Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților în procedură de urgență

„Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților în procedură de urgență, după ce proiectul trecuse anterior de votul Senatului. Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, spunea că prevederile respectă principiul echității și contributivității, în timp ce opoziția a precizat că nu există resursele financiare necesare majorării pensiilor, conform noii legi. Proiectul poate fi contestat timp de două zile la Curtea Constituțională, după care va fi trimis la promulgare. Corespondentul RRA Iulia Gherman relatează.
Reporter: Potrivit proiectului de lege, pensiile se vor majora anul viitor de la 1 ianuarie cu 13,8%, iar din septembrie va exista o recalculare. S-a stabilit că dacă în urma acestui proces va rezulta o pensie mai mică, se va acorda cea aflată anterior în plată până când aceasta va crește, ca urmare a majorării valorii punctului de referință. Opoziția susține însă că nu există resurse financiar-bugetare reale pentru aceste prevederi.
Antonio Andrușceac, deputat AUR: Cum putem să credem că lucrurile acestea, chiar și în formula pe care ați propus-o, vor fi duse la bun sfârșit, când n-ați putut niciodată să ne spuneți care este sursa bugetară?
Reporter: Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat că noua lege a pensiilor este corectă și predictibilă, a fost convenită cu Banca Mondială și Comisia Europeană și este sustenabilă, pentru că vor fi găsite resursele financiare pentru majorările promise.
Marcel Ciolacu: Pensiile anul viitor se vor mări de două ori; o dată la 1 ianuarie cu 13,8% și prin recalculare. Statul român trebuie să asigure această resursă. Vom găsi toată suma când vom veni cu legea bugetului.
Reporter: Proiectul de lege prevede, între altele, egalizarea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei și bărbați, puncte suplimentare pentru perioadele de cotizare mai mari de 25 de ani și includerea sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții în calculul pentru stabilirea pensiei./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (21 noiembrie)