Prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, convoacă o şedinţă extraordinară a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniştri de la Sofia, din cauza noului proiect de lege privind anularea derogării pentru importul de petrol rusesc. La reuniunea extraordinară a Consiliului de Securitate, programată pentru data de 16 noiembrie, au fost invitaţi să participe preşedintele Adunării Naţionale, Rosen Jeliazkov, preşedinţii comisiilor parlamentare pentru energie, politică externă, problemele UE, Spaţiul Schengen şi zona euro şi politică economică şi inovare. Scopul reuniunii este evaluarea consecinţelor şi riscurilor pentru securitatea naţională în cazul unei eventuale adoptări a proiectului de lege, care prevede anularea în termen de trei zile a derogării acordate de Uniunea Europeană de la sancţiunile impuse Rusiei pentru ca rafinăria din Burgas să poată prelucra petrolul rusesc până la sfârşitul anului viitor. Noul proiect de lege a fost înaintat, vineri, de Delian Dobrev de la partidul GERB şi prevede, în eventualitatea adoptării sale, anularea derogării în termen de trei zile./ddaniela/dsirbu
www.bnr.bg – 14 noiembrie