RADOR RADIO ROMÂNIA (21 noiembrie) – Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat că gruparea sa este aproape de convenirea unui armistițiu cu Israel privind Gaza. Potrivit unui comunicat, Hamas a trimis răspunsul său către Qatar, țară care mediază discuțiile privind o posibilă eliberare de ostatici luați din sudul Israelului de către Hamas. Nu există nicio reacție din partea Israelului. Surse implicate indirect în negocieri sunt mai optimiste ca niciodată că zeci de ostatici ar putea fi eliberați în curând în schimbul, spun aceștia, unor pauze limitate în lupte, pentru o perioadă de trei până la cinci zile, dar și în schimbul sporirii ajutoarelor umanitare pentru Gaza. Nu se știe deocamdată dacă Israelul va elibera prizonieri palestinieni și nici câți, informează BBC.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 noiembrie)/cstoica/asalar