Primul elicopter multirol Black Hawk, dintr-un lot de șase astfel de aeronave, a fost livrat Ministerului Afacerilor Interne

Primul elicopter Black Hawk, destinat gestionării situațiilor de urgență, a aterizat sâmbătă la sediul Inspectoratului General de Aviație din Ministerul Afacerilor Interne, iar săptămâna viitoare urmează să fie livrate încă trei aparate. Departamentul pentru Situații de Urgență transmite într-un comunicat publicat duminică că a achiziționat șase elicoptere Black Hawk prin proiectul european „VIZIUNE 2020”, care urmează să fie utilizate în astfel de misiuni. Un alt aparat a fost cumpărat pentru a sprijini structurile operative ale Poliției Române./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 noiembrie)