Personalul Națiunilor Unite a ţinut, luni, un moment de reculegere pentru a-i onora pe cei peste 100 de angajați uciși în Fâşia Gaza de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, iar steagul ONU a fost arborat în bernă. Angajaţii de la birourile ONU din Geneva și-au plecat capul în timp ce a fost aprinsă o candelă în memoria celor 101 de lucrători ai agenției ONU pentru Refugiați Palestinieni (UNRWA), uciși în urma asaltului Israelului din Gaza. „Acesta este cel mai mare număr de lucrători umanitari uciși într-un timp atât de scurt, în istoria organizației noastre”, a declarat Tatiana Valovaya, directorul general al Națiunilor Unite de la Geneva. „Ne-am adunat astăzi aici, uniți chiar în acest loc simbolic, pentru a aduce un omagiu colegilor noștri curajoşi, care și-au sacrificat viața în timp ce îşi desfăşurau activitatea sub steagul Națiunilor Unite”. UNRWA a precizat că unii membri ai personalului au fost uciși în timp ce stăteau la coadă pentru pâine, iar alţii au murit împreună cu familiile în casele lor, în războiul aerian și terestru al Israelului împotriva Hamas, declanşat în răspuns la atacul peste graniţă al grupării islamiste, din 7 octombrie. Pe lângă Gaza, următorul conflict cel mai mortal pentru lucrătorii ONU a fost în Nigeria în 2011, când un militant sinucigaș a atacat biroul lor din Abuja în timpul unei insurgențe islamiste, omorând 46 de persoane. Israelul învinuieşte Hamas pentru moartea civililor din Gaza dens populată, afirmând că gruparea folosește populația ca scuturi umane. Hamas neagă acuzația. „Aș dori să spun că ne confruntăm cu vremuri foarte dificile pentru multilateralism, pentru lume”, a adăugat Valovaya. „Organizația Națiunilor Unite este însă mai relevantă ca oricând”. Înființată în 1949, în urma primului război arabo-israelian, UNRWA furnizează servicii publice, inclusiv școli, asistență medicală și ajutor. Mulți dintre cei 5.000 de angajați ai UNRWA care lucrează în Fâşia Gaza sunt ei înșiși refugiați palestinieni./mbrotacel/denisse
(REUTERS – 13 noiembrie)