RADOR RADIO ROMÂNIA (22 noiembrie) – Guvernul urmărește să consolideze politicile memoriei, să promoveze adevărul istoric și să dezvolte cercetarea și educația despre comunism – este mesajul premierului Marcel Ciolacu, adresat celei de-a 12-a ediții a Conferinței Naționale „Comunismul Românesc”. În mesaj se mai arată că asumarea trecutului este un element de bază al unei societăți democratice. Din acest motiv, pe lângă datoria morală față de victimele comunismului, trebuie să nu permitem distorsionarea faptelor trecutului și să promovăm adevărul istoric în rândul tinerelor generații, pentru că atrocitățile comunismului să nu se mai repete, este de părere premierul Marcel Ciolacu.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 noiembrie)/lcoman/ilapadat