RADOR RADIO ROMÂNIA (21 noiembrie) – Președintele Klaus Iohannis începe marți vizita oficială în Senegal, ultima etapă a turneului său african. Pe agenda zilei figurează o vizită la Asociația Senegaleză pentru Protejarea Copiilor cu Deficiențe Mintale din Dakar. Miercuri, președintele Iohannis va merge pe insula Gorée, patrimoniu UNESCO, fost avanpost al comerțului cu sclavi, unde se va întâlni cu oficialități locale. Convorbirile locale cu omologul Macky Sall vor avea loc joi, când vor fi semnate și o serie de documente oficiale. Tot joi, Klaus Iohannis va participa la inaugurarea Casei Națiunilor Unite din Senegal și la vernisajul unei expoziții de măști tradiționale. Da asemenea, va avea o întâlnire cu foști studenți din Senegal care au învățat în România.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 noiembrie)/abranescu/ilapadat