Roșu murdar
Lunga câmpia alb’ a nopții
Se-ntindea ‘naintea mea,
Iar din cerul fără stele
Picau fulgii grei de nea.
Frigul îmi pătrunse-n suflet,
Inima tot înghețată,
Cand din solul lumii negre
Aparu o cazemata.
Un castel pierdut de vreme
Apărut fără vreun rost,
Calea-mi ușa larg deschisă
Gazduind un adăpost.
Si culcandu-ma încet,
Sufletu-mi fiind luna plină,
O mișcare-n depărtare
A închis a mea lumină.
Stă o umbra la fereastra,
Ca un vis neîmplinit,
Somnul lung al cazematei
Prefacut in infinit.
De-as fi vrut sa ma trezesc
Încercarea-i în zadar,
Căci zăpada cazematei
Deveni roșu murdar.
Autoportret
O, viata mea e-un vis de seară,
Iară stelele dorinți
Sufletu-mi fiind luna amară
Alungata dintre sfinți
Întuneric, de-ai putea
Plânge-mi ochii verzi de cer,
Căci nu vreau a mai vedea
Ce obișnuiam sa sper.
Și noaptea inima-mi din piept
Și frigul gândurile vii,
Iarna se-așterne prea încet
Deodată totul se opri.
Si orologiul bate-n loc
Până începe a striga,
Si gheața ia deodată foc
Si se topește-n mâna mea.
O, viata mea, e-un vis de ziuă
Și chipu-mi soarele arzând,
Aștept sa fie seara iară,
Sa pot s-aud pomii plângând.
Despre timp
Născut într-o eclipsă noaptea
Mă uit pierdut către prezent
Și văd pe zi ce trece viața
Că sunt din ce-n ce mai absent.
Locul ăsta nu-i de mine
Locul ăsta nu-i Pământ
Căci blocat în clipa asta
Timpul e doar un mormân/
Și am avut tot ce am vrut
Și viața mi-a dat ce-am vrut eu
Dar eu voiam doar un trecut.
Doar un trecut ce nu-i al me.
Doar un trecut ce nu există
Blocat pe viața-n nori de luna
Și am crezut în adevar,
Dar adevăru-i o minciună.
Și lumea toată încă crede
În acest act din viața lor,
Căci viața e doar o scenetă
Și în final cu toții mor.
