EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Regatul Spaniei: Premierul Marcel Ciolacu efectuează, în calitate de preşedinte al PSD, o vizită la Málaga, în perioda 10 – 11 noiembrie, ocazie cu care va participa la Congresul Socialiştilor Europeni. Din program:
- ora 11:30 – Întrevedere cu preşedintele PES, Stefan Lofven
- ora 14:00 – Participare la Congresul PES
- ora 18:00 – Întrevederi cu preşedintele grupului parlamentar în Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, Iratxe Garcia (16,45), şi cu preşedintele SPD Germania, Lars Klingbeil
- ora 18:30 – Întrevedere cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen
- ora 19:10 – Participare la evenimentul FES ‘Către o abordare social-democrată comună a Europei de Est’
– Ministere
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 90 milioane lei
* Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează, în Aula Magna a UNST Politehnica București, evenimentul anual „Învață și dă mai departe”. Evenimentul este organizat în contextul Anului European al Competențelor și aduce în prim-plan experiențele din proiectele europene finanțate prin Erasmus+, Corpul European de Solidaritate și Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor, finanțat prin Mecanismul financiar al SEE. În deschidere vor lua cuvântul: Ligia Deca – Ministru al Educației Mihnea Costoiu – rector UNST Politehnica București Monica Calotă – director ANPCDEFP Bogdan Gioară – președinte REPER21. În cadrul Galei vor fi premiate organizațiile care au primit distincția European Innovative Teaching Award; va avea loc ceremonia de atribuire a Certificatului lingvistic european și vor fi acordate premii pentru proiectele de impact din domeniile educație, formare și tineret
* Baia Mare: Declaraţii de presă susţinute de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan – ora 12:00, în Holul Palatului Administrativ, Str. Gheorghe Şincai, nr. 46
* Paris: Participarea secretarului de stat pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Luca Niculescu, la sesiunea de evaluare a României în Comitetul OCDE pentru Investiții, pe tematica Codurilor de Liberalizare
* Vilnius, Lituania: Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea la Forumul „Future for Democracy”
– Apărare, Interne
* Râmnicu Vâlcea: Spectacol cultural-artistic dedicat militarilor români care au participat la operaţiuni desfăşurate în zone de conflict, organizat de Consiliul Judeţean Vâlcea, cu prilejul ‘Zilei veteranilor din teatrele de operaţii’ – ora 12:00, la Sala de spectacole a Teatrului ‘Anton Pann’
– Partide
* Arad: Conferinţă de presă organizată de USR Arad; participă preşedintele partidului, Cătălin Drulă – ora 10:15
* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă susţinută de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă – ora 12:00, la biroul europarlamentar, Str. Ploieşti, nr. 31
* Jud. Sălaj/ Maramureş: Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, se va afla în judeţele Sălaj şi Maramureş; va fi prezent şi secretarul general al partidului, Lucian Bode
- ora 9:00 – Vizită în piaţa agroalimentară din Şimleul Silvaniei; declaraţii de presă la final – transmise live pe pagina de Facebook a PNL
- ora 19:00 – Participare la Gala Liberală – la Complex Romaniţa, Sala Diamond – Maramureş
* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Alianţa pentru Unirea Românilor Filiala Sibiu – ora 13:00, la sediul filialei, Str. Someşului, nr. 26
– Minorități
* Medgidia: Fundaţia Health Action Overseas Romania prezintă filmul documentar şi Ghidul de bune practici – materiale realizate în cadrul proiectului Servicii Integrate pentru Incluziunea Romilor, la Casa de Cultură Municipală I. N. Roman din Medgidia (ora 12:00) și vernisajul expoziţiei ‘O lume nouă’ – ora 13:00, Str. Republicii nr. 50
– Administrație
* Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, participă la prima dezbatere publică din cadrul proiectului de actualizare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov (PMUD); vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Ministerului Transporturilor, Consiliului Judeţean Ilfov, TPBI şi ai UAT-urilor din regiunea Bucureşti – Ilfov – ora 9:30, la Sala de consiliu a Facultăţii de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnica
* Arad: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Arad – ora 11:00
* Constanța: Primăria Constanţa va organiza vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 14:00, în Parcul Arheologic din Constanţa, ceremonia de dezvelire a bustului fondatorului Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk. Manifestarea se desfăşoară în preajma Zilei Dobrogei – sărbătoare naţională a ţării noastre, care comemorează revenirea Dobrogei la teritoriul României, la 14 noiembrie 1878. Evenimentul este organizat în parteneriat de Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la moartea celui care a pus bazele Turciei de astăzi
* Timișoara: Cu începere de la ora 9:00, are loc ședința extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş. Ședința se va derula în sistem videoconferință, fără prezența fizică a consilierilor județeni în Palatul Administrativ, și va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook a CJ Timiș
– Juridic
* Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru lipsa de transparenţă a achiziţiilor de vaccinuri împotriva Covid-19, instanţa stabilind pentru vineri, 10 noiembrie, primul termen de judecată. Acţiunea face parte din campania FACIAS – ‘RESPECT ŞI RESPONSABILITATE’, venită în sprijinul românilor care au suferit ca urmare a vaccinării împotriva Covid-19
– Organizații
* Aspen – GMF Bucharest Forum, ediţia a XII-a, eveniment organizat de Institutul Aspen România şi German Marshall Fund of the United States (9 – 10 nov.) – ora 9:00, la Cercul Militar Naţional
– Social
* ‘Comoara ascunsă’, primul spectacol realizat de beneficiarii Asociaţiei Down Bucureşti – copiii cuprinşi în programul Centrului de Dezvoltare Abilităţi Sindrom Down – ora 16:30, la sediul Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Sala de conferinţe, Calea Şerban Vodă nr. 213 – 217
* Cluj-Napoca: Grădina Botanică ‘Alexandru Borza’ a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va redeschide la finalul acestei săptămâni sectorul amenajat special pentru persoanele cu deficienţe de vedere, care vor putea atinge plantele şi vor putea citi în sistem Braille descrierea acestora. Deschiderea şi prezentarea spaţiului vor avea loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 10:30, în prezenţa rectorului UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a prorectorilor UBB şi a preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Judeţeană Cluj, dl. Florentin-Cristian Rădulescu
* Timișoara: Rovinhud Wine Show invită publicul la o nouă ediție prin care își propune să strângă fonduri pentru minim 1500 ore de terapie pentru copiii cu dizabilități. Evenimentul va avea loc în perioada 10 – 12 noiembrie, la Convention Center (lângă Hotel Timișoara) și va găzdui un salon de vinuri cu peste 30 de crame de top din țară, Ungaria, Republica Moldova și importatori, precum și o serie de masterclass-uri pentru cei care doresc să înțeleagă și mai bine vinul.
– Economic
* Conferinţă de presă pentru prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei, susţinută de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR – ora 11:00, la sediul BNR, Str. Doamnei nr. 8, sala Mitiţă Constantinescu
* Eveniment organizat de Banca Comercială Română cu ocazia împlinirii a 5 ani de George – ora 18:30, la MINA – Muzeul Imersiv al Noilor Arte, Str. George Constantinescu nr. 2-4
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în septembrie 2023 și mişcarea naturală a populaţiei în septembrie 2023
* Black Friday 2023 România se organizează în data de 10 noiembrie. Anul acesta magazinele au început Black Friday pe 27 octombrie, iar evenimentul va ține până pe 30 noiembrie. Nu mai puţin de 169 de magazine (fizice sau online) vor participa la Black Friday 2023, ziua cu cele mai mari reduceri din an. Conform tradiției americane, Black Friday este în ziua de după a patra joi a lunii noiembrie (Ziua Recunoștinței), adică pe 24 noiembrie 2023
* Miniprix organizează Green Friday, o campanie atipică prin care îi încurajează pe cei care doresc să achiziţioneze noi piese vestimentare să renunţe la o parte din garderoba mai puţin purtată; campania se desfăşoară online, pe site-ul Miniprix, şi fizic, la magazinul Miniprix Otopeni, unde va avea loc evenimentul special ‘Schimb de haine’ (10-12 nov.)
* Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), în cadrul căreia 107 companii din 11 ţări vor prezenta timp de patru zile cele mai frumoase şi accesibile vacanţe şi sejururi, precum şi pachete turistice reduse chiar şi la jumătate de preţ, continuă vineri, 10 noiembrie cu evenimentul ‘Turismul Familial’, dedicat publicului specialist și organizat de Facultatea de Business şi Turism de la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Târgul de Turism al României se desfăşoară în Pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, în perioada 9 – 12 noiembrie
* Rezultatele financiare înregistrate în trimestrul al treilea şi în primele nouă luni din 2023 de Aerostar, Banca Transilvania, Bittnet Systems, Med Life, Electromagnetica
* Iași: 60 de producători din Republica Moldova participă la cea de-a cincea ediţie a Expoziţiei ‘Republica Moldova Prezintă’, organizată, începând de vineri, în Atrium Palas Mall din municipiul Iaşi – ora 11:00. Evenimentul se află la a V-a ediţie, la Iași, și este organizat în perioada 10 – 12 noiembrie. La deschiderea oficială a evenimentului vor fi prezenţi: Sergiu Harea – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Ion Coşer – Consulul General al Republicii Moldova la Iaşi, Mihai Chirica – Primarul Municipiului Iaşi, Paul Butnariu – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Ionel Constantin – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vaslui, Dumitru Pintea – Directorul Organizaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din Republica Moldova. Expoziţia ‘Republica Moldova Prezintă’ este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, Palas Mall Iaşi, precum şi cu Agenţia de Investiţii a Republicii Moldova şi Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din Republica Moldova
* Sibiu: Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri organizează cea de-a doua ediție a simpozionului „Cutremurul din 10 Noiembrie 1940″ – ora 9:30, la Hotel Continental Forum Sibiu, Sala Eiffel – mezanin. Tematica simpozionului este: Schimbarea ultimelor normative și a legislației românești, în acord cu reziliența construcțiilor
* Jud. Vaslui/ Sălaj: Conform Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, se deschid primele şantiere pentru lucrări de tip QUICK WINS pe tronsonul Tutova – Crasna, lucrări de reparaţii finanţate din fonduri nerambursabile PNRR, care au drept scop creşterea vitezei de circulaţie pe o lungime totală de 41,837 km CF. Primele lucrări de reparaţii tip QUICK WINS, pentru creşterea vitezei de circulaţie pe tronsonul Tutova – Crasna, vor fi executate, în perioada 10 noiembrie – 8 decembrie 2023, pe intervalul Zorleni – Crasna (firul I), la suprastructura feroviară de la 9 treceri la nivel cu calea ferată. Astfel, pentru asigurarea frontului de lucru în zona şantierelor, dar şi pentru a menţine continuitate în traficul feroviar, trenurile de călători vor circula în perioada lucrărilor doar pe Firul II (din ambele sensuri) şi cu restricţie de viteză, în zona şantierelor deschise între Zorleni şi Crasna, pe Firul I
– Medicină, Sănătate
* Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) organizează, în perioada 10-12 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie (CiNPT) la București. În cadrul celui mai important eveniment pentru specialiștii în psihoterapie, științe sociale și sănătate organizațională sunt așteptați peste 250 de participanți, lectori romani și internaționali. Tema ediției din acest an este Trauma, Sănătate Mentala și Comunitate – Care este contribuția noastră?, și aduce în atenția publica prezentări și workshop-uri susținute de specialiști recunoscuți din Romania și SUA despre cele mai noi metode științifice de prevenție și intervenție care stau la baza creșterii unor comunități reziliențe, cu rol esențial în vindecarea și recuperarea sănătății psihice. CiNPT va avea loc în format hibrid și se va desfășura la InterContinental Athénée Palace București
* Oradea: Conferinţa internaţională Urogyn, la care participă medici specialişti de Urologie, Ginecologie, Chirurgie Generală, Medicină de Familie (9 – 11 nov.)
– Învățământ, Cercetare
* Festivitatea de premiere a celei de-a şaptea ediţii a competiţiei TeChallenge 2023 (9-10 nov.), organizată de Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UPB) şi Honeywell România – ora 10:00, în Clădirea Rectorat UPB
* Universitatea din București organizează, în parteneriat cu Camera Deputaților și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în perioada 10 – 24 noiembrie, cea de-a IV-a ediție a hackathon-ului studențesc „România fără dosar” și invită studenții din toată țara să înscrie soluțiile lor care să ajute la debirocratizarea și simplificarea proceselor administrative în instituțiile publice. Finala se va desfășura în data de 24 noiembrie la Cluj-Napoca. Această ediție a competiției le propune studenților să creeze soluții de digitalizare cu ajutorul inteligenței artificiale și să construiască pentru acestea campanii de comunicare pentru informarea cetățenilor
* Iași: Conferinţa internaţională ‘Comunicarea în acţiune: de la teorie la practică şi înapoi’ (CIA 2023), eveniment organizat de Catedra de Ştiinţe ale Comunicării şi Relaţii Publice din Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi (9 – 11 nov.)
* Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara organizează „Maratonul de Antreprenoriat”, care va avea loc vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. În cadrul acestui maraton de inovație și inspirație publicul va avea ocazia să intre în contact cu experți în domeniul antreprenoriatului, să asculte povești de succes ale unor antreprenori de renume și să dobândească cunoștințe și strategii valoroase pentru a-și dezvolta afacerile sau pentru a-și lansa propriul start-up. Sunt invitați la eveniment antreprenori de succes și cunoscuți lideri din domeniul inițiativelor de afaceri, care vor desfășura un dialog moderat de redactorul-șef Forbes România, Ionuț Bonoiu: Marilen Gabriel Pirtea – rectorul UVT, Cristina Chiriac – președintă CONAF și antreprenor „Flori de ie”, Dragoș Anastasiu – fondator Eurolines Group ș.a.
* Timișoara: Gala Premiilor Universităţii de Vest Timişoara, ediţia a IX-a – ora 18:30, la sala Operei Naţionale Române din Timişoara
* Timișoara: Expoziţia ‘unu unu zero zero unu zero zero’ se va deschide, de la ora 19:00, în holul Facultăţii de Mecanică, şi va putea fi vizitată până pe 10 februarie 2024. 100 de ani de Campus UPT (unu unu zero zero unu zero zero – în cod binar) reprezintă nu doar un secol de excelenţă academică, ci şi un moment al schimbării de paradigmă, de transformare şi adaptare la era digitală. Artişti: Dona Arnakis, Claudiu Cobilanschi, Cosmin Haiaş, Ana Kun & Noemi Hugel, Maria Mandea, George Roşu, Mihai Toth. Contribuţii importante: Radu Radoslav, Peter Jecza, Mimo Obradov. Curator: Mirela Stoeac-Vlăduţi. Expoziţia se împarte în trei spaţii: holul principal al Facultăţii de Mecanică (prima clădire din ansamblul proiectat de arh. Duiliu Marcu, în 1923), căminul 1 MV şi cantina. Astfel, vineri, 10 noiembrie, va avea loc de la ora 19:30, vernisajul expoziţiei conexe Discoteca MV. Un spaţiu cu un istoric bogat, parterul căminului 1 MV care găzduieşte, astăzi, centrul MV sci-art, a fost unul dintre epicentrele distracţiei în perioada 1971-1986
– Istorie
* Câmpulung Moldovenesc: Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR), în parteneriat cu Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc, prezintă expoziţia interactivă ‘ROMLAG 1945 – 1965’, ce se desfăşoara pe Calea Transilvaniei, nr. 10 și al cărei vernisaj va avea loc de la ora 18:00. Numele instalaţiei ‘ROMLAG 1945-1965’ este dat de sistemul concentraţionar şi represiv instituit în perioada premergătoare dar şi în timpul regimului de tip stalinist sub Republica Populară Română. Expoziţia cuprinde 5 secţiuni tematice Rezistenta, Revoltele; Închisoarea Politică; Deportările şi Frontierele. Fiecare zonă de cercetare analizează impactul regimului represiv prin utilizarea hărţilor ca instrument de orientare istorică în procesul de analiză a fenomenului comunist în România. Expoziţia ‘ROMLAG 1945-1965’ va putea fi vizitată la Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc pana pe data de 4 februarie 2024
– Cultură
* Cu ocazia aniversării a 190 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari compozitori: Johannes Brahms, născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, pe parcursul stagiunii 2023-2024, Orchestra Naţională Radio prezintă la Sala Radio un program special: Integrala lucrărilor simfonice şi concertante semnate de Brahms, în cadrul a 4 concerte extraordinare, evenimente care se vor bucura şi de prezenţa unor invitaţi importanţi. Primul concert din această serie va avea loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 19:00, şi se va derula sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, care s-a aflat la pupitrul unor ansambluri ca Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic ş.a. În prima parte a serii veţi asculta Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, în interpretarea unui alt invitat special al serii: apreciatul pianist Simon Trpceski (Macedonia de Nord). Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – şi LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio
* CreativeMornings Bucharest se întoarce pe 10 noiembrie la Impact Hub Bucharest, începând cu ora 9:00, comunitatea creativă locală putând lua împreună micul dejun şi o doză de inspiraţie în fiecare lună. Noul capitol CreativeMornings Bucharest va fi scris de gazda Elvira Lupşa, agent de artă, care a produs deja peste 20 de ediţii a dimineţilor creative. Ei i se alătură acum co-gazde, fundraiser-ul Vlad Lupeş şi freelancer-ul cultural Mihai Ivaşcu
* Echipa Ateneului Naţional din Iaşi porneşte într-un amplu turneu organizat în Capitală în perioada 9 – 15 noiembrie, cu 11 reprezentaţii ale celor mai apreciate spectacole din repertoriu curent. Din distribuţiile producţiilor propuse pentru acest turneu fac parte nume mari ale scenei din România – Maia Morgenstern, Marius Manole, Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Mihai Gruia Sandu şi Paul Ipate, alături de colectivul de actori ai Ateneului. Evenimentele din cadrul turneului se vor desfăşura la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra, Teatrul Excelsior, Sala Luceafărul şi Sala Rapsodia iar biletele se pot achiziţiona online: https://www.ateneuiasi.ro/bucuresti/ sau direct de la sălile teatrelor unde se vor desfăşura evenimentele. Din program:
- Vineri, 10 noiembrie, ora 12:00, la Sala Rapsodia – Sarea în bucate, regia Erica Moldovan
- Vineri, 10 noiembrie, ora 19:00, la Sala Rapsodia – Hangiţa de Carlo Goldoni, regia Florin Simion
* Vineri, 10 noiembrie, de la ora 13:00, Muzeul Național al Literaturii Române și revista Curtea de la Argeș organizează „UrMuzică și Literatură”, un eveniment dedicat lui Urmuz. 2023 este Anul Urmuz, când se aniversează 140 de ani de la naştere (17 martie 1883, Curtea de Argeş, cu numele Dimitrie Ionescu-Buzău) şi se comemorează 100 de ani de la… plecarea spre „infinitul mic” (23 noiembrie 1923, Bucureşti; îşi luase între timp numele Demetru Dem. Demetrescu-Buzău).
La eveniment vor participa acad. Gheorghe Păun și Paul Cernat, critic literar. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural
* De la ora 15:00, are loc inaugurarea Centrului de Educație și Formare prin Benzi Desenate. Lansat sub egida Muzeului Național al Literaturii Române, la sediul muzeului din Str. Nicolae Crețulescu 8, Centrul reprezintă un demers inovator care se lansează în premieră în România. Centrul de Educație și Formare prin Benzi Desenate include conceptul de școală de benzi desenate ,,European School of Comics” cu materiale de învățare, predare și evaluare prin benzi desenate, precum și un laborator de cercetare care își propune să studieze rolul, impactul și evoluția folosirii benzii desenate în educație. În cadrul Centrului vor fi organizate în perioada 10 noiembrie – 15 decembrie o serie de ateliere de benzi desenate sub îndrumarea lui Mihai I. Grăjdeanu
* Expoziția “A viagem do rinoceronte” se deschide la ora 17:00, la Galeriile de Artă ale Academiei Române (Calea Rahovei nr.176). Până pe 10 decembrie vor expune: Cristina Bolborea, Doina Botez, Laura Covaci, Gabriela Cristu, Darie Dup, Reka Csapo Dup, Daniela Făiniș, Suzana Fântânariu, Sofia Fränkl, Alina Gherasim, Ana Golici, Bogdan Hojbotă, Ion Iancuț, Rodica Lomnășan, Petru Lucaci, Christian Paraschiv, Ștefan Pelmuș, Ana Zoe Pop și Horia Roșca. Curatoare: Sofia Fränkl – Nürnberg
* Festivalul INTEGRAL, organizat de editura cu acelaşi nume, va avea loc la Librăria Mihai Eminescu din Bucureşti (Bd. Regina Elisabeta nr.16), în perioada 6-11 noiembrie 2023. În fiecare zi, timp de o săptămână, va avea loc câte o lansare de carte. Din program:
- Vineri, 10 noiembrie, ora 17:00 – Lansarea volumului ,,Scrisul m-a salvat – Stelian Ţurlea în dialog cu Daniel Cristea – Enache’. Participă: Stelian Ţurlea, Daniel Cristea – Enache, Odilia Roşianu
* Scriitoarea canadiană Monique Proulx revine în România, pentru două evenimente la Cluj şi la Bucureşti. În Bucureşti, vineri, 10 noiembrie, de la ora 18:30, la Librăria Kyralina, invitata va dialoga în direct pe Radio România Internaţional cu jurnalista Ioana Stăncescu şi cu Elena Diaconu, managerul librăriei, în cadrul emisiunii Son des mots
* Ateneul Român, Sala mare, găzduiește, de la ora 19:00, un concert simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Harry Ogg. Solistă: Clara-Jumi Kang
* Nostalgia Imaginarium revine în București toamna aceasta și va avea loc la Romexpo, în perioada 10-11 noiembrie. Timp de două zile, cei care vor să danseze și să se distreze pe ritmurile pieselor din anii ’90- ’00, se pot bucura de un eveniment care se va dovedi a fi o adevărată experiență care îmbină într-o manieră specială trecutul și viitorul
* Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, de la ora 19:00, Recitalul de orgă-clasică și pian „Călătorie prin Istoria muzicii” în interpretarea formației camerale „Librarii Astrorum” compuse din pianista Smaranda Vasile și organismul Cristian Petculescu. Știați că muzica clasică nu e doar „clasică”? V-ați întrebat câte stiluri muzicale diferite sunt cuprinse în peste o mie de ani de muzică? „Clasicul” propriu-zis este doar unul dintre ele. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM
* Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București (Str. Gina Patrichi nr. 8) găzduiește, de la ora 19:00, un recital cameral, protagoniști serii fiind, Thomas Bowes, violonist din Marea Britanie, și pianista Verona Maier, cunoscută în special ca interpretă de muzică de camera și excelent profesor de muzică de cameră la Universitatea Națională de Muzică din București. Program: Bartók Béla: Șase dansuri românești, Kurtág György: Aus der Ferne (Tre pezzi per violino e pianoforte op. 14e), Niccolo Paganini: Capriccio no. 7 & 6, Ligeti György: Musica Ricercata no. I-III și George Enescu: Sonata a III-a în caracter popular românesc op. 25
* Teatrul Metropolis, în parteneriat cu UNATC, prezintă, de la ora 19:30, la Sala Mică, premiera oficială a spectacolului Martiri de Marius von Mayenburg, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. După reprezentație, publicul este invitat să ia parte la o discuție cu profesorul și teologul Alin Bolboașă-Șofaru și echipa artistică a spectacolului. Vor fi dezbătute câteva dintre temele dezvoltate în spectacol și se va răspunde întrebărilor spectatorilor
* MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut începând de vineri, 10 noiembrie, în cinematografele din ţară. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Alba Iulia: Clubul de engleză ‘English 4 Kids’ se va desfăşura şi în această lună la Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, în intervalul orar 15:00-16:00 şi are ca temă ‘The Weather Forecast – Starea vremii’, o temă interesantă ce se va desfăşura interactiv, folosindu-se cărţi şi mijloace audio-vizuale adaptate categoriei de vârstă a copiilor prezenţi la activitate. Activitatea este organizată de Consiliul Judeţean Alba şi de Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba şi face parte din proiectul 3.10 English 4 Kids – Clubul de engleză, proiect organizat sub forma unui club de limbă şi civilizaţie engleză pentru copii, implicând elemente precum: limba engleză, joc, joacă în limba engleză, carte în limba engleză, atelier creativ în limba engleză, elemente artistice
* Arad: În perioada 10 noiembrie 2023 – 10 februarie 2024, în trei spații culturale din Arad: Galeria Națională Delta, Galeria Alfa și Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă, Meeting Point 2023
* Arad: Ansamblul Național de Dansuri și Cântece Populare „Kolo” din Belgrad va susține un spectacol pe scena Filarmonicii Arad, pe 10 noiembrie. Concertul va avea loc la Filarmonica Arad, începând cu ora 19:00
* Bistrița: Tânărul sculptor Iulian Cristea – câștigătorul Premiului Grigore Bradea 2022 își inaugurează vineri, 10 noiembrie, de la ora 19:00 – prima sa expoziție personală în Bistrița: „Capturi intacte”. Vernisajul are loc la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în sala Borgo Prund. Prezintă: Alexandru Gavrilaș, manager Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Vasile Duda – istoric de artă
* Brașov: Asociaţia Culturală Eastwards Prospectus (ACEP) organizează vernisajul expoziţiei Fabulating About a Gelato Machine, care are loc pe 10 noiembrie la Muzeul de Artă Braşov, Bd. Eroilor nr. 21, între orele 18:00 şi 21:00. Expoziţia marchează etapa de final a programului de mentorat şi producţie dedicat artiştilor emergenţi, Accelerator Braşov, ce a luat startul în august, anul acesta. Expoziţia Fabulating About a Gelato Machine de la Muzeul de Artă Braşov se va derula în perioada 10 noiembrie 2023 – 25 februarie 2024
* Brăila: Începând cu ora 16:30, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează, la sala „Fănuș Neagu”, et. 3, lansarea volumului de versuri „Hotarele gândului”, de Neculai Băcanu. Prezintă: scriitorii Viorel Coman, Valentin Popa, Aurel Furtună. Moderează: Leonard Neculae, redactor în cadrul bibliotecii
* Cluj-Napoca: Purtând titlul generic Fall into Classic, Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat ‘Transilvania’ vineri, 10 noiembrie, având-o ca protagonistă pe pianista Aurelia Vişovan, alături de Orchestra Filarmonicii clujene sub bagheta dirijorului Stefan Geiger. Concertul va avea loc de la ora 19:00, la Colegiul Academic
* Cluj-Napoca: A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată On the Couch, va avea loc în perioada 27 octombrie – 12 noiembrie 2023, în București și Cluj-Napoca, și va aduce în fața publicului 18 concerte, 35 de muzicieni și o serie de evenimente intitulată SoNoRo Talks – ON THE COUCH. Din program:
- Vineri, 10 noiembrie – Concert Just In Case – Despre superstiții, spirite și obsesii – ora 19:30, la Casa Boema
* Constanţa: În seria manifestărilor dedicate Zilei Dobrogei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația de Cultură Tătară „Barsın Bırsın” organizează, la ora 15:00, în Aula „Adrian Rădulescu” a MINAC, lansarea cărții „Spiritualitate tătară”, volumul 5 Bucătăria tradițională Tătară, a prof. univ. dr. Ibram Nuredin. Prezentarea va fi făcută de dr. Lavinia Dumitrașcu – cercetător științific la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – și Ovidiu Dunăreanu – redactor șef „Ex Ponto”
* Covasna: Un nou film documentar din seria ‘Viaţa – manual de utilizare’, ai cărui protagonişti sunt oameni originari din oraşul-staţiune Covasna, va fi lansat la Centrul Cultural din localitate. Coordonatorul proiectului, dr. Mihai Tozlovanu, a declarat că documentarul, realizat de Bogdan Fanariu, cuprinde mărturiile a şase persoane de diferite vârste şi profesii, care vorbesc despre experienţele lor de viaţă. Premiera va avea loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 18:00, iar intrarea publicului este gratuită
* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă tragicomedia Martiri, un spectacol extrem de actual, montat pe scena Dramaticului de regizorul Adi Iclenzan, iar scenografia este semnată de Daniel Divrician
* Jud. Gorj: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj, Asociația Națională a Caricaturiștilor din România, Cenaclul ,,Hohote” Târgu Jiu, Consiliul Local și Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu organizează Festivalul Național de Umor și Caricatură ”Ion Cănăvoiu”, în perioada 10-12 noiembrie. Ajuns la cea de-a 31-a ediţie, festivalul îl omagiază pe Ion Cănăvoiu (1939 – 1992), născut în satul Runcu, judetul Gorj, poet, prozator, traducător și epigramist. Festivitatea de premiere a Festivalului va avea loc în data de 12 noiembrie, în satul Bâlta, comuna Runcu, locul unde s-a născut epigramistul Ion Cănăvoiu
* Iași: Galeria Absida din Iași (Str. Grigore Ureche, nr.7) va găzdui la ora 11:15, vernisajul expoziției ”Confesiuni” a artistei Ștefana Roxana Stoica. Curatoare – Ofelia Huțul. Critica va fi semnată de Ana Irina Iorga. Echipa curator – critic se păstrează și pentru vernisajul Expoziției ”Dincolo de zid” a artistului Radu Doru Luca. Evenimentul are loc la ora 12:00, în Sala Festivă a Sediului Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România
* Iași: Biblioteca Centrală Universitară ‘Mihai Eminescu’ şi Fundaţia Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ organizează, la începutul lunii noiembrie, o serie de manifestări menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică. Cunoscută sub denumirea Zilele Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ Iaşi (6 – 11 noiembrie), seria de activităţi constituie un prilej pentru dezbaterea unor teme actuale din domeniul ştiinţei informării şi documentării. Ediţia din acest an se desfăşoară sub titlul Bibliotecă în societatea digitală şi include evenimente prevăzute în calendarul programului RO-CULTURA, ‘Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară ‘Mihai Eminescu’, finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Din program:
- În perioada 6-9 noiembrie, utilizatorii BCU Iaşi au ocazia să participe la workshop-ul ‘Instrumente şi aplicaţii digitale utile pentru realizarea proiectelor’ şi la un concurs inedit, ajuns la a patra ediţie, intitulat ‘Vânătoarea de comori ştiinţifice’. Concursul se desfăşoară online, iar pentru a descoperi comorile şi a câştiga premiile puse în joc, participanţii trebuie să urmeze instrucţiunile postate în pagina dedicată evenimentului. Cele 3 premii, constând în bani, sunt oferite de Fundaţia Bibliotecii Centrale Universitare ‘Mihai Eminescu’ Iaşi. Premierea câştigătorilor va avea loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 12:00, la Palatul Braunştein (Str. Cuza-Vodă, nr. 2, cupolă)
- Vineri, 10 noiembrie, de la ora 12:00, la Palatul Braunştein, domnul conf. univ. dr. Alexandru Nicolae, coordonatorul Editurii Universităţii din Bucureşti, va susţine conferinţa ‘Tehnologiile digitale în ştiinţele umaniste: instrumente sau creatoare de conţinut ?’
* Lugoj: Opera Națională Română din Timișoara prezintă, vineri, 10 noiembrie, de la ora 11:00, la sediul Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, spectacolul Hänsel și Gretel de Engelbert Humperdinck, operă pentru copii interpretată în limba română. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timișoara
* Jud. Maramureș: Vineri, 10 noiembrie, începând cu ora 17:30, va avea loc prima gală a Festivalului „Pă Mara pă lângă apă”, care se va desfășura la sala de evenimente Perla Cosăului din localitatea Ferești, comuna Giulești. Se dorește să fie și o îmbinare între folk și poezie la acest festival. Ca atare, vor fi prezenți Vasile Șeicaru, Narcisa Suciu, Ducu Bertzi, Dorel Vișan, Maria Gheorghiu, Adrian Păduraru, Florin Săsărman
* Sfântu Gheorghe: Cea de-a 33-a ediţie a Întâlnirii Muzicii şi Dansului Popular, organizată de Ansamblul de Dansuri ‘Trei Scaune” din Sfântu Gheorghe, va începe vineri, 10 noiembrie, cu un flashmob în Piaţa Libertăţii din municipiu şi va continua sâmbătă, 11 noiembrie, la Arena Sepsi, cu spectacole de muzică şi dans popular
* Sibiu: Festivalul Cultural Maghiar din Sibiu este un eveniment important în regiunea Transilvaniei de Sud şi a Bazinului Carpatic deopotrivă, oferind culoare şi diversitate prin programele sale. Ediţia din acest an va avea loc între 10 şi 19 noiembrie. Din program:
- Evenimentele vor începe vineri, 10 noiembrie, la ora 12:00, cu vernisajul expoziţiei ‘Artişti maghiari din colecţia de artă contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal’ – la Muzeul de Artă Contemporană (Str. Tribunei, Nr. 6, Sibiu). Curator: Valentin Trifescu. Perioada de desfășurare a expoziției: 10 noiembrie – 31 decembrie. Vor fi expuse peste 70 de opere de artă, printre care lucrări de Incze Ferenc, Borsos Miklos, Bodor Maria, Nagy Imre, Kos Andras, Gyenge Imre, Ştefan Orth şi Robert Strebeli
- De la ora 19:00, deschiderea oficială se va desfăşura la Sala Thalia, începând cu orele 19 şi va fi urmată de un concert susţinut de formaţia Attacca World Music & Balogh Kalman din Ungaria, intitulat BIHAR. Membrii formaţiei: Boglarka Raksanyi, Levente Szekely, Mester Daniel, Csaba Hetessy, Tamas Gyanyi, Zoltan Bordas. Artist invitat: Kalman Balogh
* Târgu Mureş: Soprana Cristina Vlaic, protagonista primului spectacol Disney din România, alături muzicianul şi actorul Tibor Nemes, precum şi Cvartetul ArteMiss se regăsesc printre invitaţii de marcă ai celei de-a VI-a ediţii a Balului Palatului, care va avea loc în data de 10 noiembrie, la Palatul Culturii din Târgu Mureş. Cvartetul ArteMiss va cânta în deschiderea evenimentului Balul Palatului, iar artiştii şi dansatorii vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş. Intrarea la Balul Palatului este gratuită, în limita locurilor disponibile
* Timișoara: Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Timișoara organizează, de la ora 12:00, în sala de cenaclu din Piața Sfântul Gheorghe nr. 3, lansarea volumelor Dezlegare la strângere de mână (versuri, limba sârbă), Lexicon al condeierilor teologi din România (limba sârbă), Visători printre culori (literatură pentru copii) și Pur si simplu sincer, poezii, de Ivo Muncian
* Timișoara: Fundația Interart Triade, alături de partenerii săi – Muzeul Național de Artă Contemporană al României și Centrul Reformat Noul Mileniu Timișoara, prezintă, de la ora 17:00, vernisajul expoziției Campo Santo. Expoziția este curatoriată de Călin Dan și Celia Ghyka, după un concept semnat de Călin Dan și o producție aparținând lui Andrei Suhan de la Atelier Feronier. Înstalația cuprinde lucrări semnate de George Apostu, Pavel Bucur, Gheorghe Coman, Roman Cotoșman, Bela Crișan, Doru Dumitrescu, Céline Emilian, Dan Gavriș, Petre Grăjdeanu, Peter Jacobi, Péter Jecza, Ernest Kovács, Alexandru Nancu, Vladimir Predescu, Napoleon Tiron, Paul Vasilescu și Benno Werth. Vernisajul va avea loc la Centrul Reformat Noul Mileniu, Splaiul Morarilor 7, iar expoziția va rămâne expusă publicului în acest spațiu, în perioada 10 – 30 noiembrie. Expoziția este deschisă în cadrul proiectului Encounters for Sculpture al Fundației Interart Triade, care face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte
* Timişoara: Filarmonica Banatul invită melomanii, de la ora 19:00, în Sala Capitol, la un concert simfonic, sub bagheta dirijorală a lui Gabriel Bebeşelea, care conţine lucrări de inspiraţie spaniolă. Solişti vor fi chitaristul Rafael Aguirre şi pianistul Juan Perez Floristan. În program, piese semnate de M. de Falla (Nopţi în grădinile Spaniei), J. Rodrigo (Concierto de Aranjuez), I. Albeniz (Rapsodia spaniolă 1897-1911, orchestrată de George Enescu) şi M. Ravel (Rapsodia spaniolă)
* Timișoara: Patrimoniul Cinematografic Revine la Viaţă prin Heritage Film Festival din cadrul CineEuroConnect în perioada 10-12 noiembrie la HEI – House of European Institutes şi CRAFT – Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Heritage Film Festival aduce în prim plan proiecţii de filme de patrimoniu din România, Grecia, Lituania, Germania şi Polonia, filme ce ilustrează evoluţia cinematografiei europene. Intrarea la eveniment este liberă. Heritage Film Festival este parte integrantă din proiectul CineEuroConnect: A Collaborative Film Museum & Heritage Film Festival, ce face parte din Programul cultural naţional Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 şi este finanţat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Din program:
- Prima zi a festivalului aduce, la Galerie 1 – HEI – House of European Institutes, de la ora 19:00 – Lotte Reiniger- Early work 1919-1930 (animaţie, Germania), fiind una dintre cele mai aşteptate proiecţii dedicate pionierului animaţiei cu siluete de hârtie, Lotte Reiniger
* Timişoara: Capitala Europeană a Culturii TM2023 va fi gazda întâlnirii Şcolilor de Teatru din Europa, în perioada 10-16 noiembrie, parte a programului cultural Sunlight Theatre, şi va reuni prezentări de spectacole, dezbateri, ateliere, spectacole-lectură în licee din Timişoara, conferinţe şi un performance comun. Obiectivul central este crearea unui dialog cultural autentic între comunităţile şcolilor de teatru europene, arată un comunicat al Fundaţiei Culturale Artmedia. Evenimentul oferă un spaţiu de întâlnire pentru studenţi, profesori de teatru, specialişti, critici, directori de teatru, actori consacraţi şi regizori şi invită totodată publicul din Timişoara la spectacol. Spațiile din cadrul festivalului sunt la Cinema Timiş, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara, Casa Tineretului, Sala Mare a Teatrului German de Stat din Timişoara, Sala Archa a Universităţii Politehnica Timişoara şi Biblioteca Centrală Universitară ‘Eugen Todoran’. Printre paternerii media: Radio România Cultural. Din program:
- În deschiderea festivalului, publicul timişorean se întâlneşte cu spectacolul-conferinţă ‘Public: Mode d’emploi?’, creat de Yves Marc, spectacol cu care artistul francez, consacrat la nivel european, va participa în 2024 la Festivalul de la Avignon. La Timişoara, spectacolul are loc vineri, 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Cinema Timiş
* Timișoara: În luna noiembrie, Timișoara invită locuitorii și turiștii să exploreze arta și cultura, de la expoziții și festivaluri de film până la concerte de muzică clasică și spectacole de teatru, existând câte o manifestare culturală pentru toate gusturile. Din program:
- În perioada 10 noiembrie – 5 decembrie, Memorialul Revoluției va găzdui cele 40 de lucrări din colecția de afișe istorice a Muzeului Național Maghiar în cadrul expoziției „Transformare – Schimbare – Re/evoluție, 1988-1990 în arta afișului maghiar”. Aceste lucrări sunt prezentate publicului ca urmare a cooperării cu Memorialul Revoluției din Timișoara
- Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri din campusul UPT, pe 10 noiembrie, Centrul de Conferințe UPT va fi gazda evenimentului „Campus 100” ce include un spectacol de video mapping pe fațada clădirii, care va pune în lumină ilustrații create de tineri talentați din Timișoara. Acest moment va deschide și calea pentru inaugurarea a patru murale de artă, realizate de artiști europeni, aducând astfel și o perspectivă contemporană asupra istoriei campusului și va omagia 100 de ani de evoluție
- Culinaria Banatica își continuă călătoria prin gastronomia Banatului. Așadar, de la ora 19:00 va avea loc evenimentul „Prelegere și degustare” la Casa Calfelor Kolping
* Budapesta: Săptămâna Filmului Românesc la Budapesta / Roman Filmhet este organizată în perioada 7-12 noiembrie de Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Cinematograful Naţional de Artă Urania, cu sprijinul Fondului Cultural Naţional din Ungaria, al Ambasadelor României şi Republicii Moldova la Budapesta şi al Mythberg Films, propune o serie de producţii cinematografice recente, premiate, din România şi Republica Moldova. Din program:
- Vineri, 10 noiembrie, de la ora 19:30, va putea fi vizionat Tata mută munţii, în regia lui Daniel Sandu, nominalizat la mai multe categorii în cadrul Galei Premiilor Gopo, TIFF şi la Festivalul Internaţional de Film de la Shanghai
* Chișinău: Cea de-a VI-a ediție a Galei Corneliu Coposu se va desfășura la Chișinău, pe 10 și 11 noiembrie, evenimentul principal fiind programat la „Sala cu Orgă”, edificiu istoric și de prestigiu, care a fost inaugurat în anul 1901 și reabilitat recent cu sprijinul Guvernului României. Printre invitații speciali se numără îndrăgita scriitoare Ana Blandiana și pianistul Cătălin Răducanu. Toate evenimentele sunt organizate de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Fundația Hanns Seidel, Ambasada României în Republica Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Fundația Academia Civică, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, Fundația Culturală Memoria, Sala cu Orgă, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Primăria Mereni, Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin, Genesis, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, Librăria Cărturești. Din program:
- În data de 10 noiembrie, are loc o dezbatere despre istorie, memorie și valori comune la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (ora 11:30) și lansare de carte la Librăria Cărturești din incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei (ora 17:00)
* Stockholm: ‘Biserici fortificate din România’, o expoziţie documentară, cu imagini şi texte informative, despre bisericile fortificate din România, va fi vernisată, de la ora 16:00, la sediul ICR Stockholm. La eveniment vor participa E.S. Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Suediei, Philipp Harfmann, curator al expoziţiei şi director executiv al Fundaţiei Biserici Fortificate din Transilvania, Luitgard Low, director al Muzeului de istorie al regiunii Vastergotland, Robin Gullbrandsson, restaurator şi arhivist în cadrul muzeului Vastergotland din Skara (Suedia). Expoziţia, în limba engleză şi franceză, este organizată de ICR Stockholm, în parteneriat cu Fundaţia Biserici Fortificate din Transilvania, Muzeul de istorie al regiunii Vastergotland şi Ambasada României în Regatul Suediei. Expoziţia ‘Biserici fortificate din România’ va rămâne deschisă până pe 8 decembrie
* SUA: Are loc un amplu turneu de lansare în Statele Unite a volumului de memorii semnat de Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați specialiști străini în istoria României – „În căutarea României”: de la cum a fost declarat indezirabil de Ceaușescu până la momentul când a devenit cetățean român, la 57 de ani după ce a călătorit pentru prima oară în țara noastră. Turneul de lansare al volumului profesorului Dennis Deletant are loc în perioada 9-16 noiembrie. Din program:
- În data de 10 noiembrie, turneul se va opri la Georgetown University din Washington
* Viena: În perioada 8-12 noiembrie are loc ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Viena (Buch Wien), cel mai important proiect de profil din spațiul cultural austriac. Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Viena, organizează prezența României la acest eveniment, după o absență de cinci ani, cu un stand propriu și un program divers de evenimente, având drept motto „România. Încă o pagină” / „Rumänien. Eine neue Seite”. La standul ICR din cadrul târgului, vizitatorii vor găsi o selecție a celor mai recente traduceri ale unor titluri românești în limba germană, materiale care promovează programele instituției, precum și cataloage de promovare a literaturii române. Evenimentele din program au loc atât în cadrul târgului, cât și în spații conexe din capitala Austriei și la sediul Institutului Cultural Român din Viena. Din program:
- În cea de-a treia zi a ediției din acest an a Târgului internațional de carte de la Viena, pe 10 noiembrie, de la ora 10:15, la spațiul Donau Lounge va avea loc o dezbatere dedicată traducerilor. „Conectând lumea prin traduceri” este tema evenimentului la care iau parte Antje Contius (președinta Fundației Traduki), Miruna Vlada (poetă, facilitator cultural), Ernest Wichner (traducător). Moderatoarea evenimentului este poeta Emanuela Ignățoiu-Sora, fondatoarea Romanian Literature Now
- În aceeași zi, de la ora 15:00, cu o continuare la ora 19:00, la spațiul Donau Lounge din cadrul târgului și apoi la Café Wilheim, va avea loc dezbaterea cu tema „Viitorul eroilor. Poeți naționali din spațiul dunărean”, la care iau parte Urška Perenič (istoric și critic literar) și Florin Oprescu (profesor de literatură). Evenimentul va fi moderat de Manfred Müller, germanist și director al Societății Literare Austriece/ÖGL
- Seria evenimentelor se încheie cu o conferință susținută de Doina Lemny, reputată specialistă în opera lui Constantin Brâncuși: „Brâncuși, mai aproape de Viena” – o expunere cu accent pe perioada vieneză din biografia sculptorului, urmată de prezentarea catalogului Brâncuși: Surse românești și perspective universale / Romanian Sources and Universal Perspectives, coordonatoare: Doina Lemny (Editura Art Encounters, 2023). Evenimentul, realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și Fundația Art Encounters, va avea loc la sediul ICR Viena, de la ora 17:00, moderatoare fiind Oana Doboși, manager cultural. Alături de cercetătoare va participa Ovidiu Șandor, comisar al expoziției Brâncuși din cadrul Timișoara 2023 și președinte Art Encounters
– Sport
* Şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (ora 13:00, la Casa Fotbalului), urmată de declaraţiile preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu – nu mai devreme de ora 17:00
* Este programată o partidă din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Dinamo Bucureşti – AHC Potaissa Turda – ora 17:0, la Sala Dinamo – Bucureşti
* Se desfăşoară Campionatele Naţionale de înot în bazin scurt (25 metri), la Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni (9 – 12 nov.)
* Galați: Sala Sporturilor Dunărea din Galaţi găzduieşte meciurile din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la volei masculin (10-12 nov.)
- CSM Arcada Galaţi – SC Prometei Dnipro – ora 18:00
- Olympiakos Pireu – Neftohimik Burgas – ora 21:00
* Craiova: Are loc un meci din etapa a cincea a Diviziei A1 la volei masculin: SCM ”U” Craiova – CS ‘U’ Cluj – ora 16:30, la Sala Polivalentă
* Jud. Ilfov: Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti – ora 14:00, în cadrul Bazei Sportive Săftica
- participă jucătorul Gabriel Moura şi antrenorul Ovidiu Burcă
* Sfântu Gheorghe: Are loc primul meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal: ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Rapid Bucureşti – ora 20:30, pe Arena Sepsi OSK
* Se dispută meciuri în etapa a opta a Ligii Naţionale de baschet masculin
- SCM ”U” Craiova – CSM Târgu Mureş – ora 19:00, Sala Polivalentă – Craiova
- FC Argeş Piteşti – CSM Constanţa – ora 19:00, Piteşti Arena
- SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, la Sala ”Constantin Jude” – Timişoara
* Se dispută meciuri din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal:
- Gloria Buzău – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – ora 16:00, pe Stadion Gloria – Buzău
- Fotbal Club Argeş – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 18:00, pe Stadion Orăşenesc – Mioveni
* Amsterdam: Selecţionata Romanian Wolves joacă în deplasare cu Delta, în Grupa B a competiţiei Rugby Europe Super Cup – ora 20:30, pe Stadion NRC
* Serbia: Gabriela Ruse o va înfrunta pe Mia Ristic, vineri, în primul meci de simplu al întâlnirii care opune echipele feminine de tenis ale României şi Serbiei, la Kraljevo, în play-off-ul competiţiei Billie Jean King Cup. În al doilea meci de simplu de vineri, Jaqueline Cristian (25 ani, 98 WTA) va primi replica Aleksandrei Krunic (30 ani, 689 WTA)
– Diverse
* Emisiunea de mărci poştale ‘Muzeul Naţional Peleş. Colecţii’, inclusă în Planul editorial curent al Romfilatelia, va fi introdusă în circulaţie vineri, 10 noiembrie
* A V-a ediție Whisky Fest Romania 2023 se va desfășura la Ballroom Hotel Caro, Barbu Văcărescu 164A, Sector 2, în perioada 10 – 11 noiembrie. Whisky Fest România este singurul eveniment dedicat whisky-ului din România. Evenimentul reunește mare parte din distileriile prezente în Europa și peste tot în lume. Vizitatorii au la dispoziție un spațiu expozițional unde pot degusta diferite îmbutelieri de whisky și pot accesa diversele masterclass-uri care vor fi susținute în timpul evenimentului de către brand ambasadori internaționali și Master Distillers
* Sibiu: Asociaţia de Masaj şi Terapii Complementare (AMTC) organizează Campionatul National de Masaj (CNDM) şi World Massage Super Cup, la Hotel MyContinenatal, Sibiu. Cele două evenimente vor reuni în centrul urbei, terapeuţi din Europa şi Asia. CNDM, aflat la cea de a-IV-a ediţie, întâmpină terapeuţi din întreaga ţară, medaliaţi la campionate de masaj naţionale şi internaţionale. Printre numele mari ale campionilor din lumea masajului, îi regăsim pe: Emilian Cristea, Simona Râpa, Alexandra Grosu, Claudiu Feder, Tibor Lovasz, Anna Borger, Alexandru Năstase şi mulţi alţii. Rezultatele Campionatului Naţional de Masaj, ed. a-IV-a şi World Massage Super Cup, ed. a-II-a, din perioada 10-12 noiembrie, de la Sibiu, vor fi publicate pe site-ul www.cndm.ro şi paginile de socializare, www.facebook.com/asociaţiademasaj, www.facebook.com/cndm.ro. Tot la aceste adrese vor exista imagini de la aceste competiţii. Din program:
- Ceremonia de deschidere oficială a World Massage Super Cup şi a Campionatului Naţional de Masaj va avea loc vineri, la ora 20:00. Înainte de deschiderea oficială, de la ora 10:00, vor avea loc înregistrarea participanţilor şi Workshopuri susţinute de unii dintre cei mai apreciaţi terapuţi, precum: Khaled Sehada, Luisa Vargas, Alin Gheorghişor, Dragoş Ardelean
– S-a întâmplat într-o zi de 10 noiembrie
* În urmă cu 579 de ani (1444) avea loc Bătălia de la Varna (Bulgaria), cruciadă antiotomană promovată de papa Eugen al IV-lea (1431 – 1447) şi condusă de Vladislav (1440 – 1444), regele Ungariei şi al Poloniei, şi de Iancu de Hunedoara (1441 – 1456), voievodul Transilvaniei. Conform datelor istorice armata lui Vladislav era inferioară armatei otomane, aceasta numărând 15-16 mii de ostaşi, în timp ce armata Sultanului era de 80-120 mii de soldaţi. Deşi Iancu de Hunedoara l-a sfătuit pe Vladislav să-i atace rapid pe turci pentru a nu le da posibilitatea de a descoperi inferioritatea lor numerică, regele Vladislav, lipsit de experienţă şi neascultând de sfatul lui Iancu, a dat ordinul de a-i ataca pe turci chiar în miezul nopţii. Acest lucru a dus la moartea regelui Ungariei, iar acest lucru a lovit ca un fulger moralul armatei producându-se panică în rândul ostaşilor. Iancu de Hunedoara a fost nevoit să părăsească câmpul de luptă. Sultanul a sărbătorit triumful în tot imperiul, în schimb Occidentul a refuzat, un timp, să creadă că şansa de a-i alunga pe otomani definitiv din Europa a fost pierdută. „Bătălia de la Varna” a însemnat pierderea speranţei obţinerii independenţei de către popoarele balcanice şi ascensiunea otomană fără precedent
* Se împlinesc 515 ani (1508) de când, din iniţiativa lui Radu cel Mare, domn al Ţării Româneşti (1495-1508), apărea „Liturghierul” slavon, ieşit de sub teascurile călugărului sârb Macarie, de la Mănăstirea Dealu, prima carte tipărită în Muntenia. „Liturghierul” lui Macarie nu este doar prima tipăritură imprimată vreodată în Ţările Române, ci şi primul Liturghier ortodox tipărit
* Sunt marcați 335 de ani (1688) de când era terminată tipărirea primei traduceri a Bibliei în limba română („Biblia de la Bucureşti”). Textul (o sinteză a eforturilor depuse, timp de trei veacuri, de către cărturarii români din toate ţările româneşti şi considerat cel dintâi document de limbă literară, pe înţelesul tuturor românilor) a fost definitivat, din iniţiativa domnitorului muntean Şerban Cantacuzino (1678-1688), de către un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu (10/20)
* Acum 151 de ani (1872) era inaugurată Universitatea din Cluj – Universitatea Franz Joseph (înfiinţată pe baza unui decret imperial din 12.X.1872), cu patru facultăţi: Filosofie şi Litere, Matematici şi Ştiinţele Naturii, Drept şi Medicină (clădirea a fost construită după planurile arhitecţilor Ferdinand Fellner şi Herman Helmer). Și-a încetat activitatea în 1945
* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când era difuzată prima emisiune pentru copii la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928). Se transmiteau zilnic lecturi din operele scriitorilor noştri clasici şi contemporani
* Tot 95 de ani se marchează de când era format primul guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu preşedintele PNŢ, Iuliu Maniu (1928-1933)
* În dimineaţa zilei de 10 noiembrie, acum 83 de ani (1940), la ora locală 3:39, a avut loc cel mai puternic cutremur vrâncean din secolul al XX-lea, eveniment care a atins pe arii largi intensităţi care nu au mai fost observate de la precedentul cutremur vrâncean catastrofal din 23 ianuarie 1838. Seismul din 10 noiembrie 1940 a avut epicentrul în partea de nord-est a Munţilor Vrancei, iar adâncimea focarului a fost estimată la cca. 145-150 km. A avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. Intensitatea maximă a cutremurului a atins 9-10 grade pe scara Mercalli în mai multe localităţi din judeţul Vrancea (în special la Panciu şi Corod). De asemenea, pe o arie largă din Moldova (în special partea centrală şi de sud) şi Muntenia (în special în zona subcarpatică din nord-estul Munteniei, dar şi în alte localităţi din sud-estul ţării), cutremurul a atins intensităţi mari, de cca. 8 grade pe scara Mercalli şi chiar 8-9 grade în nord-estul Munteniei (judeţele Prahova şi Buzău), inclusiv la Bucureşti
* Acum 72 de ani (1951) primarul M. Leslie Downing din Englewood, New Jersey, forma un număr de telefon de 10 cifre, iar 18 secunde mai târziu, îi răspundea primarul Frank Osborne în Alameda, California, fiind efectuată astfel, prima convorbire telefonică la distanță (de pe coasta de Vest pe cea de Est), fără să fie nevoie de asistenţa unui operator
* În urmă cu 43 de ani (1980) Tribunalul Suprem al R. P. Polone recunoştea legalitatea constituirii sindicatului liber „Solidaritatea”, creat, sub conducerea lui Lech Wałęsa, în urma mişcărilor greviste de la şantierele navale din Gdansk, din vara aceluiaşi an (între anii 1981 şi 1989 sindicatul a fost interzis). Federaţia sindicală, fondată în septembrie 1980 la Gdańsk în Polonia, a consituit în anii ′80 o importantă mişcare anticomunistă, adunând de la persoane asociate cu Biserica Catolică până la membri ai stângii anticomuniste. Solidaritatea sugera nonviolenţa în activitatea membrilor săi. Supravieţuirea Solidarităţii a reprezentat un eveniment fără precedent nu doar pentru Polonia, ci şi pentru întregul bloc estic
* Cu 29 de ani în urmă (1994) România a adoptat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (semnată la 1.II.1995, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state). Convenţia a intrat în vigoare la 1.II.1998. România a semnat Convenţia în ziua adoptării acesteia (1 februarie 1995), alături de alte 20 de state europene. Din partea României a semnat Teodor Meleșcanu, ministrul afacerilor externe de la acea vreme. România a fost primul stat care a ratificat documentul, la data de 29 aprilie 1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11 mai 1995
* Acum 8 ani (2015) preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe fostul comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, să formeze un nou guvern, ca urmare a demisiei lui Victor Ponta. Premierul desemnat a prezentat, la data de 15 noiembrie, lista persoanelor propuse a ocupa funcţii în viitorul Guvern. La 17 noiembrie Parlamentul a votat noul cabinet cu 389 de voturi pentru, 115 împotrivă şi 2 voturi nule. În seara aceleiaşi zile, membrii cabinetului au depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, iar în data de 19 noiembrie, executivul condus de premierul Dacian Cioloş se reunea în prima şedinţă de la învestire. Guvernul Cioloș, în funcție până la data de 4 ianuarie 2017, a fost unul apolitic, de tehnocrați, și a fost învestit atât cu voturile majorității parlamentare, cât și cu cele ale opoziției
Aniversări – Comemorări
– Sf. Leon cel Mare, papă învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2023)
– „Ziua Artileriei Române”; la 10/22.XI.1843, prin Porunca Domnească 198 a domnitorului Gheorghe Bibescu, s-a înfiinţat prima baterie de artilerie a Ţării Româneşti, act ce simbolizează constituirea artileriei ca armă de sine stătătoare – 180 de ani
– 1887: S-a născut Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie (din anul 1912, prin absolvirea Şcolii de la Charlottenburg din cadrul Academiei Regale Tehnice din Berlin); revenită în ţară, a lucrat la Institutul Geologic, unde a condus, timp de 42 de ani, laboratoarele de analize; a elaborat metode originale şi tehnici noi, precum şi numeroase studii, având ca unic scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului României; soră cu inginerul Dimitrie Leonida (m. 1973)
– 1892: S-a născut Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist; animator al presei româneşti în perioada interbelică; preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936); a fondat Biblioteca Ziaristică şi „Almanahul presei române” (1926) (m. 1986)
– 1895: A murit Alexandru Odobescu, prozator, eseist, istoric al artelor şi culturii, om politic; membru al Societăţii Academice Române din 1870 (n. 1834)
– 1911: S-a născut Emil Turdeanu, istoric literar român stabilit în Franţa din 1945; contribuţii de referinţă la istoria literaturii române vechi; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1994) (m. 2001)
– 1920: S-a născut actorul de teatru Val Săndulescu; apariţii episodice în film (m. 1987)
– 1927: S-a născut basul, dirijorul şi profesorul Nicolae Florei (m. 2000)
– 1927: S-a născut József Birtalan, compozitor, dirijor şi profesor (m. 2017)
– 1928: S-a născut pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec; soţia sculptorului Ovidiu Maitec (m. 2016) – 95 de ani
– 1932: S-a născut Ştefan Cazimir (prenumele la naştere: Ştrul), critic și istoric literar, eseist, epigramist, profesor universitar, om politic – fondator al Partidului Liber Schimbist (1990-1992), ulterior deputat PDSR/PSDR în mai multe legislaturi; considerat cel mai de seamă cunoscător şi critic al operei lui I. L. Caragiale (m. 2021)
– 1933: S-a născut Oana (Onica) Busuioceanu, critic literar, traducătoare (din literaturile italiană, spaniolă) şi prozatoare (m. 2007) – 90 de ani
– 1934: S-a născut Ovidiu Genaru (pseudonim al lui Ovidiu Bibire), poet, prozator şi dramaturg
– 1937: S-a născut poeta Ioana Bantaş (pseudonimul Elenei Mustaţă), soţia poetului Cezar Baltag (m. 1987)
– 1939: S-a născut Ioan Neacșu, publicist, eseist şi critic literar
– 1940: S-a născut regizorul Tudor Mărăscu; personalitate a regiei de teatru şi film, fie el de televiziune sau lungmetraj cinematografic s-a impus cu montări de anvergură pe scena teatrelor importante; a semnat regia a zeci de spectacole la Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional din Bucureşti, precum şi la teatre din ţară (m. 2012)
– 1942: S-a născut Dan Cristea, critic și teoretician literar, poet și prozator; director al revistei Luceafărul de Dimineaţă a Uniunii Scriitorilor din România
– 1945: S-a născut poetul George Ţărnea (m. 2003)
– 1949: S-a născut poetul Vasile Chiru
– 1951: S-a născut Cristina Pepino, actriţă şi scenografă la Teatrul Ţăndărică (m. 2013)
– 1953: S-a născut Laurenţiu Eleodor Mihăileanu, poet şi prozator (m. 2013) – 70 de ani
– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător şi eseist; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1898)
– 1973: S-a născut Klára Tompa, actriţă a Teatrului Naţional Târgu Mureş (din 1998) și profesor universitar (m. 2022) – 50 de ani
– 1981: A murit Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător; membru fondator (1956) al Asociaţiei de Studii Orientale din România; de profesie medic, a făcut cercetări în domeniul imunologiei; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” pentru lectura şi difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran, este închis între anii 1958 şi 1964, împreună cu un grup de remarcabili intelectuali (C. Noica, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Al. Zub ş.a.) (n. 1922)
– 1988: A murit poetul şi prozatorul Alexandru Jar (pseudonimul literar al lui Alexandru Avram) (n. 1911) – 35 de ani
– 1994: A murit actorul de circ Iosefini (numele real: Aurel Iozif), timp de două decenii director al Circului de Stat din Bucureşti (n. 1916)
– 1995: A murit Vasile Mârza, medic şi biolog; cercetări în domeniile histochimiei şi histofiziologiei; a fost unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1902)
– 2009: A murit actorul Gheorghe Dinică (n. 1934). NOTĂ: Marele actor s-a născut, de fapt, în zorii zilei de 25.XII.1933; părinţii au decis, însă, să-l declare după Anul Nou, 1.I.1934 fiind data de pe certificatul de naştere
– 2020: A murit pictorița Doina Herivan Moisescu (n. 1944)
– 2020: A murit actorul Vladimir Găitan (n. 1947)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare UE (Buget)
– Beijing: Briefing de presă susținut de Thierry Breton, comisarul european responsabil pentru piața internă
– Paris: Forumul pentru Pace de la Paris (10 – 11 nov.)
- Forumul pentru Pace de la Paris găzduiește cel de-al 5-lea summit al Apelului de la Christchurch, cu participarea președintelui Emmanuel Macron și a Jacindei Ardern, trimisul special al premierului Noii Zeelande
– Berlin: Premiul Henry A. Kissinger este acordat secretarului general al NATO Jens Stoltenberg
– Berlin: Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, se întâlneşte cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
– Manila: Președintele Timorului de Est, Jose Ramos-Horta, se va afla într-o vizită de stat în Filipine
– New Delhi: Secretarul de stat american Antony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin se întâlnesc cu omologii lor indieni, ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar şi ministrul apărării Rajnath Singh, pentru Dialogul anual 2+2
– Emiratele Arabe Unite/ Arabia Saudită/ Israel: Ministrul german de externe Annalena Baerbock va merge din nou în Orientul Mijlociu pentru a ajuta la găsirea unei soluţii la războiul în desfăşurare în Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă Hamas. Şeful diplomaţiei germane va merge în vizită în Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Israel în timpul călătoriei diplomatice care urmează să înceapă vineri. Discuţiile ministrului în timpul vizitelor se vor concentra pe eliberarea ostaticilor germani reţinuţi de Hamas, situaţia umanitară din Gaza şi eforturile diplomatice germane pentru a se preveni o conflagraţie regională
– Singapore: Vizita trimisului special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry (10 – 12 nov.)
– Athlone, Irlanda: Conferința anuală Sinn Fein (10 – 11 nov.)
– Insulele Cook: Conferința de presă a liderilor Forumului Insulelor Pacificului
– Helsinki, Finlanda: Înmormântarea națională a fostului președinte finlandez și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Marti Ahtisaari
– Lisabona: Asistentele fac grevă pentru a protesta împotriva deteriorării condițiilor lor de muncă
– Londra: Cinci bulgari suspectați de spionaj pentru Rusia se vor prezenta în fața unei instanțe judecătorești
– Huntsville, Statele Unite: Execuția programată a lui Brent Brewer, condamnat la moarte în 1991, în Texas, pentru crimă
– Los Angeles: Nominalizările pentru cea de-a 66-a ediție a Premiilor Grammy
– München: Allianz – rezultate din trimestrul 3
– Juigalpa, Nicaragua: Grădina Zoologică „Thomas Belt” prezintă public primul puma albinos născut în captivitate
– Odate: Japonia va sărbători vineri 100 de ani de la naşterea lui Hachiko, un câine devenit un simbol naţional al loialităţii după ce a continuat să îşi aştepte stăpânul într-o gară mult timp după decesul acestuia şi a cărui statuie reprezintă una dintre principalele atracţii turistice din Tokyo. Cartierul Shibuya şi localitatea Odate din nordul Japoniei, oraşul natal al lui Hachiko, au ales să celebreze centenarul acestui câine alb din rasa Akita, născut pe 10 noiembrie 1923 şi devenit eroul unui film hollywoodian lansat în 2009, cu Richard Gere în distribuţie
– Activision lansează, la nivel mondial, jocul Call of Duty: Modern Warfare III
– Los Angeles: Lansarea filmului Disney „The Marvels”
– Sepang, Malaysia: MotoGP – Marele Premiu al Malaysiei (10 – 12 nov.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Ştiinţei pentru Pace şi Dezvoltare”; proclamată la a 31-a Conferinţă generală a UNESCO, la 2.XI.2001; se marchează anual, având ca scop o mai bună informare a publicului asupra importanţei ştiinţei şi, totodată, construirea unei punţi de legătură între ştiinţă şi societate. NOTĂ: În săptămâna care include ziua de 11 noiembrie este marcată „Săptămâna internațională a științei și păcii” (anul acesta 6-12 nov.), stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1988, pentru promovarea păcii internaționale și a drepturilor omului, protecția mediului și conștientizarea rolului științei și tehnologiei în menținerea păcii mondiale și a dezvoltării sociale
– „Ziua Mondială de Conștientizare a Tumorilor neuroendocrine” („World NET Cancer Day”), coordonată de Alianța Internațională pentru Cancer Neuroendocrin (INCA), este marcată pentru a crește gradul de conștientizare a cancerului neuroendocrin și pentru a oferi o voce comunității NET pentru diagnostic îmbunătățit, tratamente, informații, îngrijire și cercetare
– 1483: S-a născut Martin Luther, teolog german reformator, întemeietorul Bisericii luterano-protestante; la 31.X.1517 el şi-a început acţiunea reformatoare cu 95 de teze care atacau direct papalitatea; traduse din latină în germană, acestea au fost afişate pe uşa bisericii din Wittenberg şi răspândite, ulterior, în întreaga ţară; prin tezele sale a negat valoarea tradiţiei sacre a autorităţii papale, punând mai presus autoritatea Sfintei Scripturi; refuzând să-şi revizuiască teoriile religioase, în anul 1521 a fost excomunicat (m. 1546) – 540 de ani
– 1668: S-a născut François Couperin (Le Grand), compozitor francez (m. 1733) – 355 de ani
– 1697: S-a născut William Hogarth, pictor şi grafician englez, autor de gravuri şi stampe satirice şi ilustrator de cărţi, precursor al caricaturii moderne (m. 1764)
– 1728: S-a născut scriitorul irlandez Oliver Goldsmith; a fost, alături de Laurence Sterne, un reprezentant de seamă al sentimentalismului (m. 1774) – 295 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1730
– 1759: S-a născut Friedrich von Schiller, poet şi dramaturg german; considerat unul din „prinții poeziei germane” (m. 1805)
– 1834: S-a născut poetul argentinian José Hernández (m. 1886)
– 1869: S-a născut filosoful francez León Brunschvicg; a examinat progresul conştiinţei în lumina istoriei ştiinţei şi filosofiei; membru de onoare străin al Academiei Române (1935) (m. 1944)
– 1873: S-a născut compozitorul şi dirijorul francez Henri Rabaud (m. 1949) – 150 de ani
– 1887: S-a născut scriitorul german Arnold Zweig (m. 1968)
– 1889: S-a născut Claude Rains, actor englez (m. 1967)
– 1891: A murit poetul francez Arthur Rimbaud (nume complet: Jean Nicolas Arthur Rimbaud), precursor al simbolismului (n. 1854)
– 1905: S-a născut fizicianul şi radiologul britanic Louis Harold Gray; pionier în radiobiologie (m. 1965)
– 1905: A murit istoricul francez Nicolas Alfred Rambaud; împreună cu Ernest Lavisse, a condus elaborarea şi editarea lucrării „Istoria generală din secolul IV până în zilele noastre”, la care a colaborat şi istoricul român A. D. Xenopol; a cunoscut istoriografia română a vremii; a prefaţat, între altele, „Histoire des Roumains de la Dacie Trajane” de A. D. Xenopol; membru de onoare străin al Academiei Române (1895) (n. 1842)
– 1918: S-a născut chimistul german Ernst Otto Fischer; cercetări în domeniul chimiei compuşilor organometalici ai metalelor tranziţionale; a descoperit, independent de britanicul Geoffrey Wilkinson, complecşii ”pi”; Premiul Nobel pentru Chimie în 1973, împreună cu Sir G. Wilkinson (m. 2007) – 105 ani
– 1919: S-a născut ofiţerul rus Mihail Kalaşnikov, cel care a construit, în 1947, celebra puşcă „AK-47” („kalaşnikov”-ul), cea mai vândută armă din lume (m. 2013)
– 1920: S-a născut Maurice Clavel, eseist, scenarist, filosof şi jurnalist francez (m. 1979)
– 1925: S-a născut actorul britanic de film Richard Burton (numele real: Richard Walter Jenkins, Jr.) (m. 1984)
– 1928: S-a născut muzicianul italian Ennio Morricone, considerat unul dintre cei mai influenți şi prolifici compozitori de muzică de film; a revoluţionat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice (m. 2020) – 95 de ani
– 1932: S-a născut actorul și producătorul american Roy Scheider (m. 2008)
– 1938: A murit Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern; a participat la revoluţia ”junilor turci” (1908), apoi a condus războiul de eliberare naţională (”revoluţia kemalistă”, 1919-1922) (n. 1881) – 85 de ani
– 1939: S-a născut actorul de film şi producătorul american Russell (Charles) Means, cunoscut îndeosebi pentru rolul din „Ultimul mohican”; a fost şi un neobosit luptător pentru cauza indienilor din America (m. 2012)
– 1947: S-a născut Greg Lake (nume complet: Gregory Stuart Lake) muzician englez: basist, chitarist, vocalist, compozitor şi producător; pionier al rockului progresiv; cunoscut ca unul dintre membrii fondatori ai trupelor „King Crimson”, „Emerson” şi „Lake and Palmer” (m. 2016)
– 1977: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Brittany Murphy (m. 2009)
– 1981: A murit Abel Gance, regizor francez de film, scenarist, actor, producător; este inventatorul „perspectivei sonore” (precursoarea sunetului stereofonic) şi al „poliviziunii” (precursoarea cinescopului şi a poliecranului) (n. 1889)
– 1982: A murit Leonid I. Brejnev, om politic sovietic; prim-secretar (1964-1966) şi secretar general (1966-1982) al CC al PCUS.; şef al statului sovietic (1960-1964; 1977-1982); a organizat înăbuşirea „Primăverii de la Praga” (1968) şi a elaborat doctrina „suveranităţii limitate”; pe plan intern a promovat o linie politică rigidă (n. 1906, în Ucraina)
– 1982: A murit cineastul italian Elio Petri (n. 1929)
– 1984: A murit scriitorul australian Xavier Herbert, cunoscut mai ales pentru romanul „Poor Fellow My Country” (n. 1901)
– 2001: A murit Ken Kesey (nume complet: Ken Elton Kesey), scriitor american, cunoscut pentru celebrul său roman „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1962), care a devenit un clasic al contraculturii americane şi a inspirat o celebră ecranizare (n. 1935)
– 2007: A murit Norman Mailer, prozator, jurnalist, eseist şi dramaturg american (n. 1923)
– 2010: A murit producătorul italian de film Dino (Agostino) De Laurentiis; rămâne în istoria cinematografiei pentru pelicule de succes ca „La Strada”, „Barbarella”, „Serpico”, „Three Days Of The Condor” sau „Dune”. În 2003 a primit „Leul de Aur”, la Festivalul de film de la Veneţia, în semn de apreciere a îndelungatei şi valoroasei sale cariere cinematografice (n. 1919)
– 2014: A murit actorul japonez Ken Takakura (numele real: Goichi Oda), supranumit „Clint Eastwood al Japoniei”, pentru rolurile sale de tip dur sau de mafiot (n. 1931)
– 2015: A murit Helmut Schmidt (nume complet: Helmut Heinrich Waldemar Schmidt), om politic social-democrat german; ministru al apărării (1969-1972) şi de finanţe (1972-1974), cancelar al RFG (1974-1982); editor (1983) şi apoi director (1985-1989) al săptămânalului german „Die Zeit” (n. 1918)
– 2015: A murit filosoful francez André Glucksmann (n. 1937)
– 2015: A murit Allen Toussaint, pianist, muzician, compozitor şi producător american; legendă a genului rhythm and blues din New Orleans (n. 1938)
– 2022: A murit pictorul francez de origine haitiană Herve Telemaque, asociat cu suprarealismul şi curentul artei figurative narative (n. 1937) – 1 an