Motto: „Sunt în interiorul unui vis, pe care nu-l trăiesc, cum să spun eu, loial – ci îl reconstruiesc, îl montez. Îndârjirea de a reconstrui visul în timp ce-l visez reprezintă subiectul visului meu. Firește că nu am nici un control asupra poveștii, dar trăiesc, provoc, totuși evenimente – pe care numai această îndârjire le poate smulge visului.” – Lucian Pintilie
Joi, 9 noiembrie, se împlinesc 90 de ani de la naşterea regizorului Lucian Pintilie, figură exponenţială a teatrului şi cinematografiei româneşti vreme de peste 50 de ani.
Lucian Pintilie s-a născut la 9 noiembrie 1933, în localitatea Tarutino din Basarabia interbelică, astăzi în Ucraina.
În 1956, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Regie Teatru. Pentru examenul de absolvire, Pintilie a montat piesa „Amphitrion” de Plaut.
După absolvire, s-a angajat la Televiziunea Română unde a realizat spectacole-reper pentru teatrul TV.
Va continua cu regia unor spectacole de teatru, mai ales la Bulandra, precum: „Copiii soarelui” de Maxim Gorki (1961), „Cezar şi Cleopatra” de Bernard Shaw (1963), „Biedermann şi incendiatorii” de Max Frisch (1964), „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale (1966) sau „Livada cu vişini” de A.P. Cehov (1967).
În 1964, Pintilie intră în lumea cinamatografiei, fiind asistent al regizorului Victor Iliu pentru filmul „Comoara de la Vadul Vechi”, iar în 1965, a regizat primul său film, „Duminică la ora 6″.
În 1968, Pintilie filmează pentru al doilea lungmetraj, „Reconstituirea”, o satiră socială neagră, pus în peliculă după o întâmplare reală povestită în nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, şi în care au fost distribuiţi excepţionali actori precum: George Constantin (Procurorul), Emil Botta (Profesorul Paveliu), George Mihăiţă (Vuică), Vladimir Găitan (Ripu), Ernest Maftei (Plutonierul Dumitrescu), Ileana Popovici (Aura).
În 1969, „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale este prezentată la Teatrul Naţiunilor din Paris, devenind astfel cunoscută şi la nivel internaţional.
La 5 ianuarie 1970, „Reconstituirea” avea programată lansarea în cinematografe, însă va fi interzis de autorităţile comuniste. Abia după 21 de ani filmul era lansat în cinematografe, iar în anul 2008, producţia lui Pintilie va fi votată drept cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor, în urma unui sondaj realizat de Asociaţia Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaştilor din România.
În 1972, Pintilie pune în scenă, la Bulandra, „Revizorul” de Gogol, spectacol care după cea de-a treia reprezentaţie va fi şi el interzis.
Drept urmare, în 1973, Lucian Pintilie va pleca din ţară şi se va stabili la Paris.
Aflat în exil, Pintilie a montat, în perioada 1974-1990, numeroase spectacole de teatru, dar şi de operă, pe marile scene ale lumii: „Turandot” de Carlo Gozzi, „Pescăruşul”, „Trei surori” şi „Livada de vişini” de A.P. Cehov, „Cei din urmă”, „Azilul de noapte” de M. Gorki, „Astă seară se improvizează” de L. Pirandello, „Tartuffe” de Moliere, „Jacques sau supunerea” de Eugen Ionesco, „Flautul fermecat” W.A. Mozart, „Carmen” de George Bizet etc.
În anul 1978, a realizat, pentru Televiziunea iugoslavă, filmul „Salonul nr. 6”, după nuvela omonimă a dramaturgului A.P. Cehov, iar pelicula va fi selectată în competiţia secţiunii „Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes din anul 1979.
În 1982, vine în România, pentru încheierea filmărilor la „De ce trag clopotele, Mitică?”, după un scenariu propriu pornind de la piesa „D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, însă filmul va fi văzut pe marile ecrane abia după anul 1990.
Lucian Pintilie va reveni în România imediat după Revoluţia din 1989, în 1990 fiind numit director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii. Din această postură i-a susţinut pe regizorii români ce au realizat filme cu ecouri la nivel internaţional: „Piaţa Universităţii – România” (1991, regia Stere Gulea), „E pericoloso sporgersi” (1993, regia Nae Caranfil), „Senatorul melcilor” (1995, regia Mircea Daneliuc).
Pintilie va regiza, în perioada care a urmat, o serie de filme remarcabile: „Balanţa” (1992, prezentat în afara competiţiei la Festivalul de Film de la Cannes), „O vară de neuitat” (1994, care a participat la secţiunea dedicată lungmetrajelor la Festivalul de la Cannes), „Prea târziu” (1996, care a participat la secţiunea dedicată lungmetrajelor la Festivalul de la Cannes), „Terminus Paradis” (1998, distins cu Premiul special al juriului la Festivalul de la Veneţia), „După amiaza unui torţionar” (2001, prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003, prezentat în cadrul Festivalul de film românesc de la Londra), scurtmetrajul româno-francez „Tertium non datur” (2006, prezentat în premieră mondială la Festivalul de la Berlin).
Se va remarca şi în domeniul literaturii, publicând volumele „Patru scenarii” (1992), „Bricabrac” – autobiografic (2003), „Pompa cu morfină” (2005) şi „Capul de zimbru” (2005).
În 2008, regizorul Lucian Pintilie a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni.
În 2013, a fost lansat, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca, în prezenţa regizorului, setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast”, ce cuprinde filmele realizate în întreaga sa carieră, precum şi un disc cu 200 de minute ce include zece materiale ce recompun portretul său: lecţii de cinema, conferinţe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii, retrospective.
Pentru activitatea sa excepţională, Lucian Pintilie a fost recompensat cu un număr impresionant de alte premii şi distincţii, printre care se află Premiul de Excelenţă al cinematografiei române (2002), Premiul Gopo pentru întreaga operă (2007), Premiul pentru cea mai bună carte străină despre film din partea Sindicatului criticilor de film francez (2010; „Bric-a-brac: Du cauchemar réel au réalisme magique”, apărută în 2009 la editura L’Entretemps, în traducerea fiicei dramaturgului Eugen Ionesco, Marie-France Ionesco), Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2011), Premiul Institutului Cultural Român pentru activitatea de promovare a culturii române (2018).
În 2013, Principesa Margareta, i-a acordat, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I, Medalia Nihil Sine Deo, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Castelul Peleş.
Lucian Pintilie a murit la 16 mai 2018, la vârsta de 84 de ani. A fost înhumat la Cimitirul Bellu.
În octombrie 2018, cu prilejul evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest şi a Festivalului Naţional de Teatru, regizorului i-au fost aduse omagii: în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest a fost organizată o integrală a filmelor lui Lucian Pintilie, iar Festivalul Naţional de Teatru a prezentat înregistrări inedite cu două montări ale regizorului: „Raţa sălbatică”, de Henrik Ibsen, spectacol realizat la Theâtre de la Ville, şi „Flautul fermecat”, de Wolfgang Amadeus Mozart, spectacol realizat la Festivalul d’Aix-en-Provence.
În 2018, se lansa Fundaţia9 – Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, la iniţiativa Corinei Şuteu, membră a Consiliului Director al Fundaţiei9, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului.
Prin acest Fond, Fundaţia9 sprijină tinerii regizori de film aflaţi la debut şi revitalizează patrimoniul artistic şi creativ al marelui regizor.
Încheiem cu cuvintele actorului Victor Rebengiuc despre regizor: „Pintilie a avut şi defecte. A avut defectul că nu admitea niciun fel de compromis. Niciodată în viaţa lui nu a făcut un compromis. S-a luptat împotriva compromisurilor cu toată fiinţa lui, a avut de suferit enorm din cauză că nu accepta compromisul, iar el a izbândit până la urmă împotriva tuturor celor care acceptau compromisul. Aşa că, cel puţin din punctul acesta de vedere, este un exemplu extraordinar de urmat pentru ceilalţi”…
