Muzeul Național Cotroceni vernisează joi, 9 noiembrie, ora 17.00, în Salonul Cerchez, expoziția „Stilouri românești, instrumente de scris și manuscrise ale șefilor de stat și ale scriitorilor români. Colecția Petre Crăciun”.
Vizitatorii vor avea ocazia să observe, în premieră, stilouri sau alte instrumente de scris și înscrisuri olografe ale șefilor de stat din România.
Expoziția este completată de stilouri și manuscrise ale unor mari scriitori. Publicul va putea admira stiloul care a aparținut și cu care a scris Marin Preda, piesă de patrimoniu național, deținut și oferit, cu generozitate, spre vizionare de fiul marelui scriitor, Alexandru Preda. Vor mai fi prezentate exponate ce au aparținut autorilor Emil Gârleanu, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Nina Cassian, Zaharia Stancu, Constanța Buzea, Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Eugen Simion, Mircea Sîntimbreanu, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Alex. Ștefănescu, Varujan Vosganian, Spiridon Vangheli și Arcadie Suceveanu (Republica Moldova).
Printre obiectele expuse se numără peste 70 de modele de stilouri românești produse în a doua parte a secolului XX – la „Flamura Roșie” Sibiu (Flaro), la Întreprinderea de Industrie Județeană „Archimet” Sibiu, la Întreprinderea „Chimica” Cluj sau la Întreprinderea „Drum Nou” București. Nu vor lipsi nici stilourile școlare, de birou sau stilouri realizate de artizanii de altădată, precum Ferdinand Tvers, ultimul mare reparator de stilouri din România.
Stilourile dedicate de mari firme internaționale unor personalități sau României – Ilie Năstase (Montegrappa), Regele Mihai I (Pelikan), „România – U.E. 2007” (Montegrappa) – se vor regăsi, de asemenea, în expoziție, alături de câteva instrumente de scris dedicate unor mari scriitori universali: Fyodor Dostoevsky, Virginia Wolf , Mark Twain, Carlo Collodi, Antoine de Saint-Exupery, Rudyard Kipling, Charles Dickens, Frații Grimm sau stiloul realizat de artistul italian Cleto Munari în cinstea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din anul 1986, scriitorul nigerian Wole Soyinka.
Petre Crăciun, autorul volumului „Istoria și catalogul stilourilor românești”, este scriitor, istoric și colecționar. A publicat 25 de volume de literatură pentru copii, printre care și „100 de basme și povești. Odaia fericirii”, o antologie de basme culte.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 noiembrie – 17 decembrie, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.
La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HISTORY Channel, HYP TV, Trinitas, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.
Serviciul Relații Publice
Muzeul Național Cotroceni