Premierul Marcel Ciolacu, vizită în Egipt după evacuarea unui grup de cetățeni români din Fâșia Gaza

Marcel Ciolacu merge în Egipt, astăzi, la prânz – au declarat surse guvernamentale, citate de redactorul RRA Andrei Şerban. Deplasarea are loc în contextul în care Ministerul Afacerilor Externe a anunţat azi-noapte că 93 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean. Ei au fost preluaţi de reprezentanţii Ambasadei României în Egipt şi sunt însoţiţi de o echipă mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză a ministerului. Cetăţenii evacuaţi urmează să ajungă în România prin intermediul unor zboruri speciale. Diplomaţia de la Bucureşti precizează că dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene continuă în vederea facilitării evacuării celorlalţi cetăţeni români, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate./csimion

RADOR RADIO ROMÂNIA – 8 noiembrie