Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă a fost resincronizată la sistemul energetic național

RADOR RADIO ROMÂNIA (20 noiembrie) – Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă a fost resincronizată la sistemul energetic național, iar în cursul acestei zile va funcționa la puterea nominală, informează Ministerul Energiei. Unitatea s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice în seara zilei de sâmbătă, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat perturbații în sistemul energetic național. Ministrul energiei, Sebastian Burduja, le-a mulțumit aseară echipelor de intervenție și nu numai de la centrala nucleară, ci și de la Enel, Transelectrica și de la ceilalți operatori, pentru că și-au făcut datoria în condiții dificile, cu rafale de vânt care în Dobrogea au depășit 100 km/h. Peste 1.000 de apeluri la 112 au fost înregistrate în județul Constanța, din cauza furtunii din weekend. 240 de copaci doborâți, 50 de acoperișuri smulse de vânt, 60 de mașini avariate era aseară ultimul bilanț transmis de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Şi tot aseară, peste 20 de localități erau încă fără curent electric.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie)/avladucu