La Palatul Victoria au fost semnate primele contracte incluse în PNRR care vizează crearea a 150 de centre de zi pentru copii

Realizator: Cătălin Gomboș – La Palatul Victoria au fost semnate luni primele contracte incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență care vizează crearea unei rețele de centre de zi destinate sprijinirii copiilor expuși riscului de a fi separați de familie. Evenimentul a avut loc în contextul în care luni a fost marcată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Ministrul educației, Ligia Deca, a precizat că cele 22 de contracte semnate vor permite crearea 150 de centre de zi, care vin în completarea investițiilor deja realizate, astfel încât fiecare copil să aibă acces la educație inclusivă de calitate. Ligia Deca a adăugat că, pe lângă proiectele existente, o atenție specială este acordată asigurării transportului școlar, controlării violenței în unitățile de învățământ recum și reducerii abandonului școlar.
Ligia Deca: Pentru că niciun copil nu trebuie să sufere vreun abuz de vreun fel; și dacă totuși aceste lucruri se întâmplă, trebuie să poată să vadă în noi, adulții, aliați în a-și reveni după aceste situații și în așa fel încât ele să se reducă și într-un final să nu mai existe la nivelul școlilor./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (21 noiembrie)