Joi, 9 noiembrie, Calendarul creştin-ortodox marchează sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, episcop al Pentapolei și ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina din Grecia. În 1961, după ce a analizat minunile săvârşite de acesta, Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie, o zi mai târziu decât data plecării sale din această lume, care coincidea cu ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Sfântul Nectarie de la Eghina, pe numele la naştere Anastasios Kefalas, s-a născut la 13 octombrie 1846, la Silivri, Imperiul Otoman, într-o familie săracă de pe malul Mării Marmara, părinții săi fiind Dimos și Maria Kefalas.
În anul 1860, tânărul Anastasios va pleca la Constantinopol ca să lucreze și să înveţe.
În anul 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător.
Mai târziu, la 7 noiembrie 1876, devine călugăr, cu numele de Lazăr, în celebra mănăstire Nea Moni.
În 1877 a devenit diacon, primind numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viața.
A urmat, apoi, prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul patriarhului Sofronie al IV-lea al Alexandriei, completarea studiilor la Atena și, în 1885, obţine diploma Facultății de Teologie din capitala Greciei.
În acelaşi an, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria, în Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo.
În 1889, a fost hirotonit episcop și numit mitropolit al Pentapolei (eparhie corespunzând în acea vreme Libiei superioare) de către patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar patriarhal și reprezentant al său la Cairo.
Evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din Cairo, însă va deveni un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
În anul 1890, este alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși.
Va reveni la Atena, disprețuit, în mari lipsuri materiale.
Însă, în taina inimii sale, fericitul Ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste calităţi, el îi creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace şi bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.
Între anii 1891-1894 este predicator, apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți, poziţie în care va rămâne timp de 15 ani.
În anul 1904, la cererea mai multor fiice duhovnicești care-și doreau să devină călugărițe, a ctitorit mănăstirea „Sfânta Treime” de pe insula Eghina, devenită, peste ani, unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă, în care va rândui o viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi.
În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Eghina, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
Pentru viaţa sa, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt, iar pentru acesta, mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după Primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Se spune că, într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi – mireni şi călugări, săraci şi bogaţi – îl cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe păstor şi un ales al Duhului Sfânt şi urmau întru totul cuvântul lui. Iar în timpul liber, Nectarie lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se minunau de tăcerea şi smerenia lui.
Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
În acest timp, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra Sfântului Nectarie, supunându-l la multe ispite. Însă fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos.
La un moment dat, simţindu-şi sfârşitul aproape, în timpul unui pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a povestit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. A fost dus, de îndată, la un spital din Atena.
A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată.
Maicile de la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, venind la spital să ia trupul Sfântului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia şi au aşezat-o întâmplător pe patul vecin, unde era suferind un paralitic. Spre mirarea tuturor, la scurtă vreme, se spune că paraliticul s-a ridicat din pat şi a început să meargă.
Sfântul Nectarie a fost înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o, de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului.
După mai bine de douăzeci de ani, trupul său a fost descoperit în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă.
La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mânăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.
Multe dintre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie, din timpul vieţii dar şi dincolo de trecerea sa pământească, sunt mărturisite şi redate în mai multe volume în care se descriu amănunţit aceste fapte.
Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat sfânt din această ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din întreaga ţară.
Sfântului Nectarie i se mai spune și „vindecătorul de cancer”, căci sunt destule mărturiile cum că Sfântul Nectarie i-ar fi ajutat pe cei atinși de cumplita boală și care s-au rugat la moaștele lui.
Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti găzduieşte, în pronaos, o raclă din argint cu o parte din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul (Vindecătorul), renumit pentru minunile pe care le-a făcut chiar din timpul vieții sale, ajutându-i pe cei aflați în suferință.
Părţi din moaştele sfântului se mai regăsesc la biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun, din Iaşi, la Mănăstirea rupestră Şinca Veche, judeţul Braşov, la Mănăstirea Putna, Schitul „Sfinţii Ioan şi Nectarie” din Brădetu, judeţul Argeş, Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea, Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Capela „Sfântul Andrei” din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, biserica „Sfinţii Voievozi” din satul Ghimiceşti, comuna Fiţionesti, judeţul Vrancea, biserica „Sfânta Treime” din localitatea Bucium, judeţul Braşov, biserica Spitalului TBC din Sibiu, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Izvorul Tămăduirii” a Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Biserica Memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
În lume, în afara Mănăstirii din Insula Eghina (Grecia), sunt prezente moaşte ale Sfântului Nectare în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră de la Sfântul Munte Athos (mâna stângă a vindecătorului de cancer), iar la Biserica „Sfântul Nectarie” din Charlotte, Carolina de Nord, SUA, se găsesc părticele din moaştele sfântului.
