Două coduri galbene de vânt au fost emise de meteorologi

Două coduri galbene de vânt au fost emise de meteorologi pentru sâmbătă şi duminică. Prima atenţionare va intra în vigoare la ora 17:00 şi va viza trei sferturi din ţară. Mai exact, este vorba de Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, unde rafalele pot ajunge la 55-65 de kilometri pe oră, chiar şi 70 de kilometri, izolat. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la peste 1.400 de metri altitudine va ninge. Potrivit meteorologilor, duminică dimineaţă, în zonele joase din estul Transilvaniei şi Maramureş trecător vor fi precipitaţii mixte. De duminică dimineaţă la ora 8:00 intră în vigoare al doilea cod galben. Până la ora 18:00, vântul va bate cu putere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei. De asemenea, în zonele montane va ninge./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 noiembrie)