‘Viaţa noastră şi cancerul’ desfăşurat în două sesiuni. Evenimentul va reuni medici şi pacienţi, artişti şi oameni de ştiinţă, asociaţii ale pacienţilor şi instituţii solidare cu suferinţa şi curajul lor. Din programul colocviului:

‣ Sesiunea I

  • ora 17:00 – Masă Rotundă cu tema Începutul: diagnostic şi comunicare. Participă: Dr. Cristina Aurelia Bilbie – medic primar radiologie şi imagistică, Clinica ‘Regina Maria’, Bucureşti; Dr. Gustavo Ossola Lentati – medic oncolog, şef al Secţiei de oncologie şi radioterapie a Spitalului RiojaSalud, Spania şi Dr. Alain David Medina Lago – medic chirurg la Spitalul Universitar Clinico-Chirurgical ‘Miguel Enrìquez’ din Havana, Cuba.
  • ora 18:30 – Lectură publică: poeta Ioana Nicolaie citeşte poeme din volumul Autoimun

‣ Sesiunea a II-a

  • ora 18:40 – Discuţie în jurul temei Societatea şi cancerul. Participă: Cosmina Grigore – preşedinta Asociaţiei Imunis şi Adriana Harja – preşedinta Asociaţiei Naţionale pentru Miastenia Gravis
  • ora 19:30 – Sesiune Q&A – specialiştii şi pacienţii, artiştii şi organizatorii vor răspunde la întrebări

 

– Evenimente organizate cu ocazia Zilei Naționale a Radioului (1 nov.)

* Gala Radio România va avea loc miercuri, 1 noiembrie, la Sala Radio, cu începere de la ora 17:00, pentru a onora cu exactitate momentul primei transmisii a Societății Române de Radiodifuziune, la 1 noiembrie 1928, ora 17:00, de la care anul acesta se împlinesc 95 de ani. Gala Radio România reprezintă o inițiativă distinctivă, bazată pe fundamentele memoriei culturale specifice Radio România, concepută pentru a evidenția realizările remarcabile din diverse domenii, performanța și excelența care modelează România și care își face debutul cu ocazia celei de-a 95-a aniversări a Radioului Public. Gala include 12 categorii care acoperă o gamă largă de domenii, de la cultură și arte până la inovare, sănătate, educație, mediu, multiculturalitate, sport, antreprenoriat, campanii sociale, inițiative locale, ambasadorii României și tradiții & folclor. Sub titlul ‘Esenţa Performanţei în Fiecare Voce, cu Fiecare Sunet’, conceptul evenimentului este ancorat în universul Radio România

* Pe 1 noiembrie, la aniversare, Radioul şi timpul vor fi în pas de deux la Radio România Cultural. Seara va fi dedicată marilor creatori şi amprentei acestora asupra Radio România, dar şi a radioului public asupra carierei lor. Performance-ul Radio Nocturn ‘Gigi Căciuleanu/ Confesiuni’ va fi difuzat on-air, de la ora 19:00, şi va putea fi vizionat, timp de 72 de ore, pe site-ul Radio România Cultural. Spectacolul a readus, în 11 septembrie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, atmosfera celebrelor ‘Nocturne’ care au fascinat spectatorii Teatrului Ţăndărică începând cu finalul anilor ’60, evenimentul fiind produs de Radio România Cultural, cu prilejul sărbătoririi a 95 de ani de la înfiinţarea Radio România

* Timișoara: Ultima ediție din acest an a Caravanei Gaudeamus Radio România se va desfășura între 1 și 5 noiembrie în Capitala Culturală Europeană, Timișoara. Evenimentul va fi găzduit în premieră de Centrul Regional de Afaceri Timișoara și va fi deschis pe 1 noiembrie, ziua în care Radio România, organizatorul evenimentului, împlinește 95 de ani de existență neîntreruptă. Președintele de onoare al ediției este scriitorul și jurnalistul, Robert Șerban, personalitate reprezentativă pentru peisajul cultural național. Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 1 noiembrie, începând cu ora 14:03. Programul de vizitare va fi zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului este liber. Cel mai citit târg de carte din țară, de la cel mai ascultat radio, ajunge  la ediția cu numărul 13 la Timișoara, și 140 în istoria de trei decenii a acestui proiect național, palmares care confirmă statutul de reper al pieței naționale de carte al întregului program, inițiat și derulat de Radiodifuziunea Română. Eveniment organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus, și Radio România Timișoara. Din programul zilei:

  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente | GaudeamusTimişoara 2023 – Lansare de carte: „Cât timp înfloresc lotușii”, de Flaminia Stârc-Meclejan, Universitatea de Vest din Timişoara
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente | GaudeamusTimişoara 2023 – Lansare de carte: „În dialog cu cititorii”, de Ionel Funeriu, Universitatea de Vest din Timişoara

 

– Arhitectură

* Institutul Cultural Italian din București și SHARE Architects organizează conferințele arhitecților italieni Luca Molinari, fondator Luca Molinari Studio – Architecture Consulting & Curatorship și Roberto Beraldo, președinte al Ordinului Arhitecților, Arhitecților Peisagistici, Planificatorilor și Conservatorii de la Veneția, în cadrul Forumului Internațional de Arhitectură, SHARE România 2023, organizat în perioada 1-2 noiembrie la Hotelul Radisson Blu din București. Luca Molinari este arhitect, critic, curator, profesor titular de teorie arhitecturală și design la Universitatea din Campania „Luigi Vanvitelli”. Roberto Beraldo este Președintele Ordinului Arhitecților Peisagistici, Planificatorilor și Conservatorilor din Veneția și co-fondator al studioului Beraldo & Marras Architetti Associati, activ în domeniul proiectării arhitecturale, al restaurării și al urbanismului, în special în Veneția, Sardinia și Nord-Estul Italiei

* Timișoara: FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow, primul festival dedicat şcolilor de arhitectură din România, la Timişoara, eveniment dezvoltat de Ordinul Arhitecţilor din România şi coorganizat prin proiectul UPT Campus Creativ (1 – 5 nov.)

 

– Mass-media, Publicitate

* Freedom House România și Ambasada Germaniei în România organizează dezbaterea „Breaking Fake News. Confruntarea cu dezinformarea și propaganda”, ce va avea loc de la ora 14:00, la Institutul Goethe din București – Calea Dorobanți nr. 32. Seminarul propune această abordare – să învățăm cum să „ne prindem” repede de ce este real și ce este fals atunci când trebuie să transmitem știri despre evenimente în desfășurare

 

– Cultură

* Institutul Cultural Român continuă programul AdMusicam Concert Series cu cel de-al şaselea concert al seriei, ce va avea loc de la ora 17:00, la Sala mică a Ateneului Român. Intitulat ‘Metamorfoze’, oncertul este susţinut de tinere talente din România şi Republica Moldova, absolvenţi ai programului #AdMusicam2023: Iarina Işfan (vioară), Cristina Drăghici (vioară), Marius Antohi-Lupu (violă), Ştefan Ciceu (violoncel), Alexandr Vasilioglo (contrabas), Laura Borodi (oboi), Raluca Ciula (clarinet) şi Fabiani Prcsina (pian). Din programul serii fac parte: Benjamin Britten – Niobe din 6 Metamorfoze după Ovidiu pentru oboi solo; Ludwig van Beethoven – Trio cu pian, Op. 11 Gassenhauer; Edouard Destenay – Trio pentru pian, oboi şi clarinet op.27; Dinu Lipatti – Premiere Improvisation pentru vioară, violoncel şi pian; Franz Schubert – Cvartetul în do minor, D703, Quartett-satz. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile

* Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ din Bucureşti organizează în perioada 1-3 noiembrie Conferinţa Naţională de Conservare-Restaurare ‘Doina Darvaş’ cu tema Restaurarea: investiţie versus valoare câştigată, patrimoniu privat versus patrimoniu public. Evenimentul, aflat la a XVII-a ediţie, reprezintă un prilej pentru specialiştii în cercetarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului de a face schimb de experienţă şi de a prezenta cazuri reale, precum şi soluţii pentru problemele comune ale ocrotitorilor de bunuri culturale, asupra cărora dorim să atragem atenţia prin contribuţiile ştiinţifice selectate. Conferinţa din acest an, cu acronimul CONScience 2023, cuprinde secţiunile: studii de caz în conservarea şi restaurarea patrimoniului construit, strategii moderne în conservarea şi restaurarea patrimoniului mobil, cercetarea ştiinţifică de laborator. Din program:

  • Tot în cadrul evenimentului va avea loc, în Sala de Sticlă, pe 1 noiembrie, şi deschiderea expoziţiei Restituiri – patrimoniu conservat şi restaurat. Veţi putea admira obiecte din colecţiile muzeului, conservate şi restaurate în ultimii 10 ani şi care au fost expuse în diverse expoziţii din ţară şi străinătate, precum şi fotografii din timpul restaurării unor case din muzeu

* Spectacolul Conu’ Leonida (1880 – 2023) de Ion Luca Caragiale în regia lui Radu Popescu, producţie a Teatrului Stela Popescu, va fi prezentat la Sala Dalles pe 1 noiembrie, de la ora 19:00. Din echipa de creaţie mai fac parte Kimberly Vintilă – scenografia, Bogdan Marinescu – muzica, Diana Butnaru – multimedia, iar în distribuţie îi puteţi revedea pe Ion Haiduc – Conul Leonida, Manuela Hărăbor – Eftimiţa, Ana Mar ia Ivan – Safta / Beţivul

* Miercuri 1 noiembrie, Cafeneaua critică invită publicul la o ediție specială cu pictorița Florica Prevenda, în noua sa expoziție Undeva în Timp de la Galeria bucureșteană AnnArt, Str. Andrei Mureșanu nr. 1 (zona Statuia Aviatorilor/ Televiziunea Română), începând cu ora 18:30. Alături de artistă, participă Oana Bratiloveanu, directoarea galeriei, și Mădălina Mirea, curatoarea seriei de expoziții Undeva în Timp (Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Kibutz Gărîna, Galeria AnnArt din București). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

* Vernisajul expoziţiei ‘Fine Art Vision’, la Galeria Romană – ora 19:00, Bd. Lascăr Catargiu, nr. 1 (1 – 30 nov.)

* Tech Rider’s Dilemma, proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu. Publicul bucureștean poate vizita expoziția până pe 19 noiembrie, de marți până vineri între 16:00 și 20:00 și sâmbătă și duminică, între 13:00 și 20:00. Artiștii Antoni Rayzhekov, Darsha Hewitt, Drujba Collective, Colectivul Harta SF, Ioana Vreme Moser, kinema ikon, Mara Oglakci, Sabina Suru și Silvia Niculae, invitați de curatorii Suzana Dan și Andrei Tudose, propun o serie de proiecte la intersecția dintre artă, știință și tehnologie, care vorbesc despre durata de viață a lucrărilor artistice, recuperarea funcționalităților sau reciclarea acestora în lucrări noi și reintroducerea creativă în circuitul artistic al lucrărilor nefuncționale

* A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată On the Couch, va avea loc în perioada 27 octombrie – 12 noiembrie, în București și Cluj-Napoca, și va aduce în fața publicului 18 concerte, 35 de muzicieni și o serie de evenimente intitulată SoNoRo Talks – ON THE COUCH. Programul zilei:

  • ora 19:30 – Breaking The Tabu – la Muzeul Național de Artă al României, Sufrageria Regală

* Braşov: ‘Recitalul de la ora cinci’ susţinut de Alina Nauncef – vioară, Alex Nauncef – vioară şi Liliana Iacobescu – pian – ora 17:00, la Muzeul ‘Casa Mureşenilor’ Braşov. Intermezzo-uri poetice: Nadia-Cella Pop

* Braşov: În perioada 1- 4 noiembrie, la Cinema Astra din Brașov, se desfăşoară TheatrEscape, un festival despre tineri, despre viață și societate, cu un program potrivit pentru toate generațiile: patru spectacole de teatru prezentate în premieră la Brașov, masterclass-uri, sesiuni de Q&A cu actori, regizori și dramaturgi precum Mihaela Rădescu, Katia Pascariu, Mihaela Michailov, Radu Apostol, Bobi Pricop, Alex Mihăescu, Mihai Gligan. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Programul zilei:

  • ora 19:00 – LIMITE, spectacol urmat de Q&A și un Masterclass cu Mihaela Michailov, text: Mihaela Michailov&Radu Apostol, regia: Radu Apostol, versurile: Bobi Dumitraș, muzica: Alex Bălă, scenografia: Gabi Alb, video: Elena Găgeanu, distribuția: Mihaela Rădescu, producător: Centrul de Teatru Educațional Replika (București). Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, prezintă, în perioada 1 – 19 noiembrie, expoziția aniversară „F-DE 20”. Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) împlinește 20 de ani. Deschiderea expoziției va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă și va include un moment muzical susținut de Orchestra Cununa Transilvană a CJCPCT Cluj (conducerea muzicală Ioan Baciu), precum și lansarea albumului aniversar „F-DE, 20 de teme etnografice la 20 de ani”. Proiectul este derulat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage. Printre partenerii media: Radio România Cluj

* Constanţa: Piese reprezentative ale colecţiei de cojoace şi pieptare din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanţa vor fi expuse în cadrul evenimentului temporar ‘Cojocăritul – meşteşug şi artă’, organizat de instituţia de cultură în perioada 1 noiembrie – 10 decembrie. Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 3 noiembrie, la ora 16:00

* Sfântu Gheorghe: Centrul de Cultură Arcuş din Sfântu Gheorghe va găzdui, miercuri, un recital cameral susţinut de violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, în cadrul proiectului ‘Moştenirea lui Porumbescu – Romania Universalis’. Evenimentul este inclus în cadrul unui turneu naţional, prilejuit de împlinirea a 170 de ani de la naşterea, respectiv 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu. Concertul va avea loc de la ora 18:00, la Casa Muzicii din Sfântu Gheorghe, Str. Oltului nr. 6. Proiectul ‘Moştenirea lui Porumbescu’, plasat în seria ‘Romania Universalis’, include peste 30 de acţiuni culturale având ca numitor comun celebrarea personalităţii marelui muzician, printre care conferinţe, recitaluri camerale, lansări de film, lansarea unei pagini web, desfăşurate între 24 octombrie şi 10 noiembrie în 10 oraşe din România

* Târgu-Mureș: Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, care se va desfăşura în perioada 1 – 5 noiembrie, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, va cuprinde, pe lângă scurtmetrajele din concurs şi filmele de lung metraj anunţate, şi mai multe spectacole de teatru şi o expoziţie de artă. A 31 ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureş va alinia la startul competiţiei 38 pelicule selecţionate de juriu din cele 888 înscrise. Evenimentul este organizat de Uniunea Democratică a Tineretului Maghiar (UDTM / MADISZ) din judeţul Mureş. Co-organizator este Asociaţia Érted – Pentru Tine / Înţelegi, iar partenerii festivalului sunt Consiliul Judeţean Mureş, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti

* Timișoara: Peste 25 de nume sonore ale folclorului românesc participă timp de două zile la cel mai important festival dedicat  culturii tradiționale. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, organizează cea de-a X-a ediție a Festivalului Național de Folclor Tradiții la Români. Evenimentul se desfășoară la Timișoara Convention Center – Hotel Timișoara în 1 și 2 noiembrie, de la ora 18:30. Din programul zilei:

  • În prima zi a festivalului vor urca pe scena timișoreană Ansamblul Profesionist Banatul și Carmen Popovici Dumbravă, alături de Nineta Popa, Mihaela Petrovici, Ramona Vița, Felicia Stoian, Dana Gruescu, Andreea Chisăliță, Ionuț Fulea, Adrian Stanca, Ciprian Roman, Dumitru Teleagă, Gheorghe Călțun Brancu, Dorinel Gavriluț Pîrvoni. Invitat special este Ansamblul Timișul

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara prezintă, miercuri, 1 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul Contesa Maritza de Emmerich Kálmán, operetă interpretată în limba română. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timișoara

 

– Sport

* CSA Steaua Bucureşti primeşte replica formaţiei luxemburgheze VC Lorentzweiler, în manşa secundă a turului preliminar al Cupei Challenge la volei masculin – ora 18:00, la Sala ”Mihai Viteazul” – Bucureşti

* CSA Steaua Bucureşti întâlneşte formaţia sârbă VK Novi Beograd, în Grupa A a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin – ora 18:30, în Bazinul Steaua

* Se dispută meciuri în grupele Cupei României la fotbal:

  • SCM Zalău – FC U Craiova 1948 – ora 13:00, pe Stadion Municipal – Zalău
  • Progresul Pecica – AFC Hermannstadt – ora 14:00, pe Stadion Progresul – Pecica
  • CS Tunari – FC Voluntari – ora 15:00, pe Stadion Central Arsenal – Tunari
  • AFC UTA Arad – Universitatea Craiova – ora 18:00, pe Stadion ”Iuliu Bodola” – Oradea
  • CSA Steaua Bucureşti – FC Rapid Bucureşti – ora 21:00, pe Stadion – Bucureşti

* Constanța: CSM Constanţa înfruntă formaţia Galatasaray Cagdas Factoring, în Grupa C a competiţiei feminine de baschet FIBA EuroCup – ora 20:30, la Sala Sporturilor

* Sibiu: BC CSU Sibiu întâlneşte echipa poloneză Anwil Wloclawek, într-un meci din Grupa B a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 19:00, la Sala Transilvania

* Emiratele Arabe Unite: Echipa României participă la Cupa Mondială de minifotbal din emiratul Ras Al Khaimah (26 oct. – 4 nov.)

  • România – Thailanda (ora 8:30), optimi de finală

* Salonic: U-BT Cluj-Napoca joacă în deplasare cu echipa greacă Aris Midea Salonic, în Grupa B a competiţiei masculine de baschet EuroCup – ora 20:00, la Palais De Sports

* Varșovia: SM CSU Oradea întâlneşte echipa poloneză Legia Varşovia, într-un meci din Grupa J a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 20:00, la Bemowo

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie 

* „Ziua Națională a Radioului”, instituită prin Legea nr. 255/24.XII.2019 și marcată sub această denumire din 2020 (până la acea dată fiind cunoscută ca Ziua Radioului Național), este sărbătorită pentru recunoaşterea rolului determinant al Radioului în istoria României, fiind un prilej de sărbătoare naţională pentru toţi cei care s-au pus în slujba transmiterii valorilor pe calea undelor. În 2023, se împlinesc 95 de ani de la inaugurarea postului naţional de radio din România. La data de 1 noiembrie 1928, de la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ca „Un suflet nou”. La început, Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice. Treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)

* La această dată, acum 424 de ani (1599), după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai Viteazul a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic

 

* Cu 223 de ani în urmă (1800) erau finalizate lucrările de construcţie la Casa Albă (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C., a fost ales de preşedintele George Washington (care a şi pus, la 13.X.1792, piatra de temelie a construcţiei), dar acesta nu a locuit niciodată aici, primul „locatar” al Casei Albe fiind preşedintele John Adams (1735 – 1826). Clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie

* Acum 188 de ani (1835) apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13)

* La Boston (SUA), era inaugurată, acum 175 de ani (1848), prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot. Prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente

* Cu 173 de ani în urmă (1850) apărea, la Paris (număr unic), revista politică „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil. Revista a publicat manifestul „Poporului român”, în care erau formulate scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”

* În urmă cu 136 de ani (1887) avea loc înfiinţarea Agenţiei Finlandeze de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa, furnizând ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză

* Se împlinesc 110 ani (1913) de când erau inaugurate cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ economic superior din România (în prezent – Academia de Studii Economice), înfiinţată, la Bucureşti, prin Legea semnată la 6.IV.1913 de regele Carol I. Academia, care la început a avut trei secţiuni: comerţ – bancă – asigurări, industrie și administraţie economică-consulară, l-a avut ca prim rector pe matematicianul Anton Davidoglu

* Acum 101 ani (1922) era inaugurată oficial Şcoala Română de la Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927). Funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania

* În urmă cu 98 de ani (1925) avea loc întronizarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La data de 25.II.1925, Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea (1868-1939), episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR

 

* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 61 de ani (1962), începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către fosta U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1″

* Sunt marcați 60 de ani (1963) de când apărea săptămânal la Bucureşti (până în septembrie 1993), revista de politică externă „Lumea” (care înlocuia traducerea revistei „Novoe Vremea”/„Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu (1911 – 1988)

* Se împlinesc 30 de ani (1993) de la intrarea în vigoare a „Tratatului de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE). Semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

* În urmă cu 27 de ani (1996) era lansată Al Jazeera, cunoscută și ca JSC (Jazeera Satellite Channel), instituție media cu sediul în Doha (Qatar), deținută de „Al Jazeera Media Network”. Lansată inițial ca o platformă TV de știri și actualități din lumea arabă, Al Jazeera s-a transformat într-o rețea care include canale TV de specialitate în mai multe limbi. Al Jazeera este una din cele mai mari agenții de presă, cu 80 de birouri în toată lumea. Televiziunea a devenit renumită ca urmare a izbucnirii războiului din Afganistan (2001), fiind unica rețea care a transmis, în direct, de la fața locului

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)

* Acum 22 de ani (2001) a început să emită canalul de ştiri „Realitatea TV”. Pe data de 30 octombrie 2019, Realitatea TV a fost închis și a fost înlocuit de Realitatea Plus. Cu această ocazie a fost schimbat logo-ul cu unul nou

* Cu 18 ani în urmă (2005) a avut loc, la Iaşi, slujba solemnă de consacrare a altarului şi de sfinţire a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de către PS Petru Gherghel. La această liturghie solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova; toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveţia, Norvegia, Germania, Austria, precum şi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei) şi au participat peste 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia şi peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost aşezate relicve ale sfinţilor la piciorul altarului construit în formă de potir

* Acum 16 ani (2007) avea loc inaugurarea oficială a Teatrului Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop

* Cu 13 ani în urmă (2010) compania multinațională americană Google a deschis un birou la Bucureşti, echipa din România fiind coordonată, la acea dată, de Dan Bulucea, fostul directorul de marketing şi business al „Microsoft” România. Scopul „Google” este de a oferi utilizatorilor români activi online, şi mai multe instrumente utile şi inovatoare în limba locală, precum şi de a ajuta companiile româneşti să aibă o prezenţă online şi să îşi dezvolte afacerile prin intermediul internetului. Biroul din Bucureşti este responsabil pentru dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei „Google” în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români, comunicarea către companiile locale a beneficiilor prezenţei online şi vânzările directe de publicitate. Până la deschiderea biroului local, „Google” a fost prezent în România cu produse localizate pentru utilizatorii autohtoni

* De la 1 noiembrie 2013 (- 10 ani), Germania a devenit prima ţară din Europa care a emis certificate de naștere cu trei cășuţe în dreptul genului sexual: masculin, feminin și o căsuţă goală, ce poate fi completată mai târziu în viaţă, când copilul este deja adult, proiect adoptat oficial de guvernul german în august 2018. Schimbarea legislativă „le va permite părinţilor să nu stabilească sexul copilului, astfel încât aceia care se nasc cu caracteristici ale ambelor sexe, să poată alege mai târziu în viaţă, genul sexual. Legea le permite indivizilor și să rămână toată viaţa cu un gen sexual nespecificat”, a explicat Deutsche Welle. Germania este prima ţară din Europa care a făcut primi pași legislativi, dar nu este prima ţară din lume. În 2010, Australia a aprobat cererea unui cetăţean de a i se trece în documentele oficiale că are „gen sexual nespecificat”. A fost pentru prima dată în lume când s-a întâmplat așa ceva. Persoana respectivă, Norrie May-Welby, s-a născut ca bărbat, și-a schimbat sexul, dar nu s-a „simţit bine” nici ca femeie și a hotărât să devină „neutră”

 

Aniversări – Comemorări

 

– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2023)

 

– Sf. Cosma şi Damian, doctori fără plată, martiri (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

 

– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850)

 

– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899) – 200 de ani

 

– 1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1916)

 

– 1886: S-a născut Gheorghe Băgulescu, general al armatei române în cel de-Al Doilea Război Mondial, ambasador în Japonia și China, scriitor și colecționar de artă; una din cărțile sale, „Suflet japonez” (trei volume), a primit premiul Academiei de Ştiinţe din Japonia, fiind considerată cea mai bună lucrare scrisă de un străin despre japonezi, până la momentul apariţiei ei; stabilit la Nisa, a deschis în acest oraş un muzeu de artă japonez; de asemenea, a donat numeroase stampe japoneze şi orientale Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti (m. 1963)

 

– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954). NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887”

 

– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

 

– 1903: S-a născut medicul şi profesorul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977) – 120 de ani

 

– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967) – 115 ani

 

 

– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, doctor farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale (m. 2023)

 

– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (m. 1990)

 

– 1930: S-a născut Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor (m. 2016)

 

– 1942: S-a născut soprana de coloratură şi profesorul universitar doctor Silvia Voinea, una din marile vedete ale liricii românești

 

– 1945: S-a născut sculptorul monumentalist Pavel Bucur (m. 2016)

 

– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2005 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine, pentru o scurtă vreme, director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

 

– 1950: S-a născut tenorul și profesorul universitar Ionel Voineag

 

– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune; fost solist vocal al formației „VH2” și fost component al grupului rock „Holograf”, în anii ’80

 

– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena)

 

– 1961: A murit (la Long Beach/SUA) Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (n. 1891)

 

– 1963: S-a născut halterofilul și antrenorul Nicu Vlad, triplu medaliat olimpic și triplu campion mondial; fost președinte al Federației Române de Haltere (1997-2023) și vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere (2017-2022) – 60 de ani

 

– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)

 

– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937) – 30 de ani

 

– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929)

 

– 2016: A murit actorul George Ţoropoc (n. 1953)

 

– 2019: A murit Ion Arieşanu, scriitor, jurnalist, editor și critic de artă (n. 1930)

 

– 2021: A murit artistul plastic și profesorul Gheorghe Maftei; lucrările sale sunt realizate prin numeroase tehnici plastice: pictură, grafică, sculptură, metaloplastice, mozaic, vitraliu, artă decorativă; membru fondator al Fundației de Știință și Cultură „Moldova” și al primei Facultăți de Arte din cadrul unei Universități particulare, „Mihail Kogălniceanu” din Iași, unde a activat ca profesor și decan; conferențiar la Secția Patrimoniu Cultural din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași; director (1975-1987) al Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iași (n. 1935)

 

– 2021: A murit Carmen Veronica Steiciuc, poetă, publicistă, manager cultural şi teatrolog; managerul Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava (din 2015); a organizat şi coordonat Festivalul de teatru „Matei Vişniec”, un amplu festival internațional, care are loc la Suceava în luna mai; președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni; redactor-șef al revistei „Bucovina Literară” (n. 1968)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează Bosnia și Herțegovina în cadrul turneului său în țările din Balcanii de Vest, unde se va întâlni cu membrii președinției și cu prim-ministrul

 

– Kazahstan, Uzbekistan: Preşedintele francez Emmanuel Macron se va deplasa în Asia Centrală, unde este aşteptat să viziteze două dintre cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală – Kazahstan, principala putere economică a regiunii, şi Uzbekistan, ţară dornică să-şi accelereze deschiderea după 25 de ani de izolare (1 – 2 nov.)

 

– Lusaka, Zambia: Vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier (1 – 2 nov.)

 

– Kuala Lumpur: Prim-ministrul olandez Mark Rutte participă la o sesiune de presă cu corespondenții străini în timpul unei vizite de două zile în Malaysia, în cadrul căreia este programat să se întâlnească cu omologul său malaezian Anwar Ibrahim pentru a vorbi despre economie și cooperare comercială (1 – 2 nov.)

 

– Oslo: Ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, vorbește la seminarul organizat de Comitetul Atlantic norvegian

 

– Port Louis: V Muraleedharan, ministrul de stat pentru afaceri externe și afaceri parlamentare al Indiei, va efectua o vizită oficială în Mauritius (1 – 2 nov.)

 

– Londra: Discursul vicepreședintelui american Kamala Harris despre inteligența artificială

 

– Beirut, Liban: Vizita ministrului francez al forțelor armate (1 – 3 nov.)

 

– Stockholm: Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţa Electorală publică raportul anual privind starea democraţiei

 

– Maastricht, Țările de Jos: Sunt marcați 30 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht

 

– Irlanda: Urmează să aibă loc un referendum privind referirea la femei în constituție

 

– Bletchley, Regatul Unit: Reuniune internațională privind inteligența artificială (1 – 2 nov.)

 

– Washington DC: Conferință de presă susținută de președintele Fed, Jerome Powell, după reuniunea Comitetului de politică monetară

 

– Derna, Libia: Conferință internațională organizată de autoritățile estice (nerecunoscute) cu privire la reconstrucția Dernei (1 – 2 nov.)

 

– Începutul, la nivel mondial, al operațiunii anuale „Movember”, luna de conștientizare a bolilor masculine

 

– Rabat: Începerea producției comerciale de canabis de către cooperativa Biocannat

 

– Europa: Lansarea ofertei Disney+ cu publicitate în Franța și în Europa

 

– Paris: Săptămâna Jocurilor de la Paris (1 – 5 nov.)

 

– Berlin: Sunt marcați 10 ani de la recunoașterea de către Germania a unui al treilea gen, prima țară europeană care a oferit posibilitatea de a înregistra un sex nedeterminat pentru nou-născuți pe certificatul de naștere

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internațională de Conștientizare a Acromegaliei” este dedicată creșterii nivelului de informare și de înțelegere publică a unei tulburări hormonale rare, caracterizată prin producția crescută de hormon de creștere (hormon somatotrop) apărută după închiderea cartilajelor de creștere, acest exces de producție fiind în general rezultatul unor tumori benigne, numite adenoame, ale glandei hipofize. Excesul hormonului somatotrop crește producția factorului de creștere de tip insulinic-I în ficat și împreună determină creșterea diverselor țesuturi ale organismului

 

– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop

 

– Începutul revoluţiei antifranceze din Algeria – 1954, care va culmina cu proclamarea independenţei, la 1.VII.1962. Ziua naţională a Republicii Algeriene Democrate şi Populare

 

 

– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822)

 

– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878)

 

– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884) – 175 de ani

 

– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)

 

– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900)

 

– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959) – 145 de ani

 

– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951)

 

– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)

 

– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987)

 

– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995) – 120 de ani

 

– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817) – 120 de ani

 

– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut actorul italian Riccardo Garrone; cunoscut în Italia ca unul dintre marii protagonişti ai filmului de comedie (m. 2016)

 

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul rus Dmitri Aleksandrovici Bașkirov (m. 2021)

 

– 1935: S-a născut Edward Wadie Said, activist politic, teoretician al literaturii, critic literar, profesor palestinian american; unul dintre cei mai vehemenți apărători ai drepturilor poporului palestinian și susținători ai creării unui stat Palestinian independent (m. 2003)

 

– 1942: S-a născut actriţa americană Marcia Wallace (m. 2013)

 

– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian – 80 de ani

 

– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1859)

 

– 1947: S-a născut compozitorul şi textierul american Jim Steinman, considerat „patronul spiritual al baladelor sentimentale”; versurile sale au contribuit la succesul unor artişti precum Celine Dion, Meat Loaf şi Bonnie Tyler (m. 2021)

 

– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician și profesor american; Premiul Nobel pentru fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară

 

– 1951: S-a născut Ronald (Nathan) Bell (cunoscut şi după numele său musulman Khalis Bayyan), compozitor, cântăreț, producător și saxofonist american; membru cofondator al trupei de jazz-funk şi de funk „Kool and the Gang” (m. 2020)

 

– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885)

 

– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894)

 

– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905) – 30 de ani

 

– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)

 

– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925)

 

– 2008: A murit oceanograful şi inginerul elvețian Jacques Piccard, exploratorul adâncurilor marine; a realizat, alături de tatăl său, mai multe tipuri de submersibile, în perioada 1948-1955, pentru explorarea şi cercetarea adâncurilor maritime; au realizat și primul submarin pentru pasageri; la 23 ianuarie 1960 a stabilit, împreună cu Don Walsh, un record de adâncime: 10.916 metri, în Groapa Marianelor; a înfiinţat, în 1970, Fundaţia pentru Studiul şi Protecţia Mărilor şi Lacurilor; a fost un militant pentru protejarea ecosistemului marin (n. 1922, la Bruxelles) – 15 ani

 

– 2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir (n. 1921)

 

– 2017: A murit Vladimir Makanin, prozator şi scenarist rus, considerat un maestru al literaturii contemporane din țara sa (n. 1937)

 

– 2020: A murit compozitorul, saxofonistul și profesorul spaniol Pedro Iturralde, una dintre cele mai importante figuri ale jazzului spaniol; a fost pionier al fuziunii jazz-flamenco (n. 1929)

 

– 2021: A murit psihiatrul, psihoterapeutul și profesorul universitar american Aaron T. Beck; unul dintre „cei mai influenți psihoterapeuți ai tuturor timpurilor”, care se numără între cei 10 profesioniști importanți care au format psihiatria americană modernă; este părintele „Psihoterapiei cognitive“ (cognitiv-comportamentală), o abordare dezvoltată în anii ’60 ai secolului trecut, care a revoluţionat psihiatria, și care este astăzi cea mai practicată formă de psihoterapie din lume; munca sa a transformat înțelegerea și tratamentul multor afecțiuni psihiatrice, inclusiv depresia, comportamentul suicidar, anxietatea generalizată, atacurile de panică și tulburările de alimentație (n. 1921)

 

– 2021: A murit pianistul brazilian Nelson Freire, unul dintre cei mai mari ai celei de-a doua jumătăţi a secolului XX; colaborator apropiat al pianistei argentiniene Martha Argerich (n. 1944)