Cristian Popișteanu: “Aveam obligaţia (…) să scriem despre politica externă sovietică.”
Imediat după instalarea la putere, regimul comunist a adus profunde schimbări în Soicietatea Română de Radiodifuziune. Radioul fiind considerat principalul mijloc de propagandă, au fost dați afară toți salariații, inclusiv inginerii care se ocupau de buna funcționare a instituției din punct de vedere tehnic. Noul regim nu a avut încredere în vechii salariați, care au fost acuzați că au sprijinit regimul antonescian. În locul lor au fost angajați tineri cu dosarul “curat”, care proveneau din mediul muncitoresc și aveau recomandarea organizațiilor comuniste. Unul dintre tinerii angajați în Radio în această perioadă a fost Cristian Popișteanu. Cu toate că nu avea experiență jurnalistică, Cristian Popișteanu își amintește că după angajare a fost repartizat să lucreze într-un sector dificil și în plus să facă și comentarii de politică externă :
„La început am lucrat la Secția de control al emisiunilor. În această perioadă, am colaborat cu comentarii de politică externă. După ce a venit [redactor-şef] Henri Dona am fost foarte apropiat de grupul din redacţie care lucra foarte mult cu el, pentru schimbarea profilului emisiunilor, pentru dinamizarea lor, pentru că ele într-adevăr să fie emisiuni mult mai vii şi într-un fel mult mai libere. Din 1954, când am intrat în redacţie, a urmat o perioadă extrem de activă. De când am intrat în Radio eu am lucrat întotdeauna de la orele 9 dimineaţa până târziu noaptea, cu mici pauze pentru masă. Toţi lucram aşa. Era o perioadă de un anumit entuziasm, de un anumit avânt manifestat de cei de la tehnică, de cei de la emisiunile de radiojurnal, de la emisiunile politice. Stăteam foarte mult în Radio, ne documentam în Radio, aveam foarte multe discuţii, foarte multe şedinţe profesionale. Eu nu eram membru de partid în vremea aceea, eram membru al UTC. Şi această atmoferă din Radio era probabil întreţinută de faptul că exista o cantină a radioului în care lumea stătea şi lua masa. Și mai erau două – trei bufete. Deci s-au creat condiţii ca oamenii să poată să lucreze tot timpul în Radio. În cazul meu, locuiam via-a-vis de Radio şi de câte ori era nevoie de cineva, mă strigau colegii sau şefii mei de la etajul trei sau etajul patru şi eu mă sculam şi veneam imediat la Radio. Deseori am plecat din Radio la orele trei – patru noaptea. Am să dau un exemplu: aveam obligaţia – şi asta era în schemă – să scriem despre politica externă sovietică. Și scriam patru – cinci comentarii pe zi. Când scriam acestea ? Atunci când vorbea [Veaceslav] Molotov sau [Andrei] Vîşinski sau [Andrei] Gromîko la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Era o campanie permanentă, mă refer la perioada dintre 1948 până în ’55. În acea perioadă se făceau câte trei – patru comentarii pe zi la un discurs… Se luau fragmente din discurs. Ce erau aceste comentarii? Erau nişte parafraze ale discursurilor. Nu era permis şi nici nu-i venea nimănui în cap că ar putea să facă o acoladă. Făceau o expunere cu cuvinte proprii, după care băgau citate masive din discursurile conducătorilor diplomaţiei sovietice. De fapt asta era dictatură. Trebuia să scrii numai într-un anumit spirit. Și mai era ceva: era subordonarea faţă de Uniunea Sovietică pentru că noi vorbeam fără personalitate naţională. Era absolut obligatoriu în aceea perioadă ca toate acțiunile Uniunii Sovietice să fie sprijinite permanent de ziarişti români din Radio şi din afara Radioului.
Dona a introdus câteva emisiuni dintre care eu o să amintesc aici doar două: una a fost numită ,,Gazeta Radio” – şi a fost cea mai plăcută emisiune timp de câţiva ani. Ea se dădea la ora 19, avea o oră şi era o emisiune extrem de compusă, cum ar fi astăzi un mozaic. Şi era făcută cu înregistrări din toate domeniile, corespondenţe străine, reportaje, interviuri. Marea noastră bătălie era să fim editorii acestei emisiuni şi eu am ajuns să o fac de trei ori pe săptămână. Ajunsesem la o anumită performanţă, trebuia să o lucrez de la 9 dimineaţa până când intram în emisie. Avea o anumită tensiune care te ţinea toată ziua… A doua emisiune pe care a introdus-o Dona se numea ,,Evenimentele internaţionale ale zilei’’ şi avea douăzeci de minute şi se difuza la orele 22. Şi era făcută de noi pe baza materialelor transmise de agenţiile de presă şi difuzată în direct. ,,Gazeta Radio’’ era înregistrată, dar evenimentele internaţionale erau difuzate în direct. În cea mai mare parte le citeau crainicii, câteodată apăreau şi redactorii care citeau, rar, dar apăreau. Aceste emisiuni erau după ultimele ştiri ale agenţiilor de presă. Ele aveau şi un comentariu scurt de două minute sau două minute şi jumătate care preciza poziţia faţă de [subiect]… Aceste emisiuni au fost o extremă profesionalizare a Radioului. (…) Noi aveam în fiecare miercuri dimineţa la ora 7 fără un sfert, aşa numita “şedinţă zburătoare”. Era o şedinţă care dura aproximativ două ore şi în care se făcea analiza emisiunilor din săptămâna trecută. Era o şedinţă care avea loc cu toţi seniorii redactori, se ţinea la etajul trei, era condusă de un vicepreşedinte. Şi ori vicepreşedintele ori un redactor-şef prezenta o informare foarte critică asupra emisiunilor difuzate săptămâna anterioară, după care se trasau sarcinile pentru săptămâna în curs. (…) Au fost difuzate multe emisiuni culturale: primele festivaluri George Enescu, prima săptămână a filmului francez. Eu m-am ocupat de acest lucru. Atunci am cunoscut-o pe Michele Morgan, cu care am făcut o serie de interviuri, cu soţul ei, Henri Vidal. Atunci a venit Yves Montand în România, cu care am fost practic tot timpul. Am fost o săptămână cu Yves Montand şi cu soția lui, Simone Signoret. Aceste personalități au fost foarte bine prezentate la Radio. În acea epocă, Radioul reprezenta centrul vital al informaţiei în ţara noastră, pentu că Radioul, deşi condus de partid, avea o anumită largheţe datorită oamenilor care lucrau acolo. (…) În privinţa montajelor nu numai că s-au făcut, dar după un an, un an şi jumătate se ajunsese la câte patru – cinci montaje pe zi care porneau de la douăzeci de minute până la două ore. Deci erau montaje literar muzicale care s-au făcut cu contribuţia tuturor direcţiilor”.
[Interviu realizat de Virginia Cãlin, 1998]
