Realizator: Cristina Grecu – Duminică seară începe, la București, Festivalul de Film Evreiesc, una dintre cele mai importante manifestări din România dedicate filmului și culturii evreiești. Ca în fiecare an, sunt incluse în program filme, concerte, dezbateri și conferințe. Evenimentul, care începe la ora 18:00, la Arcub, este dedicat memoriei actorului și producătorului Dan Michael Schlanger, cel care l-a organizat în ultimii ani.
Felicia Valdman, directorul științific al Festivalului de Film Evreiesc: Este un film care câștigat Berlinala, la începutul acestui an, despre căutarea unei culturi care a dispărut, cultura klezmer, care a fost înfloritoare în Europa de Est înainte de Al Doilea Război Mondial și care ulterior a dispărut aproape în totalitate. Filmul se numește „Proiectul Klezmer” și vom adăuga ultimul film premonitor al unui regizor israelian, care a fost omorât în 7 octombrie în atacurile din Israel. Vom deschide Festivalul și cu această operă cinematografică incredibil de premonitoare. Filmul se numește „The Boy” – „Băiatul” și vorbește despre ce viață duceau cei care trăiau în apropierea graniței cu Gaza./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 noiembrie)