Miercuri, 8 noiembrie, se împlinesc 230 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Luvru de la Paris, cel mai vizitat muzeu de artă din lume – cu peste 8 milioane de vizitatori în 2022 – , cel mai mare muzeu de istorie și artă din Franța şi unul dintre marile muzee mondiale. Aici sunt găzduite circa 380.000 de obiecte datând din epoca preistotică până în epoca modernă, printre cele mai de preţ valori aflându-se Codul lui Hammurabi, două statui greceşti, Venus din Milo şi Nike din Samotrace, tablouri ale clasicilor italieni Rafael, Michelangelo şi Leonardo da Vinci, opere celebre ale unor foarte cunoscuţi pictori precum Delacroix, Vermeer, David, Bellini, Velasquez, Caravaggio, iar vedeta acestei colecţii şi principala atracţie a muzeului Luvru – este Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci.
Muzeul Luvru este găzduit de Palais du Louvre, o fortăreaţă ce datează încă din secolul al XII-lea.
În jurul anului 1190, regele Filip August a decis să fortifice Parisul cu ziduri, însă la confluenţa cu Sena lucrările s-au oprit, aici aflându-se un loc vulnerabil din punct de vedere strategic.
În situaţia unor atacuri, aici era nevoie de o construcție masivă, iar Filip August al Franței decide ridicarea unui castel lângă fortificații.
Clădirea proiectată de inginerii lui Filip August era de formă pătrată, protejată de un șanț de fortificație și dotată cu turnuri circulare de apărare la colțuri și în mijlocul laturilor. Castelul, situat atunci la periferia orașului, servea garnizoanei, însă Marele Turn a fost folosit ca depozit de valori regale, dar și ca închisoare – aici fiind întemniţat, pentru mai bine de 13 ani, Ferdinand, conte de Flandra, unul dintre dușmanii lui Filip August.
În secolul al XIII-lea, regele Ludovic al IX-lea a mărit castelul și a adăugat noi saloane, poziția de apărare strategică a fortăreței încetând.
A urmat Războiul de 100 de Ani (1337-1453) între Anglia şi Franţa, iar după aceea, regii Franței au preferat să folosească drept reşedinţe, castelele de pe Valea Loarei.
Ludovic al XII-lea (1462-1515) achiziţiona primele picturi italiene pentru palatul său, îmbogăţind colecţia de decoraţiuni picturale moştenite de la predecesorii săi.
Regele a încercat să-şi organizeze un mod sistematic de a face asemenea achiziţii, iar pasiunea lui pentru artă era celebră în epocă, de vreme ce Leonardo da Vinci i-a trimis în anul 1507 o pânză, reprezentând-o pe Madonna, pentru a fi expusă într-unul dintre saloane.
La începutul secolului al XVI-lea, regele Francisc I al Franței (1515 – 1547), a dorit să readucă puterea în Paris, astfel că şi-a stabilit reşedinţa aici, iar pe locul vechii fortărețe, a început să construiască un palat în stil renascentist. Construcţia avea să fie finalizată de către fiul și succesorul lui la tron, Henric al II-lea, și soția acestuia, Caterina de Medici.
Francisc I a fost însă primul rege al Franţei care a înfiinţat un „salon de picturi”, destinat exclusiv expunerii de tablouri în cadrul palatului, pentru a fi vizionate de către membrii curţii, nobili şi vizitatori de seamă. El a achiziţionat mai multe tablouri semnate de Leonardo da Vinci, trimiţând în Italia un consilier personal însărcinat doar cu identificarea şi achiziţionarea altor valoroase picturi renascentiste, care făceau o puternică impresie asupra elitei sociale a vremii.
Ludovic al XIV-lea, Regele Soare al Franței, a renovat și extins palatul, a adăugat numeroase galerii cu impresionante picturi, în 1682, el și-a mutat reşedinţa la Versailles, iar începând cu anul 1684 – anul deschiderii neoficiale a Luvrului – iubitorii de artă au avut ocazia să-i viziteze colecția de picturi.
În anul 1692 s-a mutat aici l’Académie des Inscriptions et Belles Lettres, cea mai importantă instituţie culturală a Franţei.
În anul 1789 începea Revoluția franceză, iar în perioada revoltelor sociale și politice radicale din Franța, clădirea a fost finalizată și inaugurată, ca muzeu public, după ce noul Parlament a decis ca Palatul Luvru să fie folosit ca muzeu pentru a expune capodoperele ţării.
În timpul domniei regelui Ludovic al XVI-lea, o lege datată 23 iulie 1793, consemna statutul oficial al Muzeului Luvru, iar după ce deschiderea programată la 10 august 1793 este amânată, muzeul se va deschide oficial la 8 noiembrie 1793, cu expoziţia a 537 de tablouri, majoritatea provenite din colecţia regală sau din colecțiile bisericilor franceze. Legea stabilea, însă, că muzeul este creat pentru a putea fi vizitat de specialişti şi artişti plastici, anume legitimaţi în acest sens, publicul larg având acces doar în zilele de duminică din timpul anului.
Colecţia s-a mărit considerabil în timpul împăratului Napoleon I (1804-1815), în timpul Primului Imperiu, muzeul numindu-se chiar Muzeul Napoleon. El a fost extins de arhitecţii Charles Percier şi Pierre François Léonard Fontaine, aceştia construind aripa de pe Strada Rivoli. Aceştia vor ridica în 1808 şi un mic arc de triumf numit „Arc de Triumf Carrousel”.
După prăbuşirea imperiului, multe din operele furate de armatele franceze au fost returnate proprietarilor de drept.
În timpul celui de-al doilea imperiu, sub Napoleon al III-lea (1848 – 1852), muzeul a achiziționat un număr impresionant de opere de artă – circa 20.000 de piese.
De la deschiderea lui oficială și până la jumătatea secolului al XIX-lea, s-au făcut puține modificări, pentru ca, din anul 1850, construcţia să treacă prin mai multe renovări.
Abia în anul 1855, Muzeul Luvru devenea accesibil publicului larg, indiferent de zi, începând să devină un obiectiv de interes turistic atât pentru francezi, cât şi pentru străinii care vizitau Franţa.
În anul 1871, muzeul este incendiat în timpul Comunei din Paris, iar arhitectul Lefuel este nevoit să reconstruiască o parte din clădiri.
În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca preşedinte al Franţei (1981-1985), muzeul se va reorganiza total. Extinderea şi modernizarea Luvrului au aparţinut arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de amenajarea subsolului Curţii Napoleon şi începerea construcţiei unei piramide.
În anul 1981 are loc şi ultima extindere a muzeului, atunci când aripa Richelieu a palatului, ocupată până atunci de Ministerul de Finanţe al Franţei, a fost cedată muzeului.
În anul 1988, arhitectul chinez I.M. Pei a dat acestui palat clasic un aer de modernitate, înaugurându-se, la intrarea în muzeu, o piramidă de sticlă – Piramida Luvru.
Ulterior, în anul 1993 a fost construită şi o Piramidă Inversată, în interiorul unui mall din faţa muzeului.
În anul 1997 muzeul va suferi din nou importante modificări de amenajare în jurul Curții Pătrate. Deschiderea sălilor din aripa Sackler, din cadrul departamentului Antichități Orientale, și deschiderea a două etaje complet renovate aparținând departamentului de Antichități Egiptene, dublează astfel suprafața de expoziție a acestui departament.
În anul 1998, „L’École du Louvre” este instalată în aripa Flore (5000 m2), aripă în care se găseau vechile colecții de sculptură.
Suprafaţa actuală a muzeului este de peste 210.000 metri pătraţi, dintre care 72.000 de metri pătraţi sunt destinaţi expoziţiilor.
Colecţia de la Luvru numără circa 380.000 de opere de artă, împărţite în 8 departamente: Antichităţi Egiptene, Orientale, Greceşti, Etrusce şi Romane, artă islamică, sculptură, arte decorative, pictură, desene şi gravuri.
Colecţia de artă egipteană este una dintre cele mai vaste din lume, având peste 50.000 de piese, ea mărindu-se considerabil în timpul expediţiei lui Napoleon din anul 1798.
Colecţia de artă greco-romană e una din cele mai vechi colecţii ale muzeului, iar cele mai cunoscute exponate sunt cele două statui greceşti, Venus din Milo şi Nike din Samotrace.
Colecţia de pictură adună peste 6.000 de tablouri, cele mai vechi provenind din secolul al XIII-lea, majoritatea picturilor sunt opera unor artişti francezi, însă cea mai cunoscută este colecţia pictorilor italieni. Aici se găsesc tablouri ale clasicilor italieni Rafael, Michelangelo şi, bineînţeles, Leonardo da Vinci. Alţi opere celebre care se pot admira aici aparţin unor foarte cunoscuţi pictori precum Delacroix, Vermeer, David, Bellini, Velasquez, Caravaggio etc. Vedeta acestei colecţii – şi, de fapt, principala atracţie a muzeului Luvru – este Mona Lisa a lui da Vinci.
Biletul de intrare la Muzeul Luvru costă 15 euro, fiind valabil o zi – dar trebuie avut în vedere faptul că o singură zi nu este de ajuns pentru a fi vizitate toate colecţiile. Şi în 2018, Luvrul a fost cel mai vizitat muzeu de artă din lume – cu 10,2 milioane de vizitatori – iar încasările anuale ajung la circa un miliard de euro, adică de circa 10 ori mai mult decât întreţinerea obiectivului.
La 8 noiembrie 2017, era inaugurat Muzeul Luvru de la Abu Dhabi, „un simbol al deschiderii şi al toleranţei”, în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron. Un proiect ambiţios conceput de arhitectul francez Jean Nouvel, un şantier care a necesitat zece ani de eforturi, şi este considerat o reuşită absolută. În primii ani de funcţionare, edificiul va adăposti opere de artă împrumutate de la Muzeul Luvru din Paris, iar pentru folosirea mărcii, Emiratele Arabe Unite vor plăti în total un miliard de euro, sumă destinată muzeelor franceze.
La finalul lunii octombrie 2019, nu mai puţin de 162 de opere realizate de Leonardo da Vinci au fost expuse la Muzeul Luvru din Paris în cadrul celei mai mari retrospective dedicate vreodată maestrului renascentist – de la a cărui moarte s-au împlinit 500 de ani – şi care promite să atragă vizitatori din lumea întreagă. Pentru a regla fluxul preconizat de vizitatori, expoziţia, care va fi deschisă până pe 24 februarie 2020, poate fi admirată doar pe baza unei rezervări.
