Am învățat să iubesc liniștea
pe calea aia grea, de care nu se apropie nimeni.
Pentru mine, liniștea e ca un computer tomograf care ia ciocanele și îmi imprimă gândurile,
le separă, le ordonează, râde de ele,
se liniștește.
Liniștea e bună atât timp cât nu
abuzezi de ea,
sunt ca un pacient bolnav care se joacă singur,
în mintea lui așteaptă
apariția metastazelor- diagnosticul rostit tare și clar.
Pacientul care a știut de la bun început că ceva e în neregulă cu el.
intuiția e punctul meu forte,
cel care mă salvează mereu de greșelile alea ridicole
numai bune de reflectat înainte să pui capul pe pernă…
între mine și ceilalți oameni e un zid al vindecării care așteaptă să se dărâme
la momentul însănătoșirii depline
și nu se mai dărâmă, rămâne acolo,
neclintit, nesolicitat, neobservat
în liniște…
Scamarohin Alessia
Colegiul Național „Spiru Haret”
Prof. Liana Hera