Motto: „De pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc” – Părintele Dumitru Stăniloae
Joi, 16 noiembrie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Dumitru Stăniloae, preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător. El a realizat, vreme de peste şase decenii, o activitate ştiinţifică remarcabilă, mai ales în domeniul teologiei dogmatice, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă teologi şi gânditori creştini din lume.
Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, la Vlădeni, judeţul Braşov, părinţii săi fiind Irimie și Reveca Stăniloae.
Educația primară a parcurs-o la Școala Confesională de şase clase din satul natal, între anii 1910 și 1916. Din cauza războiului, nu poate să continue imediat studiile şi abia în luna februarie a anului 1917 se înscrie la Liceul Confesional Ortodox „Andrei Şaguna” din Brașov. A terminat cursurile liceale în anul 1922.
Apoi a studiat timp de un an la Facultatea de Litere din Bucureşti, iar între anii 1923-1927 a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde, în 1928, va obţine doctoratul.
Au urmat studiile de specializare pentru dogmatică şi istorie bisericească la Facultăţile de Teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-1929).
În această perioadă a realizat şi călătorii de documentare la Paris şi Belgrad.
După studiile parcurse peste hotare, a revenit în ţară, în 1929 devine profesor suplinitor, în 1932 este profesor provizoriu iar în 1935 devine profesor titular definitiv de dogmatică la Academia teologică „Andreiană” din Sibiu.
Între anii 1929-1932 şi 1936-1937 va preda şi apologetica, între anii 1932-1936 – pastorala iar în intervalul 1929-1934 predă limba greacă.
În 1931 este hirotonit diacon, iar un an mai târziu devine preot.
A urmat alegerea rectorului Nicolae Colan ca episcop al Clujului, iar Stăniloae devine rector al Academiei (1936-1946).
A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc precum şi redactor al foii „Telegraful Român” (1934-1945).
În 1940 este hirotesit protopop stavrofor.
Se transferă apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde în anii 1947-1948 va preda la catedra de Ascetică şi Mistică.
În anul 1948, Facultatea a devenit Institut Teologic de grad universitar, iar Dumitru Stăniloae este profesor titular de teologie dogmatică şi simbolică.
Părintele, aidoma majorităţii elitelor româneşti, a avut parte de o experienţă nefericită, consumată între anii 1958 şi 1963 în închisorile de la Jilava şi de la Aiud.
Arestarea sa la 8 septembrie 1958 şi condamnarea lui sunt strâns legate de acţiunile Securităţii de la sfârşitul anilor ’50, menite să zdrobească ultimele potenţiale centre de rezistenţă faţă de comunism.
Părintele Stăniloae a trecut prin închisorile comuniste pentru vina de a fi participat la întâlnirile „Rugului aprins” de la Mănăstirea Antim, o mișcare de revigorare a spiritualității creștin-ortodoxe.
Părintele Stăniloae însuși a negat apartenența la această grupare intitulată „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, iar declarațiile sale au rămas constante nu numai în fața anchetatorului comunist, în perioada arestului, ci și mai târziu, inclusiv după decembrie 1989. Este cert, însă că părintele, fără a fi o figură centrală a „Rugului”, a participat la câteva din întâlnirile organizaţiei.
După eliberarea din detenţie, a fost reîncadrat la catedră între anii 1965-1973.
În 1968 a fost invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorul Paul Miron, pentru a susține conferințe. În 1969 a ținut conferințe la Oxford, apoi a mers la Vatican, ca membru al delegației B.O.R., în 1971.
După pensionare, a activat ca profesor consultant pentru cursurile de doctorat.
A publicat lucrări în volum, studii în reviste, traduceri într-un mare număr. Între acestea se numără: „Viaţa şi activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările româneşti”, Cernăuţi, 1929 – teză de doctorat; Hristos Andrutsos, „Dogmatica Bisericii ortodoxe răsăritene” – traducere, Sibiu, 1930; „Catolicismul de după război”, Sibiu, 1933; „Ortodoxie şi românism”, Sibiu, 1939; „Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama. Cu trei tratate traduse”, Sibiu, 1938; „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Sibiu, 1943; „Sfânta Treime sau La început a fost iubirea”, Bucureşti, 1993; „Iisus Hristos lumina lumii”, Bucureşti, 1993.
Stăniloae este autorul „Teologiei Dogmatice Ortodoxe” (3 volume, 1978), un tratat clasic în literatura ortodoxă.
Însă cea mai cunoscută parte a operei sale rămâne însă traducerea şi explicarea Filocaliei în 12 volume (Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, 1946-1991), o muncă uriaşă care reflectă capacitatea lui exegetică şi de sinteză.
Activitatea sa teologică excepţională a fost apreciată prin mai multe titluri şi distincţii: titlul de Doctor Honoris Causa de la Facultatea de Teologie din Salonic (1976), Institutul Teologic „St. Serge” din Paris (1981), Facultatea de Teologie din Belgrad (1982) şi de la Universitatea din Bucureşti (1992).
A primit, de asemenea, premiul „Dr. Leopold Lucas” al Facultăţii de Teologie evanghelică din Tübingen, Crucea „Sf. Augustin de Canterbury” din partea primatului Angliei (1981), a fost ales membru corespondent al Academiei Române (1990), apoi membru titular (1992).
Dumitru Stăniloae a avut o contribuţie importantă la consolidarea unor valori teologice româneşti, fiind considerat arhitectul teologiei române contemporane şi unul dintre cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea din întreaga lume.
A fost căsătorit cu Maria Mihu, din anul 1930, cei doi având trei copii: Dumitru, Mioara şi Lidia.
Dumitru Stăniloae a trecut la cele veşnice în seara zilei de 4 octombrie 1993, la Bucureşti, la vârsta de 89 de ani. A fost înhumat la Mănăstirea Cernica.
În amintirea sa, în subordinea Patriarhiei Române funcţionează Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”, fondat în anul 2008 printr-o decizie a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.
