Doi dintre suspecții în cazul crimei de la Sibiu urmează să fie dați în urmărire internațională. Anchetatorii au reușit identificarea lor și au stabilit că au părăsit România după ce au aflat că omul de afaceri pe care l-au jefuit a murit. Ieri a fost prins cel de-al treilea suspect, într-o localitate din județul Dolj. Potrivit presei, acesta ar fi un fost boxer și s-ar fi întors în țară împreună cu ceilalți doi, special pentru acest jaf. Tot ieri a fost reținut un complice al celor trei, suspectat că le-ar fi oferit detalii despre breșele de securitate din casa omului de afaceri sibian. El ar fi fost condamnat în trecut în Statele Unite pentru infracțiuni cu carduri bancare. În anchetă este urmărită și o a cincea persoană, iubita unuia dintre suspecți, plecată și ea între timp din țară. Adrian Kreiner, în vârstă de 50 de ani, a murit acum 12 zile, după ce a fost atacat și bătut în propria casă din Sibiu. Hoții au reușit să fure ceasuri în valoare de aproximativ 200.000 euro. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 noiembrie)/astanimir/ctuluc