Motto: „Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu. În comparaţie cu el, ceilelţi preoţi nu predică, silabisesc… Eram odată cu nişte tineri, nu mai stiu despre ce le vorbeam, şi unul sare şi îmi zice admirativ: DomnuleŢuţea, vorbiţi de parcă aţi fi Părintele Galeriu! Eu, care înclin să mă cred genial, era gata să mă supăr… Pe urmă, gândindu-mă mai bine, m-am simţit onorat!” – Petre Ţuţea
Marţi, 21 noiembrie, se împlinesc 105 de ani de la naşterea Părintelui Constantin Galeriu, unul dintre cei mai de seamă duhovnici pe care i-a dat pământul românesc, excepţional gânditor, remarcabil predicator și iscusit teolog ortodox.
* * * * *
Părintele Constantin Galeriu, pe numele la naştere Costachi Galeri, a văzut lumina zilei la 21 noiembrie 1918, în satul Răzeşi, comuna Răcătău, judeţul Bacău, părinţii săi fiind Neculai şi Elisabeta Galeri.
După ce a frecventat școala primară din comuna natală, în perioada 1930 – 1938 a urmat Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, apoi a fost admis la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Pe perioada facultăţii a devenit cântăreţ la Biserica Zlătari şi secretar de redacţie al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al epocii interbelice.
În anul 1942 a absolvit Teologia, lucrarea sa de licenţă intitulată „Îndumnezeirea omului” fiind realizată sub îndrumarea lui Nichifor Crainic.
La 1 noiembrie 1942 este trimis pe front, ca militar în termen, apoi este lăsat la vatră în mai 1943, când este hirotonit preot la Parohia Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii, din județul Prahova.
Tot în 1943, s-a căsătorit cu Argentina-Cristina Vărgatu, care avea să-i dăruiască patru băieţi: Narcis, Rodion, Ciprian şi Serafim.
Între timp se afirmă ca membru al „Uniunii Preoților Democrați”, înființată la începutul anului 1945, iar la 1 septembrie, în același an, lansează chiar un manifest cu titlul „Misiunea noastră”, care la început părea condamnabil pentru adeziunea sa la gruparea preoților ce trebuia să susțină aşa-zisele formațiuni democratice. Însă, prin manifestul său, Constantin Galeriu nu abdica în niciun fel de la crezul pastoral care trebuie să-l domine pe orice slujitor al altarului, el încercând să caute puncte comune între manifestarea politică și necesitățile societății de păstrare a principiilor morale în tiparul creștin.
La alegerile din 1946, părintele Galeriu a participat ca delegat al delegaţiei permanente a PNL-Bejan.
Între anii 1947-1973, a fost preot la biserica „Sf. Vasile” din Ploieşti, dar deja el devenise incomod regimului politic din ţara noastră.
la 12 noiembrie 1949, părintele Galeriu a fost arestat de Securitate, apoi a fost condamnat la trei luni închisoare pentru ascunderea unui lider politic liberal din Prahova. Din acest motiv autoritățile s-au confruntat cu protestele credincioșilor de la Biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești.
În 6 august 1952, părintele Constantin Galeriu este arestat din nou și trimis în ancheta Securității din Ploiești, fiind acuzat pentru activitatea depusă în PNL-Bejan, ca membru al delegației permanente, numai că activitatea sa politică se rezumase doar la participarea ca delegat la alegerile din 1946. A primit o detenție administrativă de 60 de luni de muncă obligatorie, fiind închis în mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă Peninsule, la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A fost eliberat la 26 octombrie 1953, revenind în mijlocul familiei și al credincioşilor de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploiești.
În anul 1973 a obţinut titlul de Doctor în Teologie, cu teza „Jertfă şi răscumpărare”, apoi a fost, în anii 1973-1974, „preot spiritual” şi mai apoi lector (1974-1977) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.
Începând cu 1 mai 1975 a început să slujească la biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti, devenind preot-paroh, iar în perioada 1977-1991 a fost profesor titular la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.
La 1 ianuarie 1990 a fost numit, de către P. F. Părinte Patriarh Teoctist, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În anul 1992 a fost numit profesor consultant conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, apoi, după pensionare, a activat ca profesor la Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.
A publicat numeroase volume, precum „Jertfă şi răscumpărare – în 1973, reeditată în 1991 – , „Dialoguri de seară. Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Sorin Dumitrescu” – în 1991, „Tâlcuiri la mari praznice de peste an: 22 de modele omiletice” – în 2001, „Tâlcuiri la „Tatăl Nostru” – în 2002, „Cu Părintele Galeriu între Geneză şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa” – în 2002, sau „Cartea celor nouă Fericiri” – în 2004. De asemenea, a publicat un număr apreciabil de studii şi articole în periodice din ţară şi din străinătate.
A fost ales în poziţii de frunte în mai multe organizaţii şi instituţii de prestigiu precum preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, a fost membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, a fost, pentru o perioadă, preşedinte al Editurii „Harisma”, membru de onoare al Fundaţiei „Memoria”, preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române.
A participat activ la activitatea unor organizaţii caritabile, fiind membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana”, preşedinte al Fundaţiei „Elena Doamna”, preşedinte al aşezământului „Sf. Stelian” care s-a înfiinţat pentru ocrotirea copiilor străzii, a fost membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Delphi”, care a pornit la drum cu scopul de a ajuta la recuperarea bolnavilor psihic.
Pentru activitatea sa de excepţie a fost recompensat cu numeroase şi prestigioase premii şi distincţii: Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti – în anul 1942, premiul revistei Flacăra – în 1990, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti – în 1992, Diploma de Onoare a Societăţii Academice „Titu Maiorescu” – în 1993, precum şi mai multe distincţii bisericeşti.
De asemenea, la 13 august 1999, Constantin Galeriu a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”, iar la 1 decembrie 2000, prin Decret prezidenţial, i s-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în gradul de ofiţer.
În luna ianuarie 2002, a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia rămâne cu serioase probleme fizice, apoi, în iulie 2003, suferă un nou atac cerebral, iar după o lună de suferinţă, trece la Domnul, în seara zilei de 10 august 2003.
La 13 august 2003, a avut loc ceremonia religioasă a înhumării, condusă de Patriarhul Teoctist, care s-a desfăşurat după un ritual special, diferit de cel al mirenilor. Au participat aproape toţi ierarhii aflaţi atunci în fruntea Bisericii Ortodoxe Române, şi peste o sută de preoţi din ţară şi străinătate. După slujbă, a avut loc înmormântarea, cu onoruri militare, în curtea bisericii Sf. Silvestru, unde a slujit părintele în ultimii 30 de ani.
Post-mortem, la 19 decembrie 2003, Părintelui Galeriu i-a fost decernat premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001.
