Preşedintele Ucrainei a salutat recomandarea Comisiei UE privind deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat, miercuri, recomandarea Executivului Uniunii Europene privind deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul, afirmând că acesta este „pasul corect în istorie”. „Ucrainenii merită acest lucru, atât pentru protejarea valorilor europene, cât şi pentru faptul că – şi în vremuri de război la scară largă – ne ţinem cuvântul prin dezvoltarea instituţiilor statului”, a scris Zelenski pe Telegram./mbrotacel/denisse

(REUTERS – 8 noiembrie)