Doi dintre ostaticii Hamas sunt de origine bulgară

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, şi vicepremierul şi ministrul bulgar de externe, Maria Gabriel, au efectuat, luni, o vizită oficială în Israel. La revenirea lor în ţară, Denkov şi Gabriel au declarat că doi dintre ostaticii Hamas sunt de origine bulgară. Din motive de securitate, cei doi nu au dezvăluit identitatea, sexul şi vârsta ostaticilor. Premierul Denkov a refuzat în mod categoric să precizeze dacă se confirmă informaţia publicaţiei americane „The Wall Street Journal” de la începutul crizei ostaticilor, când ziarul a anunţat că printre cei răpiţi de Hamas se află o bulgăroaică. La Tel Aviv, prim-ministrul şi şeful diplomaţiei bulgare s-au întâlnit cu familiile persoanelor răpite de mişcarea teroristă palestiniană în urma atacului din 7 octombrie. „Împreună cu Statul Israel şi cu părţile implicate în negocieri, continuăm să facem tot ceea ce este necesar pentru a obţine eliberarea ostaticilor”, a subliniat Maria Gabriel. „Unul dintre obiectivele vizitei noastre în Israel a fost să ne asigurăm că autorităţile israeliene iau toate măsurile pentru a face distincţie între terorişti şi populaţia nevinovată din Gaza. Exact în urmă cu 30 de zile, Israelul a fost atacat cu brutalitate, atrocităţile sunt de nedescris. Israelul are dreptul să-şi apere populaţia, dar pe de altă parte, nu trebuie să se permită ca teroriştii Hamas să se amestece cu populaţia palestiniană de civili care au drepturi. Vom continua să ajutăm ambele ţări, cât de mult putem”, a declarat prim-ministrul Denkov. La rândul său, Maria Gabriel a subliniat că Bulgaria este solidară cu Israelul şi condamnă atacurile Hamas. „A fost important pentru noi să ne exprimăm recunoştinţa pentru faptul că Bulgaria a fost prima ţară care şi-a evacuat cetăţenii rezidenţi pe termen scurt. De asemenea, cetăţenii bulgari şi familiile lor au fost printre primii evacuaţi din Fâşia Gaza”, a explicat ministrul bulgar de externe./ddaniela/denisse

(www.dariknews.bg – 7 noiembrie)