O simplă întrebare îmi perturbă somnul de noapte:
De ce, Doamne, i s-a cuvenit omului să vada în a sa idee, nu viața, ci doar moarte?
Pentru prima oara, neincrezator, a ingenuncheat drept,
Neidemnat de un schimb, ci doar in scopul de a oferi si de a deveni virtute.
A inceput a recita singura rumaginte omeneasca care nu cere ci doar ofera chip al sufletului.
E vadit ca omul s-a crezut pe sine a fi soarele de pe cer, omatul cel mai de sus si mai presus fata de tot si de toate.
Cand te vezi pe tine insuti esenta vietii, ajungi sa uiti ce inseamna esenta vietii, cauti ceva mai mult decat esti , ceva mai presus ce nu ai mai intalnit,
Caci omul are harul acesta de a se vedea pe sine prin ce are si de avea ceea ce se crede. Cand nu are bogatie, cauta bogatie si sa se vada bogat mereu, cand nu are apa, cauta si devine aproape tot, in timp, apa, cand nu iubeste, asteapta iubire si incearca a fi un om iubit si, de asemenea, cand gaseste ca nu are la ce se ruga, crede ca lui trebuie sa ingenunchezi si astfel pacatuieste.
In miez de noapte, imi disting ciudatul gand:
Cand esti viu, nu dai de moarte, nu ai moarte, nu o domini, asa ca faci greseala de a incerca sa ai moarte.Esti ceea ce ai, astfel facand greseala de a fi om fara suflare.
Omul, pe cand există, este incapabil să înțeleagă ce înseamnă să nu existe, proiectandu-și ca inexistenta este cea mai presus forma de existenta.
Grigore Alexandru Silviu
Clasa a-X-a
