Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, a declarat că l-a demis pe ministrul adjunct de interne, Stoian Temelakiev, responsabil direct cu activitatea operaţională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Eliberarea sa din funcţie a fost decisă în urma ciocnirilor violente dintre poliţişti şi suporteri bulgari, joi seară, la Sofia. În urma protestului suporterilor, care a degenerat în violenţe, au fost răniţi atât poliţişti, cât şi civili. „Există solicitări pentru demisia ministrului de interne, Kalin Stoianov, voi discuta această problemă cu viceprim-ministrul Maria Gabriel, care se află în străinătate. Vom discuta şi următorii paşi pe această temă. În loc de o sărbătoare a fotbalului, ieri (joi, n.r.) am asistat la scene groaznice de violenţă. Principala cauză este conducerea Federaţiei Bulgare de Fotbal, care a dus la declinul fotbalului bulgăresc, fără perspective vizibile de dezvoltare. Acţiunile haotice ale acestei conduceri în legătură cu organizarea meciului de ieri au intensificat tensiunile. La aceasta, se adaugă şi erorile de organizare comise de către conducerea Ministerului de Interne şi Direcţiei de Poliţie din Sofia, care au adunat la un loc agitatori violenţi ai echipelor de fotbal”, a declarat premierul bulgar./ddaniela/denisse
(www.dariknews.bg – 17 noiembrie)