Directorul general al OMS critică „incursiunea militară” a Israelului în spitalul Al Shifa din Gaza City

Agenţiile ONU au criticat descinderea Israelului la cel mai mare spital din Fâşia Gaza, Al Shifa, iar directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a subliniat că „spitalele nu sunt câmpuri de luptă”. Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că pacienţii şi personalul trebuie să fie protejaţi, chiar dacă spitalele ar fi folosite în scopuri militare. „Incursiunea militară a Israelului în spitalul Al Shifa din Gaza City este total inacceptabilă. Spitalele nu sunt câmpuri de luptă. Suntem extrem de îngrijoraţi pentru siguranţa personalului şi a pacienţilor. Protejarea acestora este primordială.” Forţele de Apărare Israeliene s-au retras acum din spitalul Al Shifa, afirmând că au găsit acolo arme şi infrastructură a grupării Hamas, însă personalul medical al spitalului a negat în mod consecvent faptul că acesta ar fi folosit de Hamas. BBC a primit informaţii conform cărora soldaţii i-au somat pe bărbaţii tineri din spital să se dezbrace până la lenjeria de corp, înainte de a-i interoga./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 noiembrie