Carbune auriu
ti am purtat parfum de mosc
in vantul dintre lumi,
am spus padurilor de tine si nu au inteles
ca traiesc pe acest pamant
sa te aud, sa te inteleg.
Tu, praf de asfalt, pierdut in noapte,
Vrajitor al lunii sparte,
Incalzesti gheata dintre nori,
Faci drum unor calatori.
Calatori trimisi de stele,
Te au cautat printre ele
Te au gasit la capat de drum,
Asteptand ultimul fum.
(No name)
amutesc si nu mai imi regasesc simturile de la tranchilizant
mi ai taiat lobii in doua si ai injectat melasa marinata in lichior printre ei…
sistemul nervos imi sta la afumat, copacul nu se misca de pe salteaua ingalbenita, vad cosul de rachita cu un singur ochi
limba se taie intre lamele de saliva, nu mai imi simt fata, imi curge bas in urechi, imi scap capul pe jos, nu controlez nimic, merg, stai, opreste-te
Nr. 7
sufletele noastre cazute pe astaltul murdar si scrijelit nu se sparg.
niciun ciob nu vrea sa inceteze linistea zgomotoasa din pieptul tau,
dar nici nu asculta soaptele imbibate in caramel sarat.
zgarieturile de pe sufletele noastre cauta in bara de research cum sa revina la normal,
cauta simptome false, remediile tale preferate, locuri ce o sa le gaseasca liniștea.
cocos amar ramane imbibat pe canvasul masliniu ca un sirop ieftin intr un blat de pandispan.
military
asa ma simt.
simt ca imi perii dintii cu gaz,
apoi ii clatesc usor cu flacara unei brichete ieftine.
ce a experimentat sevaletul de pe corpul meu?
a vazut frica, chiar daca nu are ochi.
a auzit sunetul galagios ce semana cu o alarma agasanta a unei masini in timpul noptii
Incet vad cum picura un sidef purpuriu,
Il vad, il simt, il aud.
E peste tot pe sevalet,
PESTE TOT PE PIESA DE MUZEU!
Pentru ce ai facut-o din nou?
Ca sa poti vedea bordura visinie si mizera uda din cauza cascadelor din muntii mei?
Sau poate pentru a rade de urletele mele de animal pastrat intr-o cusca unei gradini zoologice?
Piciorul. Piciorul e violet. Talpa calca bordura. O loveste violent. Mainile imi joaca feste. Se prind una de alta. Simt umezeala palmelor.
Celule
aveam pieptul si mintea mai uscata ca un camp de pe coasta mediteraneana.
Intr-o distopie completa de ziar interbelic,
Ocean de sticla sparta ai irigat seceta de pe
pielea mea albatstra
Suflet de poet machiavellic, scopul eternitatii tale, celulele mele moarte
Nuante
ii miroseau venele a asfalt ploat pe care toata lumea il calca,
te cheama in chip de sarpe sa-ti fure ispita dintre coastele viscerale, dar fara niciun reusit,
pentru ca balada ta, balada lui ersu din smfonii ale aceluiasi geniu.
Flacara continua, suflet exact,
ai atins calea din care n am sa mai scap…
Un vis incet, pe care nu vreau sa l opresc,
Otrava sincera a carei chip o pretuiesc
