Joi, 23 noiembrie, la ora 16:00, în Pavilionul Central al Romexpo, la standul Radio România, și-a anunțat prezența doamna Sanda Țăranu cu a doua ediție, revizuită și îmbogățită, a volumului Conversații în foaier, dedicată tenorului Nicolae Țăranu.
Despre proiectul pe care și l-a propus cu această carte și motivul pentru care a făcut o nouă ediție, Sanda Țăranu ne-a declarat:
„Conversații în foaier, nu știu cum să o numesc carte sau album, pentru că ea este și una, și alta. Totul a pornit de la interviurile pe care Nicolae Țăranu le-a dat, în decursul anilor, unor reporteri de radio și televiziune care au avut curiozitatea să cunoască câte ceva din viața lui, în teatru și în familie. În timpul difuzării pe post, le-a copiat și le-a scris pe fiecare cu întrebare și răspuns. Răspunsurile lui din interviuri mi-au adus aminte de multe întâmplări, unele povestite chiar de Nicolae. Am început să scriu, fără să mă gândesc că ar putea ieși ceva din asta. Eu nu sunt scriitoare. Tot scriind, mi s-a părut că seamănă cu o poveste. Și așa este! Este povestea mea despre etapele unui destin artistic care i-au oferit lui Nicolae Țăranu șansa să joace în peste 30 de operete românești și din repertoriul clasic-universal, și tot atâtea roluri principale.
Nu veți găsi nicăieri întâmplările pe care am avut curajul să vi le spun, fapte de viață cu bune, cu rele, cu reușite și recunoașteri din partea unor instituții de cultură și ale Statului Român, dar și momente de cumpănă, cu fapte de viață, care l-au mâhnit, l-au rănit, despre care unii consideră că nu ar trebui să se știe. Le-am parcurs împreună, fără încrâncenare, cu răbdare și demnitate. Noi, și unul și altul, aveam altă menire.
Sunt multe nume de notorietate care participă la Conversații: cronicari muzicali, ale căror opinii au apărut în publicațiile vremii, regizori, compozitori, colegi de breaslă, realizatori de programe de radio și televiziune, ale căror aprecieri și referințe colegiale vin să completeze portretul artistului.
La această poveste am adăugat pozele, fotografii document din spectacole. Chiar dacă le mai are cineva, nu au fost publicate nicăieri. Doar că, cu trecerea timpului, au trecut și ele printr-un proces de degradare. Au fost salvate datorită priceperii și talentului graficienilor Șerban Mestecăneanu și Alexis Dimcev. În aceste fotografii îi veți vedea pe partenerii de atunci ai soțului meu, artiști, despre care se spune, că au slujit teatrul în perioada de glorie a Operetei bucureștene.
De la întâlnirea în Foaier nu putea să lipsească publicul. El, publicul, pentru noi, este suveran. Nicolae Țăranu a slujit artele, frumosul și, mai presus de toate, muzica, pentru ca mai apoi să le dăruiască publicului cu generozitate, dragoste și respect.
În sfârșit, cartea-album Conversații în foaier este însoțită de un compact disc cu 22 de piese, în majoritate arii din operete, dar și trei duete cu Valeria Rădulescu, Cella Tănăsescu și Adriana Codreanu. Sunt înregistrări pe care Nicolae Țăranu le-a făcut în decursul anilor cu Orchestra de Cameră, Orchestra de Studio al Radiodifuziunii Române, dirijate de Ludovic Bács și Carol Litvin, cu Orchestra Cinematografiei Române, dirijată de Paul Popescu, cu Orchestra Teatrului de Stat de Operetă, avându-i la pupitru pe Mircea Ionescu, Liviu Cavassi și Constantin Rădulescu. Tot cu una dintre Orchestrele Radioului a mai înregistrat două piese din Opereta Valurile Dunării de George Grigoriu. A fost alegerea compozitorului de a lucra cu Nicolae, au repetat împreună, și tot George Grigoriu a programat înregistrarea la radio și a asistat la ea. Procesarea digitală a compact-discului a fost făcută de Dani Constantin, compozitor și regizor muzical la Televiziunea Română.
Așa era alcătuită prima ediție a cărții-album Conversații în foaier, apărută sub egida Editurii Muzicale, al cărei director este Costin Aslam, și lansată în noiembrie 2016, la un an de la plecarea lui Nicolae Țăranu din lumea noastră.
Acum, după șapte ani, am găsit în biblioteca familiei alte reportaje și cronici muzicale din țară și străinătate. Credeam că s-au pierdut la cutremurul din 1977. Stăteau cuminți într-un alt dosar pregătit de soțul meu, de parcă mă așteptau să le descopăr. Atâta ordine, meticulozitate și disciplină, cât am remarcat la omul meu, e rar. Ați observat că țărăncile nu spun soțul meu, bărbatul meu? Ele spun omul meu. Așa mi-a venit mie să spun. Îmi place. După ce am aflat, cu ajutorul doamnei Cristina Crăciun, cele scrise de cronicarii muzicali germani în publicațiilor lor de top, am considerat că trebuie cunoscute. Atunci m-am hotărât să fac o nouă ediție. Nu cred că m-ați bănui de nesinceritate sau invenții, dar le-am fotografiat ca să poată fi citite în întregime. Eu am ales doar paragrafele care se referă la evoluția lui Nicolae Țăranu în spectacole, uneori, și despre partenerele lui, ca să nu modific cu nimic cele scrise de autori, în aceeași frază, iar alteori am ales pasaje care merită a fi citite pentru aprecierile cronicarilor muzicali adresate libretiștilor și regizorilor noștri care au știut să prezinte opereta clasică așa cum conceput-o autorii, într-o manieră echilibrată, acordând-o cu gustul publicului contemporan.
Împreună cu echipa cu care am lucrat, mulțumesc Editurii Casa Radio și Editurii Muzicale pentru oportunitatea de a fi prezenți la această a 30-a aniversare a fenomenului Gaudeamus, care reușește să trezească și să mențină interesul publicului la sărbătoarea cărții.”(RADOR – 20 noiembrie)
