Peste 10.000 de absolvenți de Medicină și Farmacie au participat la examenul de intrare în Rezidențiat

Realizator: Cristina Grecu – Peste 10.000 de absolvenți de Medicină și Farmacie au participat ieri la examenul de intrare în Rezidențiat. Ei au concurat pentru aproape 5.300 de posturi, care vor fi ocupate în ordinea punctajului obținut. Anul acesta, punctajul minim de promovare reprezintă 65% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Una din cele mai deficitare specializări, Medicina de Familie, a avut un număr record de locuri alocate, aproape 650. Urmează Anestezia și Terapia Intensivă, cu 178 de locuri, și Cardiologia, cu 146. Ministrul sănătății a subliniat însă că pentru a rezolva problema deficitului de specialiști în unitățile medicale, cum se întâmplă, de exemplu, în Secțiile de Terapie Intensivă, este nevoie și de mai multă implicare a autorităților locale.
Alexandru Rafila: Cum, de exemplu, Ministerul Sănătății să rezolve problema unui ATI-ist care trebuie să meargă într-o anumită localitate? E liberul arbitru al acelui ATI-ist să aleagă să lucreze, să locuiască, să trăiască într-o anumită localitate. Oferta pentru el nu este doar financiară, trebuie să fie și socială. Are familie, copiii trebuie educați. Mai mult, un comportament proactiv în care autoritățile locale intră în legătură cu universitățile. Încep caravane în care invită tinerii medici să viziteze spitalul, să le arate condițiile de muncă, condițiile de viață. Dacă stai în birou și aștepți să îți trimită Ministerul Sănătății un specialist de ATI, cu siguranță Ministerul Sănătății nu are nici atribuțiile și nici posibilitatea să facă acest lucru, pentru că acel ATI-ist trebuie să aibă opțiunea și dorința să lucreze acolo./RADOR RADIO ROMÂNIA//adumitrache/atataru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 noiembrie)