Mirela Dădăcuș – Partidul socialiștilor europeni a aprobat, vineri, o rezoluție în care cer ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen, „deoarece ambele țări îndeplinesc toate criteriile”, a transmis într-o postare pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.
„Liderii social-democrați din toată Europa au aprobat astăzi o rezoluție în care este menționat și sprijinul pentru aderarea imediată a României la spațiul Schengen. Familia social-democraților europeni a fost cea mai fermă și puternică susținătoare a României la nivel european. Mi-aș fi dorit ca toate celelalte familii politice să sprijine la fel România, însă, din păcate, actualul Guvern din Olanda și cel de dreapta din Austria au blocat aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Nu este prea târziu să își schimbe opinia și voi face tot ce îmi va sta în putință pentru a-i convinge de dreptul României de a fi în zona de liberă circulație!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Partidul Socialiștilor Europeni cer ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen. „O Europă mai mare presupune, de asemenea, protejarea și consolidarea uneia dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene: Acordul Schengen. De aceea, solicităm ca României și Bulgariei să li se permită intrarea imediată în spațiul Schengen, deoarece ambele țări îndeplinesc toate criteriile.
De asemenea, PES susține o modernizare rapidă a cererilor de viză Schengen pentru a aprofunda relațiile UE cu Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția și pentru a simplifica călătoriile pentru afaceri și turism. Propuneri-cheie: Finalizarea fără întârziere a includerii depline a României și Bulgariei în spațiul Schengen”, se arată în textul rezoluției.
Marcel Ciolacu se află, vineri şi sâmbătă, la Malaga, în Spania, pentru a participa la Congresul Socialiştilor Europeni. Sâmbătă, în marja reuniunii de la Malaga, conform programului oficial, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu Olaf Scholz, cancelarul federal al Germaniei./Preluat de RADOR RADIO ROMÂNIA//czaharia
RFI, 11 noiembrie 2023