Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Cristina Grecu – Proiectul noii lege a pensiilor intră astăzi în procedură accelerată la Camera Deputaților, unde ar urma să fie dezbătut și votat în mai puțin de o zi, la fel cum s-a întâmplat și la Senat. În timp ce Guvernul a prevăzut creșteri substanțiale de pensii anul viitor pentru milioane de pensionari, chiar și cu peste 50%, rămân semne de întrebare legate de sursele de finanțare. Premierul spune că banii vor veni de la cei care evită să plătească acum impozitele la stat, dar nu a convins opoziția și nici pe unele sindicate, care se tem că salariații vor fi nevoiți să contribuie mai mult la fondul de pensii. Relatează Cătălin Purcaru.
Reporter: Majorarea pensiilor este o prioritate pentru Guvern, care vrea ca noua lege să fie adoptată astăzi în Parlament, pentru încadrarea în termenul agreat cu Comisia Europeană privind renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență, care vizează inclusiv plafonul de 9,4% din PIB pentru pensie. Proiectul a trecut rapid prin Senat, unde toate amendamentele opoziției au fost respinse. Senatorul USR Anca Dragu spune că sunt promisiuni pentru care nu vor exista resursele bugetare necesare.
Anca Dragu: Vreau să înțelegem de unde vin banii pentru această lege. Pentru că tare mi-e teamă că această lege vine la pachet cu creșterea unor taxe și impozite în 2024, creșteri usturătoare.
Reporter: Premierul și liderul social-democrat Marcel Ciolacu susține că noua lege este sustenabilă și că îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor este soluția pentru finanțarea pensiilor, educației și sănătății.
Marcel Ciolacu: Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi. Vreau un singur lucru, în schimb, să își plătească taxele și cei care nu plăteau până acum cei care fraudau statul român și care efectiv fură din sănătatea, educația și pensiile românilor.
Reporter: Actul normativ prevede o majorare de la începutul anului viitor a punctului de pensie cu 13,8 procente, conform regulii de indexare cu rata inflației. O altă creștere ar urma să se aplice de la 1 septembrie, la finalul recalculării pensiilor, după noua formulă. Documentul prevede puncte suplimentare pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani. Totodată, se va egaliza treptat până în 2035 vârsta standard de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani./RADOR RADIO ROMÂNIA///adumitrache/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 noiembrie)